Uzbekistan e probabil tara cea mai norocoasa din punct de vedere al oraselor istorice bine pastrate. Nu mai putin de 3 orase sunt incluse in patrimoniul UNESCO, si pe buna dreptate, astfel incat ma simt putin rasfatat in momentul in care parasesc Buchara stiind ca in 260 de kilometri urmeaza un alt oras fain de vazut si probabil o zi de pauza.
Nu stiu cum se face dar de fiecare data cand dorm intr-un hostel / hotel si mai e si micul dejun inclus reusesc sa ma urnesc foarte greu in comparatie cu zilele in care dorm la cort. Atunci cand dorm al cort la maxim 7-7:30 sunt pe bicicleta in comparatie cu 10-11 cazul in care dorm undeva, si asa se intampla si in dimineata aceasta in Bukhara. Incerc sa ies sa mai fac cateva poze dimineata, dar lumina a fost mult mai interesanta in seara de dinainte, astfel incat nu iese nimic prea interesant, si dupa ce rezolv o problema cu o cartela de Uzbekistan reusesc in cele din urma sa ma urnesc din loc.
Si cum dupa o zi de pauza spiritul de aventura e la cote inalte, aleg sa merg pe un drum secundar ce pare sa scurteze putin din distanta si care sper sa aiba mai putin trafic. Asta nu ca ar fi prea mult trafic prin Uzbekistan, sau oricum nu e deloc mult in comparatie cu tarile de pana acum. Dar daca pot sa gasesc un drum cu adevarat pustiu, de ce nu?
In schimb, la jumatatea zilei temperatura e destul de ridicata si va ramane probabil asa si pentru urmatoarele zile, astfel incat incep sa am o problema cu soarelE care ma arde destul de tare, iar in zonele in care ogoarele sunt inundate umiditatea e de-a dreptul insuportabila.
In schimb dupa ce fac stanga pe drumul secundar imi dau seama ca s-ar putea sa fie un pic cam multa aventura din cauza asfaltului, care fie e extrem de bombardat, fie lipseste cu desavarsire, astfel incat viteza de inaintare scade considerabil. Pe de alta parte nu e trafic aproape deloc, si trec zeci de minute pana mai trece un camion sau o masina. Pe aici Ladele sunt inca la putere, si probabil chiar au fost la vremea lor masini foarte bune daca au rezistat atatia ani pe drumuri de genul asta.
La una din pauzele la umbra, de la jumatatea zilei, dau si de un satean care are o casa izolata langa calea ferata, si care imi spune ca daca vreau pot sa raman la el peste noapte, dar cum e abia ora 2 si abia am pedalat 20 de kilometri astazi e prea devreme ca sa accept invitatia, dar totusi e un semn bun ca ospitalitaea ramane neschimbata chiar si cu trecere granitei.
Drumul secundar are 80 de kilometri si nu e chiar extrem de prost, iar bucatile pe care asfaltul e ok chiar sunt super ok. Zona e tot desertica si in departare se vede un lac / rezervor de un albastru ireal, iar in stanga e calea ferata pe care trece un singur marfar singuratic, iar un nenica care facuse probabil autostopul me saluta de pe una din garniturile de marfar. Iar fara trafic si fara sate, zona asta chiar pare undeva in mijlocul pustietatii, si mi se pare ca pe masura ce inaintez catre est momentele de genul acesta sunt din ce in ce mai dese.
Totusi drumul secundar si rupt se termina si parca a fost suficienta aventura pe ziua de azi, astfel incat desi e ceva mai mult trafic ma simt putin usurat cand ajung inapoi in drumul principal, mai ales ca seara se apropie cu pasi repezi. Problema e ca oricat as pedala nu gasesc niciun loc ferit, astfel incat ma hotarasc pana la urma sa urmez un drum de tara cat mai mult intr-o zona golasa.
In principiu pentru pusul cortul merg pe doua variante, prima e sa intrebi un localnic daca poti sa pui cortul pe undeva pe langa un sat sau o casa, sau daca nu, sa gasesti un loc ferit in care sa nu te vada nimeni. Daca nu te vede nimeni nu te deranjeaza nimeni, nici un sensul bun, nici in sensul rau. Doar ca de data asta nu se potriveste nicio varianta si sincer ma simt cam expus cu cortul in mijlocul unei zone plate. Cred ca e si o chestie psihologica care iti spune ca e mai sigur daca e ceva de genul un copac sau o movilita pe langa tine.
Si in timp ce ma apuc sa gatesc si sa pun cortul, fix dupa ce a apus soarele vad ca se apropie din departare o silueta pe un magarus si un caine. E un cioban care imi spune ca nu e sigur, ca sunt lupi (uzbecii au ceva cu lupii si cu serpii), si ca e o benzinarie mai in fata unde pot sa ma duc sa beau ceai. Cu cortul intins pe jumate si cu masa pe primus nu prea-mi vine in schimb sa ma apuc sa strang lucrurile, chiar daca intalnirea mi-a confirmat ca locul e totusi cam vizibil.
Mai e si cealalta problema ca noaptea toate siluetele par amenintatoare, astfel incat atunci cand ii zic omului ca raman acolo si el se indeparteaza ma simt putin nesigur, dar asta e, sunt prea obosit si nu am niciun chef sa pedalez mai departe. Si sunt sigur ca doar noaptea si intunericul sunt de vina.
Distanta: 80km.
Diferenta de nivel: 400+ / 400-.
Moral: 7.
Obiective: 4.
Leave a Reply