Viata pe repede-nainte

Soarele a apus deja atunci cand ies sa dau o ultima tura cu SUP-ul la moacsa. Nu mai e nimeni nici pe lac si ultimii oameni se pregatesc sa stranga lucrurile. Baiatul de la strand ne aspteapta si pe noi pana cand ne hotaram pe ultima suta de metri sa ramanem aici peste noapte. Practic in seara asta suntem singurii aici. Poate nu chiar singuri, mai e si Mesi, colega de munca a Mihaelei care doarme impreuna cu copii intr-un Logan MCV amenajat cat se poate de ingenios.

Ziua ce tocmai s-a incheiat pare un exemplar reusit al zilelor pline traite pe repede inainte. De cand a plecat Marius in tabara am incercat sa profitam la maxim si de vremea buna si de orele de dinainte de dupa munca. Spre exemplu dimineata de astazi am inceput-o pe un deal la 1000 de metri in zona Rucar-Bran, cu o caprioara ce pastea linista pe langa noi, cu un apus de nota 10 si cu cirese negre si visine din belsug pe coborare. Au urmat cele 8 ore regulamentare de munca, intrerupte de o pauza de mers la sala, dupa seara am pornit cu SUP-urile catre Moasca, incercand sa uniformizam un pic bronzul de ciclist si sa ne racorim.

In plus odata ce prinzi misarea SUP-ul poate fi si un sport chiar fain in care lucreaza considerabil mai mult partea de sus a corpului. Vantul si valurile din prima parte a serii face lucrurile si mai provocatoare, trebuie sa tinem minte cum sta treaba cu vantul cand o sa ajungem si la mare. Nu-i treaba simpla nici sa inaintezi nici sa tii directia pe un vant suficient de puternic.

Glumeam cu un prieten ca practic noi ne facem de cap fara Marius facand cam aceleasi lucruri pe care le facem impreuna si in formatie de trei. Poate ar fi trebuit sa mergem in schimb in mall si la filme si sa mancam junk-food si gogosi cu ciocolata. Sau poate nu.

Cu sau fara Marius nevoia aproape viscerala de a petrece cat mai mult timp in natura e tot acolo si sunt destul de convins ca treaba asta nu o sa se schimbe prea curand. Zi dupa zi, rasarit dupa apus, iesind singuri sau cu prietenii la socializare probabil batranetile o sa ne prinda tot cautand frumosul. Iar cand o sa ne intalnim cu domna cu coasa sunt destul de convins ca nu o sa avem nici un regret si o sa putem privi in spate pentru a zice ca nu am irosit timpul ce ne-a fost dat.

O seara de iulie care se simte ca una de August, e incredibil cat de repede s-a uscat vegetatia anul asta, tin minte cum am prins multe toamne in care totul era incomparabil mai verde.

Locul de cort din seara asta, cu vedere atat spre Bucegi cat si spre Crai. Dupa atatia ani inca mai descoperim locuri noi, dar nu mai sunt chiar atat de multe puncte albe pe harta dupa 8 ani in Brasov.

Dimineata, asteptand rasaritul. Mihaela era deja la cafea.

Cel mai bun mod de a incepe ziua. As putea zice ca nu ai nevoie de nici o cafea pentru a te pune pe picioare (de cativa ani am facut schimb de roluri, eu am renuntat la cafea si cafeina in general in timp ce Mihaela a preluat obiceiul).