Sunt foarte putine lucruri pe care regret ca le-am facut, dar sunt mai multe pe care regret ca nu le-am facut. Din aceasta categorie cel mai mult regret ca nu am timp sa ies la munte si sa petrec timp cu cei pe care ii consider prieteni. Din punctul acesta de vedere mi-am propus de ceva vreme sa ii scot pe oamenii cu care lucrez in echipa la mine la servici la munte cel putin odata, initial ma gandeam la ceva prin Busteni dar pana la urma Laviniu a venit cu ideea pentru Ciucas, cu urcat din Pasul Bratocea.

Din multe puncte de vedere e un traseu de incepatori ideal, fara diferenta prea mari de nivel. Aproape tot traseul se desfasoara in gol alpin, si din punctul acesta de vedere ai privelisti tot traseul. In acelasi timp e un traseu frumos, pentru ca ai un obiectiv, varful Ciucas, si implinirea unui obiectiv poate fi un lucru destul de important la inceput, simti ca ai facut ceva, nu doar ca te-ai invartit pe niste poteci de nebun.

Ziua a inceput matinal, am plecat din Bucuresti in jur de ora 07:00 si pe la 9:20 am ajuns in Cheia. Aici vreme din nou destul de inchisa, lumea parca nu avea prea mult chef asa ca sperantele mele incepusera sa scada dramatic, m-as fi multumit daca am fi urcat macar pana in culmea Bratocea. Dupa o pauza de cafea la Cheia ne urnim in cele din urma din loc si plecam spre pasul Bratocea, loc in care am lasat masinile. Aici o scurta pauza de echipare, oamenii oricum nu prea au ce echipament sa puna pe ei (deocamdata cel putin).

Incepem urcusul, destul de domol la inceput pana ajungem la releul de televiziune, dupa care urmeaza o portiune mai abrupta pana in culmea Bratocea. In timp ce urcam norii incep sa se imprastie iar dinspre podisul Transilvaniei si privelistea se deschide spre Grohotis, Baiului, Neamtului si spre Piatra Mare. Oamenilor le place, e greu dar se vede ca le place si se misca nesprerat de bine, asta cel putin in comparatie cu asteptarile mele.

In culme ne ia in primire un vant destul de turbat asa ca dam din picioare pana gasim un loc mai ferit de vant, loc in care luam o pauza mai lunga. De aici usurel pana in saua de dinainte de varf, unde luam inca o pauza mai mai lunga inaintea asaltului final. Destul de multa lume in Ciucas, ne intalnim cu mai multe grupuri, unii care urca unii care coborara, dar in momentul in care ajungem pe varf suntem singuri. Pe ultima portiune era destul de multa chiciura stransa pe fire de iarba si pe braduti, si un pic de noroi una peste alta lucrurile au fost ceva mai interesante.

De aici a urmat o coborare fara evenimente pana la fost cabana Ciucas, cu o pauza extrem de placuta inainte de Cabana, la bifurcatia unde se desparte drumul care merge pe la baza tigailor. Era o atmosfera clasica de toamna, cu un cer extrem de albastru si cu un soare bland, am stat cred ca 20 de minute acolo pana ne-am dat seama ca ar fi timpul sa o luam din loc.

A urmat coboratul pe valea Berii, destul de chinuitor pentru majoritatea. Drumul e acum croit pana aproape de fosta cabana dar in acelasi timp are o panta destul de mare, astfel incat fara o masina cu 4×4 nu stiu exact cum poti sa urci pe acolo.

De la sosea am facut autostopul ca se ne recuperam masinile, dupa care seara tarziu am ajuns inapoi in Bucuresti dupa un detour pe la Brasov, pentru a-l lasa pe Bogdan la gara si pentru a manca o pizza in Piata Sfatului.

Cred ca e a 4-a oara cand ajung in Ciucas si mi s-a parut foarte frumos, mai ales pentru ca am reusit sa ii scot pe o parte din colegii de servici la munte, si mai ales pentru ca s-au simtit bine si ca le-a placut si ca mai toti mai vor sa mai mearga. O sa urmeze probabil Piatra Mare la un moment dat in toamna asta.