Astazi am din nou dimineata pentru mine si in lipsa de idei mai aventuroase aleg sa mi-o petrec tot in Postavaru. Pe de o parte se anunta ultima dimineata cu cer senin si pe de alta parte dupa experienta de ieri partiile din partea superioara sunt in stare excelenta, astfel incat pot sa tolerez caratul schiurilor in spate pret de 5 minute la deal si la vale.

Cum nu eram sigur ca o sa ma trezesc de dimineata astazi pare ca sunt singur si trebuie sa recunosc ca uneori e bun si un astfel de slot in care ai parte de liniste si poti sa-ti face ordine in ganduri. Astazi se aliniaza astrele si conditiile par perfecte pentru asa ceva, e destul de cald (la scaun erau 4 grade), zapada prinde bine la urcare si am suficient de mult timp pentru a nu trebui sa “fug” dupa rasarit. Ma asez la ritm in zona 2, zona in care petrec majoritatea timpului si pe bicicleta cat si la alte sporturi. Imi place foarte mult intensitatea asta mai ales atunci cand ai parte de miscari rotunde, cum e la bicicleta si la schi.

Atunci cand conditiile se aliniaza si cand organismul e cat de cat odihnit senzatia e ca ai putea merge toata ziua in ritmul respectiv, mintea nu trebuie sa faca nici un efort pentru a creste turatia si locurile se deruleaza totusi cu viteza destul de mare pe langa tine. E un fel de senzatie de “Flow” destul de aproape de meditatie. Nu e chiar meditatie pentru ca in momentele respective nu ai capul gol ci mai degraba ai ordine in ganduri si nu e harababura indusa de felul in care functioneaza in zile noastre societatea. Dar ca efect cred ca seamana destul de mult cu meditatia (practica la care trebuie sa recunosc ca nu sunt deloc bun).

In ritmul asta merge astazi toata urcarea. Si pe varf atmosfera e aceasi, fara vant, fara degete inghetate, fara nevoia stringenta de a te misca sau de a rezolva nevoi de baza. E timp fara graba, un fel de timp de care nu ai prea des parte. Coborarea pe partiile ratracuite e geniala, dau primele urme pe Sulinar, iar dupa inca o urcare cobor pe Lupului, avand parte de o stare de flow similara si pe coborare, mai scurta si ceva mai intensa. La a treia urcare de la scaun in schimb energia se termina, dar ultima coborare e din nou super, super faina. As putea sa ma obisnuiesc sa schiez tot sezonul pe astfel de partii si poate ca ar fi din nou timpul sa reinoiesc un echipament de schi care a vazut destul de multe la viata lui.