Duminica un om a alunecat de pe creasta Bucsoiului si a murit. Luni am aflat ca era Victor Dinu, un prieten cu care am impartit destul de mult timp, fie la sala la Bucuresti, fie la Costila, in perioada in care cataratul era o parte destul de importanta din viata mea. Vestea a venit ca un soc, la fel ca vestea mortii lui Nusu acum cativa ani, si chiar daca in ultimii ani ne-am auzit destul de rar si mai mult pe subiecte legate de cicloturism cred ca ne-am urmarit cumva de la distanta activitatile. Era un numitor comun legat de timp petrecut afara si de

Privind in spate din punct de vedere al accidentelor lunile Noiembrie si Decembrie sunt lunile in care trebuie sa ai cea mai mare grija pe munte, mai ales din momentul in care vine prima zapada. Pe masura ce zapada asta se transforma in zapada tare sau gheata devine din ce in ce mai simplu sa calci odata gresit, sa incepi sa aluneci si sa te rostogelesti si din momentul acela doar norocul te poate salva. Se poate intampla in mod egal si cu incepatori si cu oameni cu foarte, foarte multa experienta, asa cum a fost Victor.

Nu o sa scriu prea mult despre Victor, dar a fost una din cele mai logice si articulate persoane cu care am vorbit pana acum si mi-a placut mereu cum putea oricand sa argumenteze lucruri ce poate mergeau contrar felului in care majoritatea vede lucrurile. E foarte important ca intr-un grup sa ai un fel de contra-greutate de genul acesta. Inteligenta era combinata cu o “copilarie” si cu o doza de nebunie pe care nu puteai sa nu-ti placa. Treaba asta intr-un mod difert o am si eu si pe care sper sa pot sa o pastrez cat mai mult timp de acum incolo.

Oricum, fiecare astfel de veste vine cu un fel de antentionare de a-ti trai din plin viata si doar pe modul de autopilot in care e foarte usor sa ajungi, un mod in care anii zboara pe langa tine in goana. Suna un pic cliseu dar privind in jur mi se pare ca modul autopilot e de fapt “Modus Operandi” pentru majoritatea oamenilor si fara un efort constant din partea individului e foarte, foarte usor sa ajungi aici. In cazul meu trebuie un pic din pofta de viata si din modul de a fi al lui Zorba combinat cu alegerile constiente din Dostoevski, asta ca sa referentiez cumva ultimele carti citite care au ramas cu mine.

Din categoria Memento Mori intra in parte si fiecare tura de alergare pe care o fac prin cimitirul de langa casa. Daca stau bine sa ma gandesc intotdeaun mi-au placut cimitire, poate nu cele in stil “armata de cruci” cum e Cimitirul Municipal dar daca asta avem, cu asta defilam.