­Inca odata, de la mike citire un jurnal despre o frumoasa tura din Bucegi.

Acele Morarului in colectia turelor de toamna-iarna

Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu de alpinism,destinat numai persoanelor care de­tin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific.

Pentru tura de pe Ace sfatuitor nu ne-a fost decat prognoza.Vazand ca vremea este buna ne-am hotarat ca e timpul sa mai mergem pe Ace cu oameni care nu au mai fost, sa le dam si lor sa guste din pocalul adrenalinei, nascuta din expunerea de pe Ace, de echilibrul atat de fragil pe care il stabilesti intre cele 2 hauri ce ti se casca la picioare…Valea Morarului, abrupta si intunecata, si Valea Cerbului mai domoala, cu pante de iarba invaluite in ceturi. Insa amatori nu am prea gasit caci pe toti i-a chemat Balaurul pe a sa cocoasa,asa ca, am facut echipa cu Octavian si Viorica care inspirati de idee au ales acceasi destinatie ca sa definitiveze si urcarea pe ultimele 2 Ace.

Daca ei au fost vrednici si au plecat de vineri seara, noi ne-am urnit abia sambata dimineata din Bucuresti. Am mai castigat o seara in care sa rezolvam probleme administrative si am evitat uscatul cortului de luni, aglomeratia infernala de la iesirea din Bucuresti si asteptarea in trafic.

Sambata insa suntem nevoiti sa fim de-a dreptul matinali si la 8.30 plecam de la Gura Diham.

Aveam ceva de tras caci probabil oamenii aveau un avans de vreo 1 h jumate si ne-ar fi placut sa ii prindem din urma si sa facem Acele impreuna.

Asa ca, dupa ce in primele 20 de minute trecem de la 3 straturi de haine la tricou, ne simtim o leaca motivati de racoarea diminetii si mergem fara pauza pana in Poiana Costilei. Gonim prin padurea stinghera si rusinata parca de goliciunea ei, cu sangele cald, pulsandu-ne prin vene amintirea verii. Intr-o ora iesim in Poiana si uitam de pauza de limonada, caci eram parca manati din spate de o herghelie de cai ce scoteau pe nari frig, si ne pornim sa urcam pe Valea Cerbului. Incetul cu incetul, singurul numitor comun al locurilor, ramane iarna…

Singura noastra speranta intr-o abordare de vara a traseului raman insa pantele Morarului, curate, galbene si atat de imbietoare (stanca si iarba intr-o imbinare atat de armonioasa pentru cei care stiu ce se ascunde in spatele banalitatii). Pe cand ieseam din padure avem primul contact auditiv cu Octavian si Vio care ca doua gaze rosii avansau pe Brau Morarului.

Mergem hotarati sa recuperam cat mai mult din handicap, dar ne domolim goana undeva pe la mijlocul Braului cand soarele ivit de sub nori ne indeamna la o pauza… si prelungim pauza caci stomacul cerea de mancare, muschii odihna, corpul caldura,ochii timp sa se bucure.

Costila invaluita in zapada se arata maiestuoasa deasupra capetelor noastre si ne arata parca ce lung e drumul ce ne sta inainte pana cand sa ne masuram la inaltimea cu ea.

4-5 capre negre priveau si ele valea linistita, coborand sub nivelul braului si dandu-ne parca acordul sa le imprumutam pentru inca 30 de minute poteca.

Dupa ce tragem pe noi si tot echipamentul, imbracati bine, continuam urcusul si asudam consistent pana ce iesim la umbra…nici nu stim, sa dam jos din haine manati de soare, sa le pastram caci dupa colt ne asteapta vantul dupa care acum tanjm sa ne racoreasca…

Aici e toamna, dincolo iarna

Zapada ivita insa brusc rezolva dilema si ne da de furca pe ultima portiune a braului, pe pernutele de iarba acoperite cu un pulver fin. Dupa niste pasi cam cu nodul in gat scoatem pioletii si incepem sa urcam spre creasta Ascutita, De 3 ori am facut urcusul asta, de tot atea ori mi s-a parut criminal iar acum cu mici zone inghetate, cu perne de iarba parsive si pulver fin cu atat mai mult.

Marsul de apropiere a lui Vio 🙂

­Acul Mare cam cu 1 h inainte de a ajunge si noi acolo

In final, dupa ce ne facem morala ca avem minte cat niste gaste si am ales o varianta cam proasta, ajungem cam terminati pe Creasta Ascutita, unde la 2 lungimi in fata noastra ii vedem pe Octavian si Viorica ce mai aveau putin pana in varful Acului Mare.

Octav si Vio pe la jumatea Acului

Aici bate si vantul asa ca mersul pe creasta Ascutita e suficient de interactiv dar e doar antrenament pe langa ce va urma.

Pe Creasta Ascutita

Pentru prima lungime de iarba de pe Acul Mare alegem sa mergem concomitent in coarda scurta, portiunea nefiind mai dificila decat apropierea din Braul Morarului in creasta Ascutita si astfel castigam putin timp.

Echilibristica pe Acul Mare

Apoi pe lungimea 2 pleaca Radu cap, dar lungimea are mai mult de 50 de m asa ca mai parcurgem o pica portiune tandem. In final lungimea 3 (orizontala si mai usoara)
o parcurg eu prima si aproape recuperam distanta fata de Octavian si Vio intalnindu-ne toti inainte de rapel.

Aici cineva a batut un piton nou si sanatos astfel incat nu e nevoie sa mai executam o descatarare cam delicata in conditiile date pana la vechiul punct de rapel.Vio e cam inghetata asa ca nu e timp de pregetat si de schimbat impresii mai ales ca ora este inaintata si ne grabim sa montam rapelul pe cele 2 corzi (cam 40-45 de m).

Intalnim la coborare si portiuni intinse cu gheata numai bune sa darame convingerea unei parcurgeri in sens invers, si ajunsi in strunga incepem o cursa contra timpului…E deja tarziu, 2 jumate si mai avem maxim 2 h jumate de lumina… Stim ca trebuie sa ne miscam mai cu talent dar nici nu vrem sa cunoastem pe propria noastra piele vorba cu graba strica treaba.

Degetul Rosu il urcam mult mai repede, fiind vorba de o singura lungime, in mare parte innierbata, lasam varful pe alta data (nu l-am urcat niciodata pana acum dar sunt convinsa ca nu in asta stau Acele Morarului) si ne grabim sa aranjam un rapel pe coarda noastra.

In fiecare sa dintre 2 ace,din Valea Morarului urca niste curenti turbati asa ca ne cautam un loc ferit si ne oferim ragazul unei imbucaturi numai bune ca pauza inaintea Acului Crucii…

Stim ca daca ne vom vedea si in varful lui, jocul va fi aproape terminat caci rapelul si parcurgerea ultimului Ac nu mai ridica dificultati deosebite…

Pana una alta insa, in fata ne asteapta pasul traseului,la iesirea dintr-un mic horn lateral fata de muchia Acului.Pasajul il cunoastem bine , baietii pleaca cap de coarda la o oarecare distanta unul fata de altul iar eu urmez sa ma fofilez printre corzi.

Pentru baieti si pentru Vio, urcarea desi nu dificila a fost chinuitoare caci nu au putut urca cu manusi si sub vantul rece ca de iarna mainile inghetau destul de repede si trebuiau dezmortite. Eu am pastrat niste manusi subtiri in mana, care desi nu permiteau sa abordez prize mici, erau excelente pe protuberantele mari si neregulate de conglomerat.

Portiunea Acului Crucii este dificila pentru ca este aproape verticala, mult mai expusa si cu destul de multa stanca in raport cu celelalte Ace, dar este placuta la catarat daca ai suficient sange rece sa treci peste senzatia ca totul se darama in jurul tau.

Chiar vorbeam cu Radu ca desi Acele Morarului sunt un traseu usor si spectaculos totusi fiind un teren pur-sange de aventura comporta si multe riscuri, asigurarile sunt mult mai putine decat intr-un traseu de perete, caderile pot sa fie insemnate si de multe ori secundul nu este cu mult mai in siguranta decat capul de coarda.

In varf ne grabim sa facem rapelul, fiind acum convinsi ca vom urca si Acul de Sus pe lumina. Il abordam ca si vara trecuta pe brana ascendenta,pe langa perete si iesind din traseu avem timp sa admiram un apus superb peste culmile Baiului. Pacat ca timpul curgea in defavoarea noastra caci ar fi fost atat de frumos sa stai sa admiri culorile care se topeau unele in altele, albastrul extraordinar al cerului cum nu mai vazusem pana acum, de parca intregul cer ar fi fost vrajit.

Doar Radu ii da zor sa nu ne prinda noaptea si este frustrat de incetineala cu care ne miscam, de faptul ca instalam coarda pe o portiune mai expusa. Pana la urma inevitabilul se produce si noaptea invaluie ultimul obstacol dificil din fata noastra. Descrierile ne asigura in cor ca este ceva banal dar sub umbrele noptii colosul din fata ne intimideaza. Ne oprim pe o platforma si ne echipam de noapte, frontalele, coltarii si un ceai cald. Ceata are si partile ei bune caci nu vedem locurile (destul de expuse pe care ne angajasem). Pana la urma Radu hotaraste ca ocoleste colosul pe partea stanga pe un valcel pamantos-stancos si ierbos. Reusim sa incropim o regrupare la pioleti dar probabil mai mult de moral si intindem coarda. Toata zona plantata cu semintele de la morcovii nostri nu a depasit o lungime intinsa de 50 de m dar am pierdut mult timp incercand sa fim cat mai prudenti.

In ceata, rasuna o singura exclamatie de bucurie a lui Radu care a iesit in creasta plina de zapada…

Ne stergem sudoarea si cu inima usoara caci dificultatile tehnice se terminasera incepem sa avansam spre Varful Omu…e destul de multa zapada, pe alocuri inghetata si coltarii musca cu pofta din ea, caci e prima pe anul acesta.

4 frontale merg distantate pe creasta si sub ele creierasul se intreaba daca suntem inca pe drumul cel bun, ne mobilizam sa fim atenti si sa distingem orice indiciu ca sa nu trecem pe langa Statia Meteo.

Adapostul ne vrajeste, caldura ne moleseste si am vrea ca cele 15 min de pauza ingaduite in fata unui ceai oferit de cei de la meteo sa nu se termine, caci in fata ne astepta iarasi viscolul ca de iarna si o coborare pe Valea Ialomitei. Perpectiva celor 2 h jumate pe zapada (cred ca ne obisnuisem bine cu zapada caci deja nu mai concepeam ca se poate si fara) nu ne entuziasmau deloc, dar calatori suntem o viata intreaga ,asa ca pe prinicipiul , nu ne mai fac pe noi 2 h jumate de mers pornim la vale. Mergem pe urmele celor de pe Balaur care trecusera prin fata noastra cu o ora inainte si ii prindem in curand din urma. Incet, incet, pe masura ca altitudinea scade, zapada dispare, iar noi avem timp sa ne ridicam ochii din pamant spre cer. In noaptea ca de smoala un cer senin,spuzit de mii de lumini ne veghea pasii. Luminile de la Pestera se distingeau clar dar inima noastra ne era un cer senin, un universde constelatii de visuri, o pasiune ce dogoreste, o legatura indisolubila pe care numai traseele frumoase le pot stabili intre prieteni

Sursa care contine si o descriere tehnica foarte utila poate fi gasita aici.