Dimineata vine rece si inghetata, cu apa bocma si cu cortul acoperit de chiciura si de condens, inghetat pe interior. In schimb e uscat si pentru prima data in multe zile e complet senin, fara niciun nor pe cer, iar vremea va ramane asa toata ziua. In plus bate si un usor vanticel din directia potrivita, astfel incat moralul e destul de sus si cu picioarele bocna dupa ce le bag in incaltarile inghetate incerc sa ma misc cat mai repede pentru a profita de vremea buna si vant.
Locul de cort a fost si de data aceasta superb, cu un iz de toamna si data acesta a fost uscat de dimineata, fara ploaie fara zapada, doar cu un pic de chiciura ce inseamna ca si in dimineata asta strang cortul ud. Pe masura ce inaintez catre est dimineata vine tot mai repede si seara la fel. Oricum nu are importanta ce arata ceasul atunci cand rasare soarele, dar in mintea mea ziua ar trebui sa creasca, nu sa scada, iar impresia generala e ca seara se apropie din ce in ce mai repede. Turcia e o tara imensa cu un singur fus orar pana la urma.
Un singur lucru a ramas in schimb constant de la prima intrare in Turcia, chemarea la rugaciune ale muezinilor pe care o aud in fiecare dimineata si in fiecare seara atunci cand strang si pun cortul. O aud de fapt de 5 ori pe zi si am invatat sa ghicesc putin ora dupa ele, dar in momentul in care campezi in pustietate si din toate satele din imprejurimi incepe sa se auda chemarea la rugaciune. chemarea incepe putin decalat in fiecare sat, si vocea fiecarui muezin si chemarea e putin diferita, si rasuna dealurile si valea cu cuvintele cu care incepe chemarea “Allāhu akbar, Allāhu akbar”, “Dumnezeu e cel mai mare!”. Dimineata se mai adauga pentru a impulsiona trezirea “Rugaciunea e mai buna decat somnul”.
Primii 70 de kilometri de astazi sunt intr-o usoara coborare pe valea larga a unui rau ce pare in anumite momente secat. In Turcia nu mi-a fost niciodata clar in ce directie curg raurile, pentru ca relieful e atat de muntos si de haotic incat nu sunt directii clare ca in Romania de genul toate raurile la sud de Carpati curg spre Dunare. Aici unele sunt secate, unele curg doar in anumite perioade, unele se termina in baraje de acumulare si nu poti niciodata sa te bazezi ca drumul urmeaza firul unui rau si e doar deal sau doar vale.
In schimb ritmul de inaintare e unul de zile mari si kilometrii curg astazi fara efort. Pe drum trec si pe langa o inmormatare musulmana. Tot vazand cimitire si morminte in locuri care de care mai pitoresti, chiar ma intrebam daca exista un fel de ritual de inmormantare. Tot pe drum ma opresc 3 turci care tocmai luau pauza de masa si imi dau un fel de variatie lamanchun, foarte bun de altfel.
Mai departe drumul ajunge in Beybuku de unde sunt doua variante de a ajunge inapoi la Marea Neagra. Una pe un drum secundar peste munte, putin mai scurta dar cu mult de urcat, si una putin mai ocolita cu mai mult trafic pe drumul secundar. Nu cred ca e greu de ghicit ce am ales. La plecarea din Beybuku pe scurtatura am tot fost oprit de turci care era curiosi de unde vin si care toti imi spuneau ca e mult de urcat pana trec muntii spre Acalam si ca e zapada. Asa o fi, dar am intrat deja pe drum si e cam tarziu sa ma intorc, mai ales ca maine seara ar trebui sa ajung in Samsun.
Toate bune si frumoase pana cand apare un indicator cu 10% panta pentru urmatorii 10 kilometri. Initial am zis ca e greseala, dar dupa 2 ore si 8 kilometri in urcare mi-am dat seama ca a fost pus bine indicatorul si oricum trebuia sa se compenseze putin usurimea cu care s-au scurs kilometri din prima parte a zilei. In schimb drumul e absolut superb si pot spune ca a fost una din cele mai frumoase scurtaturi pe care am fost pana acum. Pe langa faptul ca masinile treceau cam una la o jumatate de ora (nu cred ca erau prea multi cu masina care voiau sa sara muntele pe aici) peisajele sunt absolut superbe, cu sate insirate pe coasta dealurilor pe la 1000 de metri, cu munti in jur si cu zapada.
Soarele apune inainte de a ajunge in unul din putinele sate de pe drum, care nu cred ca au vazut turisti in ultima suta de ani si unde devin o mica vedeta incercand sa cumpar ceva de mancare de la magazinul satului. Cam greu cu explicatul a ce vreau sa cumpar, dar gasesc pana la urma bulgur, crema de ciocolata, mere, branza din sat toate cumparate de la un mos turc ce tinea magazinul, care chiar voia sa ma ajute.
Pana cand termin cumparaturile s-a lasat deja noaptea, dar in seara asta o sa mai pedalez cativa kilometri pentru a gasi un loc de cort si pentru a scurta putin kilometrii pentru ziua urmatoare. In plus, deja e zapada peste tot, si nu am nici un chef sa pun cortul in zapada, eventual cu ceva noroi, iar luna e aproape plina si se vede ca ziua. Iar muntii si locurile arata cel putin magic sub lumina lunii.
Dupa inca 12 kilometri in urcare mai usoara gasesc pana la urma si un loc de cort fara zapada, sub un palc de brazi pe marginea drumului si in timp ce pun cortul vad cum umezeala de el ingheta instant. Clar o sa fie frig si in noaptea asta. Frig dar uscat.
Datele zilei:
Distanta: 110km.
Diferenta de nivel: 1600+ / 930-.
Moral: 9.
Obiective: 7.
Leave a Reply