Marius doarme dus in spate in scaun in timp ce cobor cu masina pe serpentinele din Poiana. A adormit instant dupa ce ne-am urcat in masina, si cu un pic inainte mi-erea teama ca o sa adoarma cu capul pe mesele de la Postavaru. Pe de alta parte a fost o zi cat se poate de plina pentru amandoi: scoala, inot, after, teme, desene pentru Marius, pentru mine 2 urcari in Postavaru cu Alin si Albert, ore de munca si sedinte.

Cireasa de pe tort pentru amandoi a fost in schimb tura asta de seara. Marius pe schiurile mele de tura, cu un inaltator improvizat dintr-un cub de lemn, eu cu schiurile mai grele si cu schiurile lui de partie in spate. Copaci incarcati, ger, zapada care scartaie si doar noi care am povestit tot drumul pana la cabana. Ca o nota, eu am venit cu propunerea doar jos si pentru mine era ok si doar daca ne invarteam un pic cu schiurile de tura pe jos si Marius a fost cel care a avut atat dorinta cat si rabdarea de a urca pana sus.

Seara chiar a fost spectaculos de frumoasa, cu un cer incredibil de plin de stele, cu toti copacii incarcati de zapada si cu luminile orasului mult sub noi. Echipamentul usor conteaza aici si pentru copii si in afara de micile pauze urcam cam in ritm de om mare.

Mi-am dat seama ca rolul meu in procesul lui Marius nu e cel de invatator ci mai degraba de facilitator. Eu nu-l invat spunadu-i ce sa faca iar treaba asta se intoarce mereu impotriva mea, il invat indirect punandu-l in situatii in care trebuie sa invete si servindu-i ca exemplu. Cam la fel a fost si la datul pe vale pe schiuri, la fel e si acum la urcare si e fascinant de privit satisfactia lui cand isi da seama “Ca poate sa urce pe schiuri”. In toata strategia asta trebuie doar sa ai rabdare si astepti momentele potrivite, iar seara asta e clar unul dintre momentele astea.

Oricum totul s-a simtit super fain pentru amandoi, si urcarea, si pauza de la cabana si coborarea inapoi pe schiuri. In timp ce ascult muzica in masina (un radio de folk de la John Flynt) imi dau seama ca sunt fericit. Fericit si mandru de mana asta de om care creste si care se schimba de la luna la luna. Iesirea din seara asta mi-a adus incomparabil mai multa satisfactie decat oricare din celelalte ture din iarna asta. Ca o nota pentru sine timpul trece repede si mai sunt cativa ani pana cand loveste adolescenta si trebuie profitat la maxim de ei. Intotdeauna cand avem astfel de experiente / zile faine am doua sentimente usor contradictorii in mine: pe de o partea fericirea ce vine din momentul reusit si din bonding, pe de alta parte constientizarea ca ele sunt totusi efemere. Prima urcare pe schiuri de tura s-a consumat deja si nu ai cum sa ai un pic de parere de rau implicita, parere de rau care totusi mareste sentimentul de fericire.