Daca esti cat de cat serios legat de sportul tau e cam musai sa participi la Nationale si intr-un fel doar aici poti sa vezi cum stai cu adevarat fata de ceilalti care sunt si ei cat de cat seriosi de acelasi sport.

Partea buna e ca sportul pe doua roti are atat de multe increngaturi incat nu ai un singur concurs de Nationale in sezon, asa ca pana acum am trecut anul acesta prin nationalele de contratimp, nationalele de sosea si nationalele de XCO. Pe lista sunt si nationalele de ciclocross anul acesta si m-as duce cu placere si enduro. Cu alte cuvinte cat timp se petrece pe doua roti si e rost de intrecere nu are cum sa iasa rau, cel putin din punctul de vedere.

Pregatirea pentru Nationale a fost asa si asa, dupa un TBT la care m-am simtit destul de rau si dupa care mi s-a cam luat de concursuri a venit concediul cu Marius din Alpi in care antrenamentul a fost in cel mai bun caz haotic urmate de o raceala / covid pe care am pasat-o de la unii la altii. Am trecut printr-un episod similar si in primavara, si anul trecut si simptomele au fost mult mai apropiate de Covid decat de raceala / gripa clasica. Partea buna e ca in nici unul dintre episoade nu am avut mai mult de o zi in care sa fiu mai lovit, in rest a fost mai degraba deranjant decat ingrijorator. In cele 3 saptamani pana la nationale am incercat sa pun ceva kilometri in picioare, sa fac un pic de intensitate la 2 concursuri de XCO si poate cel mai important sa incerc sa o las mai moale si sa ma odihnesc in saptamana de dinainte de concurs. Dintre toate a functionat clar cel mai bine odihna din ultima saptamana.

Cu o zi inainte stau in dubiu daca sa plec de vineri seara sau de sambata dimineata, pana la urma aleg sa plec de vineri pentru a lua numerele si pentru a fi mai putin stresat cu bagajele. Pe drum conduc cu soarele in fata, un soare clar pe un cer de toamna complet senin si cu o lumina superba. A fost vreme impecabila toamna asta si daca ma uit pe prognoza pentru octombrie lucrurile o sa continue la fel si in perioada urmatoare.

Iau numerele pentru multa lume, mai stau un pic la socializare dupa care gasesc un loc de cort perfect langa zona de start, sub o luna plina ce da lumina aproape ca ziua. Adorm ascultand “Zorba grecul”, o carte pe care mai am putin si o termin si pe care nu pot decat sa o recomand si dorm suprinzator de bine.

De dimineata e racoare, pe undeva pe la 7 grade si ceata alerga peste zona de start in timp ce benzile ce demarcheaza traseul scot in vant un zgomot ce sunetul unui parau. E timp si pentru masa de dimineata (ovaz cu fructe lasat peste noapte si separat oua fierte), de o cafea decenta de la magazinul comunal si de sedinta tehnica inainte de a incepe echiparea inainte de concurs. In timp ce ma echipez mai stau de vorba cu Mitru si cu Ilyes si observ ca desi am o ora si ceva la dispozitie pentru a organiza totul tot reusesc cumva sa irosesc timpul si sa fiu pe fuga in ultima parte. Ies la o incazire scurta, ne asezam linia de start si descopar ca nu pot sa selectez track-ul in activitate datorita unui buton de la ceas care nu mai merge apasat cum trebuie si-mi dau seama ca dupa atatia ani de mers cu ceasul pe la concursuri poate e timpul si pentru un GPS.

La start plec bine, doar ca cineva imi agata roata spate in primul viraj si trebuie sa ma opresc si sa pun piciorul jos ca sa nu ma dezechilibrez. Trece aproape toata lumea pe langa mine si trebuie sa sprintez din nou pentru a ma aseza undeva intre plutoane inainte de prima urcare. Aici vad ca picioarele merg si incerc sa inchid distanta pana la plutonul cu Cristi, Feri, Aron si Urzica. Reusesc sa ma lipesc pe platul de dupa prima urcare si urmatoare ora filmul se deruleaza cu repeziciunea mersului in pluton, unde incerci sa stai langa roata celui din fata, sa mergi cat mai cursiv pe coborare si sa nu irosesti energie aiurea. Ma simt suficient de bine, pe una dintre coborari chiar ma desprind un pic, Urzica imi zice ca e cam devreme, dar oricum nu aveam de gand sa plec nicaieri, atat Cristi cat si Feri sunt mai puternici decat mine si traseul nu are locuri in care poti sa faci diferenta pe coborare, diferenta care oricum nu e suficient de mare.

Totul merge pare sa mearga in plan pana cand punctul de alimentare din Romanesti apare ca din neant, eu sunt cam la coada plutonului si pana cand ma opresc sa iau un pahar cu apa, pana cand il beau si pana cand plec mai departe baietii deja au pus distanta serioasa. Incerc sa inchid, il depasesc pe Iustin si ma apropii de Urzica dar atunci cand se termina coborarea ma trezesc singur, fara sa vad pe nimeni in distanta si pe nimeni in spate. Nici cu apa nu stau foarte bine, asa ca se instaleaza un pic de anxietate de deshidratare care lucreaza la psihic, la fel se instaleaza si un anxietatea de a pierde traseul, asa ca merg ceva mai incet cu ochii dupa marcaje.

La urmatorul punct de alimentare asezat pe plat urmeaza din nou o incercare esuata de a lua apa, sincronizarea cu paharul voluntarului e nereusita si toata apa se duce pe jos, prin padurea de pe la kilometrii 40 merg mai mult cu ochii dupa marcaje si din spate se apropie Iustin si Kovacz. Picioarele totusi merg pe una din urcarile lungi de pe tresau si reusesc sa ma tin de Iustin, storc si ultimele picaturi de apa din bidon inainte de a ma opri impreuna cu el pentru a umple bidoanele din punctul de alimentare din varful dealului. Coborarea pe forestier merge bine, ma lipesc din nou de Iustin si pe urcarea spre Romanesti il vedem in fata pe Feri, si la cum merge imi e clar ca i s-a intamplat ceva. Aflu de la el ca a fost vorba de o pana si de o cazatura, lucruri ce fac din pacate parte din elementele sportului. In departare de tot inca se mai vede Urzica, dar diferenta e deja de minute bune.

Ma asez la ritm pe bucata urmatoare, picioarele merg incontinuare destul de bine, la fel merge si digestia / nutritia si ajung la fix in Romanesti pentru a lasa bidonul gol si a lua unul plin pentru bucata pana la finish. Apropo de nutritie si deshidratare, cred ca pana la urma pentru mine e mai bine sa bei si sa iei geluri atunci cand simti ca intra pentru a preveni situatia cand ti se blocheaza stomacul, asa cum a fost la TBT.

Ultimii 20 de kilometri ii pedalez pastrand oarecum constanta distanta fata de Iustin, picioarele merg in continuare, sufar mult mai putin decat ma asteptam si termin “in forta” consumand ultimele farame de energie pe kilometri de dinainte de final, in 3h41, la distanta destul de mare de Cristi si la 5 minute in fata lui Feri.

Poate cu bidoane in 2 puncte (cam de atata apa ar fi fost nevoie) probabil as mai fi reusit sa ma tin de pluton inca ceva kilometri si as fi salvat timpul pierdut cu uitatul dupa marcaje, dar pe de alta parte cred ca la forma pe care am avut-o oricum m-as fi ars la un moment dat si lucrurile ar fi durut din punctul acela pana la final. Asa sunt multumit cumva si felul in care s-a simtit cursa si de timpul scos in conditiile timpului pe care l-am alocat pentru antrenament in ultima perioada. Dar pe de alta parte cu 1-2 kilograme in minus, cu bidoane in puncte si pe un traseu pe care sa-l stiu mai bine lucrurile ar fi cu siguranta ceva mai echilibrate, diferenta nu e chiar asa de mare precum pare.

De asemenea dupa trei saptamani in care am iesit doar pe Ninety-Six-ul pe care il calaresc din iulie bicicleta s-a simtit in sfarsit bine sub picioare, nu m-a durut nimic si per total dupa mica revizie pe care i-am facut-o in zilele de dinainte de cursa a mers impecabil. Nu e nici cea mai usoara, nici cu componentele cele mai de top dar cumva isi face treaba cand obicectul muncii e un traseu de XC.

Dupa concurs a urmat multa socializare inainte de premiere, drumul pana la Brasov si o seara petrecuta la prietenii din Zarnesti la MPC. Somn de la 12 si maine din nou concurs, de data aceasta acasa: BikeRace.

Photo credits: Vlad Ionescu.