Search results for: “india”
-
India, ultima parte, Pangong, marea din mijlocul muntilor.
Ultimele raze de soare inca mai lumineaza malul nordic al Pangongului atunci cand il zarim in cele din urma in departare. Pe masura ce ne apropiem incepe sa se ghiceasca si dimensiunea adevarata a lacului, si cot dupa cot orizontul de deschide din ce in ce mai mult. Lung de aproape 130 de kilometri, complet…
-
Pasuri, pustietate si cer albastru pedaland pe Manali-Leh – India partea a 3-a.
Mamele noastre ne intreaba in mod constant dupa fiecare tura mai aventuroasa daca nu a fost frig, greu, epuizant sau lung, o intrebare la care nu e deloc usor sa raspunzi sincer. Poate cel mai bun raspuns pe care pot sa-l dau e ca e normal sa fie greu, si ca orice lucru care se…
-
Valea Spiti, o mica bucatica de Tibet – India partea a doua
Ceata ne invaluie pentru prima data dupa aproape doua saptamani in vreme ce urcam spre Kuzum La, primul pas de peste 4500 de metri din drumul spre Leh. Dupa atat de multe zile in care vremea buna ne-a insotit si in care in fiecare dimineata a venit cu un cer incredibil de senin pare putin…
-
India – prima parte, pedaland prin dealurile himalayene
Orice s-ar zice, primul contact cu India socheaza putin, mai ales atunci cand te teleportezi in interval de cateva ore din Europa pana in mijlocul New Dehli-ului. Fix la asta ma gandesc in vreme ce autobuzul de noapte ce ne duce spre Kashmiri] Gate traverseaza centrul orasului cuprins de intunericul noptii. E ora 3 dimineata…
-
Silk Road Mountain Race
Silk Road Mountain Race 2022 Taking part in the Atlas Mountain Race 2023 and finishing in the top 5 (1300km / 17000m of climbing) Taking part in the Hellenic Mountain Race 2023 and finishing in the top 5 (900km / 30.000m of climbing) Previous expeditions / results 2nd in the Nation XCM / XCO…
-
Inapoi in pustiu, pe Peru Divide
Pentru a continua sa traversam muntii spre sud am ales o alta ruta de pe bikepacking.com numita Peru’s Great Divide https://bikepacking.com/routes/cycling-peru-great-divide/Pentru a intra pe track ar trebui sa urcam 5 kilometri si 250 de metri pe Carretera Central si desi pari putini kilometri si nu foarte multi metri de urcat, faptul ca asta se va…
-
Estul cordilierei si drumul spre Chacas
Noaptea s-a lasat cu bruma pe cort, asa ca asteptam rabdatori ca soarele sa ajunga pana la noi. Ce e drept, nu e rau sa stai in sacul de dormit si sa privesti varfurile din jur, scaldate in lumina placuta a diminetii, sa te minunezi de cat de tehnice par, de cat de crevasati sunt…
-
Teleportarea in Peru
Cum cele trei luni pe care le aveam la dispozitie pentru Ecuador si Peru nu erau in niciun caz suficiente pentru a explora pe indelete ambele tari, aveam de ales intre o traversare Quito- Lima/ Cusco, prin munti, dar pe cel mai scurt drum posibil, sau o selectie a partilor cele mai interesante din ambele…
-
Coborarea din Cotopaxi
Noaptea la 4000 m e lunga, umeda, ba chiar ploioasa. Ziua incepe mohorata, cu varfurile intrate bine in nor si fata de ieri, perspectivele sunt inversate: soare spre Panamericana, nori spre vest. Cum altitudinea isi cere si ea tributul, renuntam la ocolul vulcanului si mai ales la push bike-ul de 500 m diferenta de nivel…
-
Quito, ferme si casele ciclistilor
Plecam de la ferma destul de tarziu si reusim sa pierdem poteca/ trackul inca de la primele curbe. De fapt nu il pierdem, ci ruta ne duce pe o poteca, ce merge pe malul unui canal de apa. Plina de bozii, cazaturi si obstacole, nu ne ramane decat sa impingem bicicletele pe plat. Aici se…