Si a venit si duminica dimineata la refugiu, dupa un somn extrem de adanc. Nu cred ca m-am simtit atat de muncit de multa vreme asa ca si somnul a fost pe masura, mai ales ca nu a mai fost nenica din noaptea de dinainte cu sforaitul lui.

Planul pentru ziua urmatoare era sa incercam Fisura Suspendata, pentru a avea timp sa prindem unul din trenurile de intoarcere din Busteni. Ne trezim ceva mai tarziu, eu as mai dormi parca dar vremea e prea frumoasa afara totusi, pe la 7 Catalin e in picioare si ma trezeste si pe mine, luam masa de dimineata in fata refugiului incalzitit de soarele diminetii. Desi e inceput de septembrie soarele arde foarte puternic chiar de dimineata anuntand o zi torida.

Rasarit la refugiu.

Ne facem bagajele si pornim la drum, de data aceasta cu un singur rucsacel in care intra tot echipamentul cu o semicoarda cu tot. Ora exacta la care ne-am urnit nu o stiu exact, probabil pe la 8:30 astfel incat pe la 9:30-10 cred ca am fost pe brana Policandrului la baza traseului. Primele doua lungimi ii revin lui Catalin, incercam sa le legam dar se intepeneste o semicoarda intr-un horn asa ca punem de o mica regrupare intermediara pana ce deblocam semicoarda. Lungimile sunt usoare, cu o singura portiune dificila de 4-5 metri ce are forma unui horn vertical.

In drum spre Peretele Vulturilor.

Catalin regrupeaza intr-o mica grota la umbra si in curand dupa o succesiune de perne de iarba mai mult sau mai putin instabile ajung si eu la el. Urmatoarea lungime imi revine mie, are 40m si o dificultate moderata. In mare parte se desfasoara de-a lungul unei fisuri ce se largeste dupa 4-5 metri intr-un mic horn si se stramteaza din nou, capatand pe alocuri tendinte de fata. Catararea e frumoasa si antrenanta, in mare parte a timpului mergi in sprait astfel incat la sfarsitul traseului m-au cam terminat picioarele, dar in acelasi timp si destul de dificila, sunt destui pasi la liber de peste 6/6+ care pentru mine e cam mult sa trec la liber ca si cap. Lungimea are cam 40m si se termina pe o platforma de regrupare destul de frumoasa situata inaintea unui horn-diedru ce se termina cu o surplomba.

Catalin partial la umbra in prima regrupare.

Cam in acelasi loc doar ca la soare , invidios pe locul umbros in care statea catalin.

Priveliste spre Postavaru.

Urmatoarele doua lungimi ii revin din nou lui Catalin, au cam 35-40m si sunt din nou destul de antrenante dar cu asigurari suficiente. La sfarsitul diedrului e o mica surploba destul de aeriana foarte frumos de trecut, dupa care traseul revine din nou pe o fisura-horn. Catalin regrupeaza intr-un mic horn astfel incat portiunea finala pana in creasta vulturilor imi revine mie, ultima lungime avand cam 25m si fiind ceva mai usoara, mai ales dupa ce se iese din hornul in care am regrupat.

Diedrul-horn.

Cea de a treia regrupare.

Aproape de iesirea in creasta.

De aici a urmat o retragere destul de interesanta, cu 3-4 rapeluri dintre care unul destul de interesant pe horn de cam 40m unde trebuie sa ne oprim pe la jumatatea lui pentru a face ceva manevre de coarda. Aici i s-au blocat lui catalin corzile acum cateva luni macar e bine ca acum avem lectia invatata si nu mai facem aceasi greseala. Urmeaza coborarea pe un valcel pana in poteca serpuieste pe la baza tancului mic. Dupa care am tropait pana la refugiu, aici e pustiu toata lumea se pare ca a coborat destul de devreme , luam o mica masa de pranz si dupa ce ne facem bagajele incepem sa alergam spre Busteni unde reusim sa prindem acceleratul de 18:17. Intorsul a fost cu ceva peripetii, am renuntat sa luam bilet in momentul in care am vazut ca nu mai sunt locuri si am mers cu nasul, a venit si supracontrol dar ne-a trecut nasul cu bine pana la urma.

La pleacarea in rapelul cel mai interesant.

Hornul de 40m.

Una peste alta un traseu frumos si foarte bine asigurat ce poate fi parcurs destul de repede, numai bun pentru o zi de duminica.