Din nou un weekend cu vreme dubioasa, dar pe principiul hai sa mergem sa vedem la fata locului ce facem ne trezim in accelerat in drum spre Busteni. Tura incepe cu dreptul, respectiv cu dreptul lui mike care aterizeaza intr-un canal-sant din mijlocul pustietatii din Busteni (acceleratul cu un kazilion de vagoane opreste cu vagoanele de dormit in gara astfel vagonul 2 ajunge pe cam prin zona bifurcatiei catre gura-diham intr-o zona fara nici un pic de lumina).

In fine trecem peste evenimentul neplacut si ne regrupam la marginea drumului unde avem norocul sa oprim un taxi cu ajutorul caruia scurtam drumul catre gura-diham. Ninsoare se inteteste pe drum, si ne insoteste pana la Poiana Izvoarelor unde e destul de pustiu si lumea se pregateste de culcare. Cazarea a fost super ok, am prins o camera de 2 paturi incalzita chiar ok, cu dus/wc in camera, conditii foarte ok pentru o cabana in Romania, dar pe de alta parte s-ar putea sa fi fost decat o intamplare din cauza lipsei de populatie din zona.

Planurile pentru ziua de sambata erau cam urmatoarele, cu variante mai mult sau mai putin interesante:

1. Urcat pe V. Bujorilor si continuat cu Acele, clar varianta cea mai interesanta
2. Urcat pe unul din firele Rapei Zapezii si continuat pe Ace in functie de firul ales, din nou varianta interesanta desi am fi scurcircuitat intre unul si trei Ace.
3. Valea Adanca, varianta mai putin interesanta dar care ne-ar fi adus totusi la Omu
4. Valea Morarului, pe principiul ca daca nu si nu….

Dar pe principiul ca planul de acasa nu se potriveste ce gasesti in targ lucrurile au decurs cam in felul urmator. Dimineata plecam pe la 7 de la Poiana Izvoarelor, noapte se pusesera cam 5cmd de zapada proaspata si vremea era inca mohorata dar spre Busteni se vedea o geana de senin astfel incat toate sperantele nu erau pierdute. Marsaluim pana la intrarea pe Valea Bujorilor, vremea ramane inchisa iar noi incepem sa batem urme pe zapada destul de adanca din portiunea de jos a Bujorilor.

Atmosfera de dimineata.

Ajungem la prima saritoare, ne echipam si o depasim fara prea mari probleme, numai pentru a vedea cu se curata cerul si cum se profileaza in departare inceputul crestei morarului maturata de vant, cu zapada spulberata cateva zeci de metri bune spre valea Morarului. Mai urcasem odata acum un an pe Bujorilor pentru a fi intorsi din drum de vant tot la inceputul crestei Morarului, astfel incat nu mi se parea deloc tentant sa urcam iar 2 ore pentru a ne intoarce prin acelasi loc, astfel incat trecem la planul B, Rapa Zapezii, in speranta ca vantul ne va cruta macar pana la iesirea in creasta.

Singura fiinta pe care am vazut-o intreaga zi.

Calare pe situatie.

Echipati pentru Plaiul Munticelu.

Marsalui echipati cu toate cele spre Poiana cu Urzici, unde dam de un strat de zapada considerabil si inotam cu spor pana cand ajungem pe urmele scursurilor de pe Rapa Zapezii si de pe Valea Adanca. Binenteles ca din cauza vantului toata zapada care cazuse in timpul noptii curgea sub forma de paraiase pe toate vaile, creeand adevarate prileje de imbaiere :).

Windy conditions.

Urcam cu ceva mai mult spor pana la confluenta dintre Valea Adanca si Rapa Zapezii si dupa o pauza de hidratare hotaram sa infruntam eroic a zapezii rapa. Eroismul a durat fix pana cand am incercat sa-mi pun trag supramanusa, moment in care a capatat viata si o vointa proprie ce o imboldea cu repeziciune spre fundul Poienii cu Urzici. Ma avant dupa manusa, imi dau drumul pe fundeni pentru a incerca sa o interceptez, fara success, manusa oprindu-se binenteles aproape de fundul poienii. Injur putin in gand, ma uit in sus cat am de urcat pana la Mike, care incepuse sa bata urme pe Rapa Zapezii, si bag carbuni pentru a o prinde din urma inainte de prima saritoare (care de altfel a fost si cea mai interesanta acum un an). Mai traiesc un moment interesant la o mica saritoare ce avea un pod de gheata cam neconsolidat astfel incat o parte din el se surpa sub mine ajungand la fundul saritorii de unde ma chinuiesc putin sa ies. Reusesc in cele din urma intr-un semi-ramonaj intre zapada si peretele saritorii.

Din nou la deal.

Prima saritoare.

Asta e, trec putin mai pe sus cu pasi de pisica si o prind din urma pe mike inainte de prima saritoare. Aici, aceasi placa spalata de anul trecut ce indeamna la plasarea unei asigurari. Scotocesc zona si gasesc clepsidra sanatoasa in stanga, ma dau jos pentru a cauta cateva anouri mai lungi, cotrobaiesc prin rucsac, ma echipez din nou entuziast si pornesc spre a pune anoul. Entuziasmul a tinut binenteles pana cand am dat sa-mi pun supramanusa, moment in care manusi mea si-a remamintit de vointa proprie si a zbunghit-o in locul in care mi-am dat seama ca trebuie sa-i placa foarte mult, respectiv spre fundul Poienii cu Urzici. Din nou frusturare cand vad cu se rostogoleste la vale, dar nu mai e loc de dat pe fundeni pe aici, si nici nu-mi vine sa abandonez bunatate de supramanusa, astfel incat dai inapoi spre fundul Poienii cu Urzici (binenteles ca s-a oprit in acelasi loc). Trebuie sa mentionez ca desi sunt destul de uituc si ca am pierdut cateva lucruri pana acum nu am pierdut niciodata o manusa, in destui de multi ani de mers la munte, clar a fost ceva dubios acolo…

In fine, ma gasesc din nou in jos de tot privind la mike care ma astepta la confluenta, urc din nou si ne sfatuim ca daca manusii nu-i place pe Rapa Zapezii sa incercam Adanca, cine stie poate poate. Aici lucrurile sunt destul de interesante, primele doua saritori sunt pe jumatate descoperite iar dupa asta incepe inotatul prin zapada. In anumite portiuni sap adevarate transee prin zapada ce ajunge in anumite locuri pana la brau. Cred ca iarna asta nu prea a curs nimic pe Adanca, sau asta e impresia pe care am avut-o eu, prea era mare si neasezata zapada. Oricum era cam sinistru pe la jumatatea urcusului cand Valea se ingusteaza si tu innoti prin zapada pana la brau, si perspectiva de a sapa transee pana sus in creasta Morarului nu era prea imbucuratoare astfel incat pe la jumatatea vaii hotarasc sa ne intoarce. Duminica avea sa fie vreme frumoasa, si ar fi fost frumos sa fi vazut inca un rasarit la Omu, dar asta e, n-au intrat zilele in sac…

La intoarcere alergam spre gura-Diham pentru a prinde acceleratul de 18:00, dar pana la urma suntem culesi de Laviniu,Irina si Romeo care fusesera la o plimbare pe Kalinderu, unii cu schiurile unii fara, si incheiem seara in Ploiesti la un strudel de mere facut in casa de catre Romeo, cu discutii si planuri pentru la vara.