Focul arde frumos in vatra in timp ce stam întinși pe spate privind miliardele de stele de pe cer. E o noapte neagră, luna încă nu a apărut pe cer iar lumina focului se reflectă din pinii de deasupra noastră în timp ce noi ne uitam după stele.

Marius e literalmente rupt de oboseală după o zi incredibil de plină. Peste zi am fost la Teleferic Challenge, singurul concurs de bicicletă organizat pe lângă Brașov cu aceași atmosferă super faină că de fiecare dată. După am făcut împreună cu Marius până în Brașov pe Valea cu Apa și după o scurtă trecere pe acasă am strâns catrafusele ai am plecat sa vedem apusul la Holbav. Un apus pe măsură zilei, lumina a fost foarte, foarte faină astăzi cu un aer incredibil de curat și o temperatură perfectă. La 20 de grade nu ți-e nici frig, nici cald și temperaturile astea sunt ca o binecuvântare după canicula din ultimele luni.

După apus ne grăbim spre mașină și spre locul de pus cortul, strângem lemne cu ultima geană de lumină și dam drumul la foc pentru masa de seară: pâine prăjită la foc, haloumi, cârnați, legume și pepene roșu.

Stelele incep să apară una cate una și identificăm lucrurile simple de identificat, carul mare, carul mic și steaua nordului. Pentru celelalte e nevoie de considerabil mai mult exercițiu.

Uneori stau mă gândesc că prin ieșiri de genul ăsta cu seri la foc noi recreem într-un fel povestea eterna a omului. Și primii oameni priveau la fel stelele de lângă un foc ce ardea mocnit. Și atunci aveau în brațe copii obosiți ce picoteau, și atunci povesteai despre ziua ce a trecut și te gândeai la ziua ce urmează. Iar lucrurile s-au întâmplat așa mii și zeci de mii de ani cu suficient de multe cicluri încât treaba asta sa ajungă în gene și în instinct. Iar noi continuăm același ciclu.

Ar trebui sa scriu la un moment dat cum mi-aș imagina o variantă perfecta a vieții pentru mine, dar nu ar fi departe de o viață nomadă alaturi de prieteni prin locuri de pe planeta asta în care inca exista “Right to Roam”, respectiv accesul neingradit al individului la natură. Din categoria asta din categoria discuțiilor din seara asta cu Marius: Eu ~ “Când o să mergem să de descoperim lumea?” Marius ~ “Cred că trebuie să fiu un pic mai mare, cam ca Ana așa…”
Eu ~ “Cred că merge și un pic mai devreme, pe la 8-9 ani”. Iar până atunci nu mai e chiar așa de mult timp.