Astazi au aparut pozele de la concurs, super faine ca de obicei de la echipa de la Fisheye.ro, experienta concursului s-a reincarcat in memorie asa ca am zis ca trebuie sa scriu macar cateva randuri despre concurs cu ocazia asta.

Anul asta am alergat mai putin decat anul trecut asa ca am incercat sa ingras porcul in ajun cu 2 alergari in saptamana de dinainte de concurs. Stiu ca nu functioneaza, dar am zis ca macar sa minimizez macar un pic febra musculara de dupa concurs si cert e ca vineri inca aveam febra musculara dupa alergarea de miercuri. Totusi in timpul zilei m-am abtinut sa mai ies asa ca speranta e ca picioarele si-a revenit cat de cat dupa turele din ultimele zile.

Drumul pana la Azuga il impart cu Ana, Suca si Iulian, dam de o coada de toata frumusetea inainte de Azuga care ne da un pic de emotii dar ajunge la fix pentru a nu trebui sa asteptam prea mult inainte de start. Un pic de socializare, un pic de incalzire (de data aceasta am facut un pic de incalzire la deal si pe prima panta la start in speranta ca picioarele se vor porni mai bine). Si de data asta plec cu bete desi dupa anul trecut nu mi-a fost clar cat de mult m-au ajutat sau mai incurcat dar cum Alin a insistat ca sigur e mai bine cu bete am zis sa le mai dau o sansa.

La start lume mai multa ca anul trecut si mai ales foarte multi copii, din cei 150 de participanti o treime cred ca sunt 18 ani, e ceva pentru un vertical nu chiar usor. Incepe numaratoarea inversa, numaram impreuna pana la 1 si plecam intr-un start oarecum civilizat in care alerg prima parte cu betele in mana inainte ca sa ma departez de multime. Ritmul in schimb e de VO2Max si nu inteleg de ce pleaca lumea ca din pusca pe primii 100 de metri diferenta de nivel.

Atunci cand ma asez la ritm dupa primele 5 minute incep gradual sa depasesc concurenti si incerc si sper sa fac un negative split. Pe Ingrid o depasesc atunci cand panta devine din nou abrupta si ma imping in bete, in departare ii urmaresc cu privirea pe Silviu Manea, Dore si pe Balan incercand sa pastrez distanta cat de cat constanta si pana la jumatate lucrurile par sa mearga cat de cat bine. Singurul neajuns e ca singura incaltaminte de alergare pe care o am e atat de tocita incat daca apas mai tare in picioare simt cum derapez si mi-e frica sa nu ma duc in nas atunci cand ma opintesc. Se rezolva cu un pic de grija.

De la jumatate incolo in schimb efortul incepe sa se simta din ce in ce mai greu (la un moment dat am simtit si splina pentru cateva secunde, organ ce uitasem ca exista dupa atat timp pe bicicleta). Uitandu-ma dupa grupul din fata imi dau seama ca sunt fix intre ritmuri, atunci cand merg si ma opintesc in bete pulsul e prea jos, atunci cand incerc sa alerg pulsul e prea sus, pe aici sigur ar fi ajutat un pic mai multa forta in picioare pentur pasi mari si macar un antrenament de dat tare la deal. In schimb in rest nu ma doare nimic si durerile de spate de anul trecut sunt uitate, aparent antrenamentul de core pe care il fac macar odata pe saptamana la sala functioneaza.

Raman pe aceasi pozitie atunci cand se termina ultimul zid dar atunci cand incepe portiunea alergabila Ingrid trece ca din pusca pe langa mine (si aveam ceva secunde bune pana atunci). Incerc sa ma simt dar imi dau seama ca bariera mentala legata de suferinta e setata foarte jos in seara asta, sau poate pur si simplu uitasem cat de mult poate sa doara alergare si mai ales un vertical de genul asta. In toate orele de pe bicicleta de la toate concursurile de anul asta n-am mai suferit la fel de intens ca in ultimele 10 minute de la concurs, la anul trebuie clar sa schimb strategia.

Inainte de finish trece si Cristi Prodan (ne-am tot alergat pe la concursuri de mtb anul asta) pe langa mine cu un sprint de nota 20 si mi se pare incredibil cat de tare au putut sa traga si el si Ingrid pe ultima bucata. Anul acesta termin pe locul 9 la general, cu un timp cu 3 secunde mai incet ca anul trecut. As zice ca pe hartie am fost un pic mai fit dar ar fi trebuit macar un antrenament similar inainte si poate o strategie un pic diferita, desi nu prea imi dau seama ce poti sa faci ca sa nu-ti arda complet plamanii dupa 10 minute de concurs. La anul in schimb o sa incerc clar fara bete. Si felicitari Ingrid pentru efort, promit ca la anul sa vin mai pregatit si ca in iarna asta sa tocesc mai mult si adidasii de alergare.

Partea nefericita e ca la fel ca anul trecut in zilele de dupa concurs am cules din nou o raceala / un virus cu care incerc acum sa coexist, probabil tot de la aerul rece de pe urcare si de la ritmul de VO2Max. Asta e, statistica ne omora, si nu trecuse chia asa de mult de la ultima raceala din septembrie.