Pe scurt
Ma simt in largul meu facand lucruri pe care eu le consider provocatoare, in locuri cat mai salbatice. Ca pasiuni stranse in ultimii 7 ani, in care am petrecut in mod obsesiv aproape fiecare weekend in afara orasului, s-au strans alpinismul, alergatul pe munte, cicloturismul si ski-ul. De meserie programator, tot de 7 ani de zile, din cand in cand imi place sa mai scriu si cod, dar uitandu-ma in spate momentele care imi sunt dragi sunt legate fie de munte, fie de oameni, fie de amandoua.
Pe undeva pe drum am strans ca pasiune si fotografia, intr-un fel ca un mod de a documenta calatoriile, si care se imbina destul de bine cu faptul ca petrec destul de mult timp in locuri in care poti face fotografii faine. Â Din cand in cand imi place sa si scriu, doar ca de multe ori cuvintele se imbarliga inginereste pierzand pe parcurs ce voiam sa exprim.
Avand o oarecare inclinatie pentru limbi straine capatata probabil atunci cand copil fiind am invatat oarecum in paralel romana si maghiara, am adaugat de-a lungul anilor engleza, germana si ceva franceza la melanjul de limbi europene. In acelasi timp imi dau seama ca e imposibil sa inveti toate limbile de pe lumea asta, si ca cea mai simpla modalitate de a ne intelege unii cu altii e engleza.
Dupa ce in ultimul an si jumatate am trait in Berlin, in urma cu o luna mi-am dat demisia de la actualul job, in speranta ca voi avea timp suficient sa duc la bun sfarsit mici aventuri la care visez de ceva vreme, dar pentru care nu am avut niciodata timpul suficient.
Pe lung.
Ca si copil crescut intr-un oras de campie, primul contact cu muntele a venit destul de tarziu, si sincer nu stiu daca e un lucru bun sau un lucru rau. Cert e descoperind lucrurile acestea atunci cand esti adult, ramai cu experienta invatarii, chiar daca uneori aceasta e mult mai grea decat atunci cand esti copil.
Am inceput sa petrec timp in natura si la munte in timpul facultatii, la inceput sporadic dupa care din momentul in care am terminat facultatea si am intalnit-o pe Mihaela, din ce in ce mai des si mai obsesiv pana cand am ajuns sa nu mai am stare in timpului unui weekend petrecut in Bucuresti. Ii datorez toate acestea in primul rand unchiului muntoman care incerca sa insufle acelasi spirit nepotilor, si cel putin in cazul meu a gasit teren mai mult decat propice.
Si tot cautand locuri si experiente noi am descoperit impreuna cu Mihaela si cu multi alti prieteni mersul pe nemarcate, dupa care a urmat escalada, alpinismul, alergarea montana si skiul. Si pe fiecare din ele le-am invatat singuri, ceea ce a facut de multe ori experienta mult mai aventuroasa. Totusi toate traseele pe care le-am descoperit cap de coarda mi-au ramas in amintere cu totul altfel decat putinele lungimi sau trasee pe care am fost secund.
Si imi amintesc cu placere cum in fiecare din perioade existau cateva provocari care aveau o tenta mitica, cu ar fi Valea Morarului dupa ce am descoperit prima data schiul, sau Acele Morarului cand mergeam pe nemarcate, sau Fisura Albastra atunci cand am trecut la verticala, dupa care Maratonul Pietrei Craiului si ulterior Bucegi 7500. Uneori mi-ar place sa o iau din nou de la zero, doar pentru a putea trai din nou experientele respective. Tot aceeasi aura mitica a avut si calatoria de o luna pe biciclete prin Europa, in drum spre Mont Blanc.
Dupa 6 ani petrecuti in muntii din Romania in 2012 am plecat in Berlin, pe de o parte pentru a solidifica cunostintele de germana pe care le stransesem in ultimii ani, pe de alta parte pentru a incerca experienta culturala de a trai mai mult timp in alta tara. Dar Berlinul s-a dovedit mult prea departe de orice se poate numi munte, si mult prea departe de oamenii care ne sunt dragi.
Leave a Reply