Ideea unui paste in Mehedinti i-a venit Mihaelei acum ceva vreme, zona oferind multe posibilitati pentru toate gusturile. Astfel incat s-a incropit o tura pinguineasca cu participanti din toate colturile tarii, de la ardeleni din Tara Oltului la munteni din Galati si alti munteni din Slatina, in total 20 de suflete in cautare de pace si de voie buna.
Una din chestiile care imi place la turele mai domestice in locurile mai joase e statul seara in jurul focului, eventual cu ceva trabaluit in jurul unui ceaun. E in toata povestea un farmec misterios si ancestral, la fel de bine intiparit in genele noastre ca multe alte lucruri partial uitate. Pe scurt tura a fost una fara evenimente deosebite, dar cu vreme foarte faina si cu descoperirea unor zone noi in care nu mai umblasem pana acum. In prima zi am facut o tura scurta pana la cascada Roset dupa care oamenii au incheiat seara cu o plimbare prin cheile Tesnei. Sambata am urcat cu corturile pana la biserica din Dobroaia, sat care m-a impresionat prin faptul ca e inca destul de plin de viata, in ciuda lipsei unor elemente cum ar fi curentul electric sau drumurile pe care sa se poata ajunge cu masina. Fata de alte sate din apuseni care sunt aproape parasite aici totusi lumea pare sa reziste inca cu stoicism tentatiilor civilizatiei. La slujba de pasti cred ca s-au strans in total cam 30 de oameni, din casele imprastiate pe dealurile din jurul bisericii.
Cascada Roset, cu un debit mai mare decat de obicei.
Andrei in postura de explorator indraznet.
Tineretul muncitoresc privind cutezator spre viitor.
Semne ale primaverii pe Valea Cernei.
La sfat sub Arjana.
Un varf frumos cu un nume si mai frumos.
Hoinarind pe drumege uitate de lume.
Bis.
Tot sambata am facut si o tura mai scurta de trail-running pe o parte din traseul maratonului Hercules, iar traseul chiar e foarte frumos si merita, zona are un aer aparte iar primavara cand inverzeste totul cred ca e superb. Din traseul de maraton am deviat spre Arjana, varf frumos cu un nume si mai frumos, aduce putin a Piatra Craiului, cel putin pe ultimii 200m de dinainte de varf. Mi-a placut foarte mult si traseul marcat cu punct galben care coboara inapoi pe varf pe un picior foarte domol si frumos. Foarte fain a fost si cerul instelat de sambata noaptea, si slujba de duminica tinuta de un preot ce avea 3 biserici in parohie, si care avea ceva de trekkuit intre ele in ziua de Duminica. Frumoasa a fost si coborarea pe langa cheile Prisacinei, arata genial satele rasfirate din zona, cu drumege de cand lumea croite pe coastele dealurilor.
Adunate de pe traseul de maraton.
Privind spre Arjana, ceva mai stancoasa decat ma asteptam.
Pe acoperisul Cernei.
Pozar.
O poteca superba ce serpuia pe piciorul din fata, una din cele mai faine poteci pe care am alergat in ultima vreme.
O casa tipica din zona, acum in paragina.
Ocolind cheile Prisacinei.
Tura am incheiat-o printr-o urcare blitz in crovuri duminica dupamasa, singur din pacate pentru ca nici unul din oameni nu a percutat la ideea mea. Asta e una peste alta a iesit o plimbare chiar faina, cu descoperirea unui traseu nou, respectiv traseul de coborare din poiana Beletina inapoi spre Valea Cernei. Sincer traseul poate pune ceva probleme de orientare in conditii de vizibilitate scazuta, marcajul fiind destul de vechi si de rasfirat pe alocuri. A urmat o seara foarte faina petrecuta la un adevarat ospat la parintii Claudiei (sarumana pentru gazduire inca odata, trebuie sa spun ca n-am mai luat de mult o masa de seara care sa-mi cada atat de bine), urmat de un alt ospat la parintii mei. Deh trebuie sa mai pun si eu la loc kilogramele pe care le-am pierdut atunci cand am fost bolnav.
In singuratatea si linistea crovurilor.
Darzenie.
Semne ale schimbarii vremii, si un spectacol in sine.
Si ca incheiere, o poza cu frumoasele vestitoare ale primaverii.
Leave a Reply