Andrei si Claudia au fost ultimele 2 saptamani in tara, 2 saptamani in care pe langa turul de forta pe la rude au stat cateva zile bune si in Brasov. Practic intr-un fel s-au simtit ca saptamanile de pe “vremuri”, din 2016-2021, in care ne vedeam cel putin odata pe saptamana si in care am impartit cam aceasi experienta de viata din acelasi colt de Europa. Acum poate am vazut si varianta extinsa, in care joaca copiilor le da timp de socializare adultilor.

In acelasi timp stau sa ma gandesc cat de greu e de pastrat legatura si viziunea asupra lucrurilor atunci cand drumurile prietenilor in viata se despart. Experienta de a emigra intr-o tara mi se pare ca seamana cu transplantarea unui copac. Intr-o oarecare masura trebuie sa tai radacini si sa lasi timp ca ele sa creasca in locul in care l-ai plantat.

In plus, in functie de alegerile pe care le faci in viata iti pui si o pereche de ochelari care iti coloreaza realitatea astfel incat sa-ti confirme ca ai facut deciziile bune. E perfect normal, si asta ne face sa functionam ca indivizi si prin extensie ca specie. Problema e ca in cazul emigrarii ochelarii pe care ii poarta fiecare au culori diferite: ochelarii celor care pleaca le spun ca nu mai e nici un fel de speranta de viitor pentru ei in Romania, ochelarii celor care raman Romania e ca orice colt din Europa de Est, cu bune si cu rele. In orice decizie luata de un om e si o judecata de valoare, iar din decizia de a emigra ajungi sa-ti aranjezi scara de valori diferit fata de cei care aleg sa-si construiasca viitorul aici. Asa ca cel mai bine atunci cand ajungi sa te revezi cel mai bine eviti orice discutie despre valorile respective. La prima vedere pare mai simplu sa vorbesti despre “non-subiecte”, dar astea nu duc niciodata la o reconectare veritabila.

E nevoie de timp pentru a te reconecta, dar daca il ai atunci cuvintele si ideile incep sa curga din nou usor. Prietenia e si despre usurinta asta in dialog si in exprimare, despre felul in care poti sa zici sincer ce crezi si ce gandesti fara sa te simti judecat.

Oricum legat de plecarea oamenilor mi se pare interesant cum a fost nevoie de aproximativ 2 ani de zile pentru ma reaseza cumva dupa golul pe are l-au lasat in spate. Au fost 2 ani de zile plini, in care a trebuit sa ne reasezam si in rolul de parinte. Si cumva, abia acum simti ca stai din nou solid pe picioare. “Timpul le rezolva pe toate” are o farama de adevar in ea. Si daca privesti lucrurile intr-un mod cinic si intinzi scara timpului, la un moment dat Timpul chiar o sa ne “rezolve” pe toti.