Am zis sa scriu jurnalul acum cat timp memoria experientei e inca proaspata si cat timp detaliile nu incep sa se estompeze. Pentru mine a fost al doilea maraton dupa cel din toamna trecuta din Piatra Craiului, si din punctul meu de vedere a fost o experienta complet diferita ca si cursa.

Dar in primul rand as vrea sa incep cu cuvintele de lauda pentru organizatori. Sincer nu stiu daca s-ar fi putut face ceva mai bine din punct de vedere al organizarii, pe tot parcursul concursului nu am dus lipsa de nimic, si cu atat mai putin dupa concurs. Efortul organizatoric cu amplasarea tuturor punctelor de alimentare a fost imens, iar punctele au fost extrem de bine dotate cu tot ce era nevoie. Singura chestie pe care as schimba-o ar fi poate mentalitatea tuturor celor veniti sa zbarnaie atv-urile prin moeciu, a celor care s-au gandit ca ar fi interesant sa dea jos semnele care marcau traseu sau a celor care ne adresau cuvinte nu prea incurajatoare din loc in loc. Dar deja lucrurile astea nu au nici o legatura cu organizarea, si poate singurul si cel mai eficient lucru prin care putem sa schimbam lucrurile e puterea exemplului. Participi, povestesti si dai mai departe microbul, astfel incat evolutia numarului de participanti sa continue in acelasi ritm ca la Maratonul Pietrei Craiului.

Acum revenind la cursa, diferenta cea mai mare fata de maratonul din toamna era ca acum aflasem cat de cat cu ce sa mananca o astfel de alergare. Cu toate astea cred ca principala lectie pe care am invatat-o dupa ziua de sambata e ca nu ai cum sa te antrenezi ca sa nu-ti fie greu, poti sa te antrenezi eventual pentru a scoate un timp mai bun dar plecand de la premiza ca incerci chestia asta, la un moment dat (sau in mai multe momente, depinzand de caz) oricum o sa-ti fie greu. Din punctul meu de vedere pot zice ca eram ceva mai antrenat, dar diferenta cea mare a venit din strategie si din felul in care am abordat cursa.

1. Betele ~ in ultimele ture am renuntat la bete si am inceput sa le iau decat in momentul in care am bagaj mare, sincer daca traseul implica mult alergat mi se pare ca mai mult te incurca. Capcana cea mare era ca le folosesti destul de mult si la coborare pentru a te infrana, pierzand destul de mult timp pe chestia asta. Totusi daca stii ca ai probleme cu genunchii betele ajuta incredibil de mult.

2. Borseta/apa la indemana ~ traseul cred ca a avut puncte de alimentare cu apa sau cu bauturi sponser din maxim 6km in 6km. Problema mea e ca respirand destul de alert cand alerg oricum trebuie sa incetinesc pentru a bea din mers, asa ca am zis ca macar ma opresc de tot si macar stiu o treaba. Deci la start eram cu mainile in buzunar + gelul primit in pachetul de la start si cheia de la masina.

3. De-ale gurii ~ aici de fapt am facut ceva cam aiurea, respectiv am exagerat cu pastele vineri seara pe la ora 12:00, n-au apucat sa se digere foarte bine iar dimineata am mancat mult prea aproape de ora de start 2 banane cu finetti. Mi-au cam iesit pe nas pe prima bucla iar senzatia generala a fost ca am alergat cu un mic rucsacel in loc de burta. Pe traseu n-am reusit sa mananc nimic in afara de cateva cubulete de zahar, deci la partea de management al caloriilor am fost cam pe minus.

4. Muzica ~ initial as fi vrut sa-mi iau si mp3-playerul dupa mine dar pana la urma am renuntat cam din acelasi motiv pentru care nu-l iau la munte. Respectiv mi se pare ca pierzi destul de multe, de la pasari care canta, incurajarile oamenilor sau tropaitul concurentilor pe poteca. Singurul loc in care i-am simtit lipsa a fost forestierul ce urca spre complexul Cheile Gradistei, unde mi-ar fi placut sa ma inchid intr-o lume a mea.

5. Urcari/coborari ~ daca la MPC castigam pe urcari si pierdeam pe coborari aici a fost un pic invers, respectiv am ales sa nu trag la fel de tare pe urcari si sa accelerez pe coborari. Raman la ideea ca alergatul la vale pe poteci e o chestie foarte fun, mult mai fun decat sa fierbi in suc propriu tragand tare pe urcari.

6. Joaca cu crampele ~ aici a fost naspa, si inca nu-mi dau seama ce se poate face in directia asta. De fapt cred ca foarte multi concurenti au avut problema asta, si trebuie sa existe o solutie pe undeva (am auzit ca potasiu ar functiona). La mine au inceput pe la jumatatea buclei 2 si tot restul concursului a fost un fel de joaca interactiva cu muschii razvratiti. Pe scurt, ritm incet si fara miscari bruste, altfel incepeau sa tipe.

7. Ritm ~ in afara de bucla 1 pe care cred ca am alergat-o prea repede in rest a mers ok, desi si aici ar mai fi de lucrat. Oricum mult mai bine la MPC unde am alergat o jumatate de maraton tare si o jumatate incet.

8. Activatoare/Gel-uri – aici treaba a fost simpla, sincer cat timp te intreci de unul singur regulile jocului stabilesti singur. Totusi daca experienta zidului e foarte naspa ai putea sa le folosesti pentru a atenua dificultatile. Pana la urma am zis nu si m-am multumit cu cel dat la start si cu cubulete de zahar, care si-au facut treaba destul de bine pana la urma.

Cam atat despre strategie, acum revenind la alergare. La start am plecat din spate, de langa mike si em, inscrisi si ei la maraton, dupa care incet pornesc in ritmul meu si incep sa depasesc oameni. E greu sa-ti temperezi ritmul la inceput, mai ales cand simti ca totul merge atat de usor, si totusi mi se pare ca minutele castigate acum atarna destul de mult balanta in partea nepotrivata in a doua jumatate a cursei. Urcarea merge bine, mai depasesc cativa concurenti dupa care prima coborare dau drumul la picioare si ajung din urma un grup pe care aveam sa-l am in vizor pana la jumatatea buclei 3. Merg o bucata cu Flo care e la cros si care trage foarte bine, desi la coborari pierde ceva timp. In cele din urma Flo avea sa ajunga pe locul 5 la Cros, foarte ok pentru o prima participare la o alergare montana.

La primul punct de alimentare ma opresc si bag 3-4 pahare de sponser dupa care incepe portiunea de coborare pana in Moeciu de Jos. Coborarea merge bine expeptand micul rucsacel pe post de burta care se zgaltaie la fiecare pas. Termin bucla 1 in cam 1h19, cam repede in comparite cu timpii pe are i-am scos in celelalte ture. Jos in centru din nou bauturi sponser, cubulete de zahar si apa dupa care incepe urcarea abrupta de al inceputul buclei 2. Urcarea merge ok dar o las la fel putin mai moale pentru a accelera la coborarea pe culme. Geniala din nou coborarea pe culmea lunga, desi ca si ritm parca ceva incepe sa scartaie fata de bucla 1.

In schimb dupa o scurta alimentare cu apa jos la cheile gradistei incepe ceea ce avea sa fie chin pentru mine si pentru o mare parte din participanti, forestierul de 5.5 km pana sus la complexul din Cheile Gradistei-Fundata. Era incredibil de cald iar panta forestierului (pe undeva pe la 10%) parca nu facea alergarea chiar asa de usoara. Si era cu atat mai frustrant pentru ca acum 2 saptamani cand am fost prin zona alergarea a mers cap coada fara nici o pauza, acum in schimb nici vorba, cred ca am alergat maxim 70% din forestier. Pe aici pe undeva am folosit si gelul, oarecum fortat de disperarea unui forestier domol pe care eram nevoit sa merg. Tot pe aici au inceput si crampele.

In schimb pe coborarea de la biserica din Fundata iar iau viteza si zbor pe poteca, mai ales in portiunile mai abrupte. Pe coborarea de pe bucla 2 ma intalnesc si cu Nusu care avea probleme cu un genunchi. Nu a putut sa mai alerge restul maratonului dar a avut vointa sa-l termine, genial omul. Pe coborare pe apropii din nou de grupul din fata, iar dupa o scurta pauza de zahar si apa incepe ce-a de-a doua golgota a traseului, urcarea spre Bisericuta. Caldura era criminala in momentul respectiv, vantul nu batea aproape de loc iar combinatia cred ca ne-a cam pus capac. In plus mai erau si garduri pe care trebuia sa le sari din loc in loc, garduri ce faceau jocul cu crampele ceva mai interesant. Oricum era interesant sa ne fi vazut cum ne taram in ceea ce mi se pare ca era un ritm de melc la deal.

Pe coborarea de la Bisericuta castig din nou ceva timp, si dupa o noua portiune foarte fun de coborare abrupta pana in forestier ajungem intr-o lume in care parca s-a spart conducta cu oameni. Masini, gratare, atv-uri, biciclete, harmalaie, si noi tarandu-ne printre ele, parca veniti de pe alta lume cu sudoare curgand dupa noi. Mi-a parut ca erau cativa care te incurajau, dar proportia era destul de mica, pe undeva pe la 30% in cel mai bun caz.

Dupa inca o pauza de alimentare urmeaza ultima urcare, cea spre poiana Gutanu, care trece foarte repede prin metoda pasilor mici si rapizi. Din nou planuiam sa trag mai tare pe ultimii 7 kilometri de coborare. In schimb lucrurile nu s-au potrivit iar pe coborarea mi s-au pus niste crampe destul de urate la diafragma care nu m-au lasat sa bag prea tare la coborare. Ma intrece un baiat si incerc sa ma tin dupa el, incet incet crampele dispar iar Moeciu pare din ce in ce mai aproape.

In momentul respectiv aveam o senzatie foarte stranie ca totul a trecut atat de repede, si o parere de rau pentru faptul ca totul se va termina in curand. In schimb coborarea alerta spre Moeciu ma scoate din visare, si din nou zbor cu viteza la vale printre pietre si braduti. Recuperez diferenta fata de cel din fata mea si intram pe sosea la 10m distanta unul de celalalt. Dar parca nu mai am nici cu e sa mai trag pe ultimii 300m si nici vointa pentru a accelera nu e, astfel incat trecem linia de sosire la cateva secunde distanta unul dupa celalalt.

Pana la urma am iesit pe locul 12, exact numarul cu care am concurat, si cred ca am scos in jur de 4h46, trebuie sa verific in momentul in care se afiseaza rezultatele. Am alergat cu mult mai mult cap decat la maratonul pietrei craiului, mai ales din punct de vedere al dozarii efortului, dar tot se mai poate optimiza destul de mult la capitolul acesta.

Pe traseu au fost in schimb cateva momente care mi-au placut foarte mult. Aproape de sfarsitul Buclei 1, cand a inceput sa se vada Moeciu si cand alergam intr-un grup destul de compact de 6-7 alergatori, si cand am inceput sa chiuim in timp ce alergam ca raspuns la incurajarile celor de jos. Alt moment foarte tare a fost momentul in care m-am oprit sa beau apa de la babuta care avea o masuta cu pahare cu apa de izvor sus pe culmea Bisericutei. Sincer incurajarile ei mi s-au parut cele mai tari incurajari din tot concursul.

Mike si Em am au mers si ei foarte bine, amandoi terminand pe undeva in jur de 7 ore, asta in conditiile in care Em a inceput “antrenamentele” in saptamana de dinainte de maraton iar mike a mers mai precaut din cauza unor probleme cu genunchii pe care le-a avut in ultima vreme. Em era oarecum nehotarat initial daca sa vina sau nu la marathon, dar fiind ziua lui cu o saptamana in urma am zis sa-i facem cadou o inscriere la marathon pentru a-l scapa de nehotarare. Una peste alta nu cred ca i-a parut rau, desi la sfarsitul concursului spunea ca a tras asa de tare doar pentru a se termina mai repede. La fel de bine s-au descurcat si Cata si Aurelia care au fost la cros si pentru care a fost prima participare la un concurs de alergare montana. Foarte tari mi s-au parut si toti concurentii care au ajuns in 8-9 ore, pe care i-am si incurajat din toata inima, pentru ca una e sa tragi de tine 5-6 ore si una e sa tragi de tine 9 ore.

Iar timpii scosi de primii doi concurenti mi se par de pe alta lume. 3 ore 45 de minute pentru 42 de kilometri cu 2000m de urcare mi se pare incredibil, cred ca vine o medie de peste 12km la ora pe teren accidentat, tot respectul.

Iar acum la doua zile dupa maraton de-abia astept sa-mi treaca febra musculara, pentru a putea sa ies din nou la alergat, prin parc sau pe poteci, la deal sau la vale. Si voi avea ocazia sa ies din nou destul de repede, tinand cont de numarul mare de concursuri de genul acesta care se vor tine in perioada urmatoare.