Kilometrajul creste chinuitor de incet dupa aproape 40 de kilometri de urcare continua sub caldura dogoritoare a soarelui. Atunci cand am aflat ca granita dintre Uzbekistan si Tadjikistan de langa Samarkand e inchisa si ca trebuie sa fac un ocol de 200 de kilometri pentru a ajunge in Dushanbe am fost putin demoralizat. Ce le-a trebuit sa se impuste peste granita sau ce Dumnezeu au facut pe acolo de au inchis granita. In schimb ruta alternativa, cel putin pe harta si dupa profilul de pe bikemap, pare ceva mai plata, sunt 3 urcari pana pe la 1600 de metri desparite de portiuni de plat.

Amarnic am fost in schimb inselat de profilul de pe bikemap, caci au mai fost o multime de urcari mici pe parcurs la care nu ma asteptam. Si mai e si soarele si caldura, e abia inceput de mai, dar dupa ora 10, daca nu bate vantul, soarele te loveste fara mila. Ieri am facut o usoara insolatie, astfel incat astazi regurg la masuri extreme, la fiecare 30 de minute imi umezesc sapca si bandana, iar in rest pe maini si pe picioare sunt deja ca un tigan si nu prea mai am cum sa ma ard. Oricum, daca ar fi sa ma dau cu crema de soare, nu vreau sa ma gandesc ce naclaiala ar iesi de la crema combinata cu praf si transpiratie, mai ales ca nu stiu daca voi da de apa seara sa ma spal.

Iar regimul de baut apa e chiar mai rau decat cel din desert caci aici e de urcat, astfel incat bag apa in mine ca si cum as avea un perete fisurat. Dimineata a inceput cu un mic dejun si cu comunicarea chinuita cu 3 dintre copii familiei langa care am pus cortul. Din discutie aflu ca au 5 vaci, 70 de oi si 20 de capre, si in consecinta lapte din belsug. Mai interesant e atunci cand sunt si eu intrebat daca am oi in Romania.

Uzbekistan-ul e variat, si ca oameni si ca peisaje, dar si ca asezari. Pe aici “satele” sunt practic formate din case aruncate la intamplare pe dealuri unele fara gard, fara grajduri, cu un put de tinut apa in curte si cam atat. Animalele sunt cam tot timpul pe undeva pe dealuri si oamenii urca cu magarusi ca sa le mulga si ca sa aduca laptele jos. Si toti au multi copii, probabil minim 5 pe familie. Taclalele au insemnat in schimb ca am plecat ceva mai tarziu si am prins caldura zilei fix pe urcare.Cuvantul rus pentru caldura e jar, si probabil oamenii se amuza cand ma plang ca e cald in conditiile in care au 2 luni complete cu temperaturi de peste 40 de grade.

In schimb dupa 50 de kilometri si mai bine de jumatate de zi, urcarea se termina si incepe coborarea, unde blestem din nou drumurile uzbece. Drumurile din Romania sunt super lux in comparatie cu cele de aici si pana si Tadjikistan-ul are drumuri mai bune. Zone in lucru, nisip, pietris, asfalt bombardat toate se succed, astfel incat nu prea am cum sa ma bucur de coborare si merg tot timpul cu frana trasa pentru a nu strica bicicleta.

Ajuns in vale si la postul de control (exista posturi de control la trecerea dintre oricare doua “judete”) descopar in schimb ca incepe o noua urcare, pe care chiar nu am de unde sa o scot. Si problema cea mai mare e ca inserarea se apropie cu pasi repezi si nu stau deloc bine cu apa, iar urmatorul orasel e cam departe, mai ales in ritmul in care ma misc pe urcare. Fara apa nu pot campa chiar daca locuri de campat sunt o groaza iar zona arata genial cu munti inzapeziti in departare. Asa ca ma straduiesc sa ajung in orasul de la capatul urcarii, Boysun, asezat idilic sub lantul de munti inzapeziti, la 1300 de metri altitudine.

Doar ca aici ajung fix pe inserate si dupa ce cumpar apa si paine si traversez oraselul s-a lasat noaptea de-a binelea, si nu mai vad pe unde as putea sa pun cortul. Cu ocazia asta imi dau seama ca nu m-a prins noaptea de ceva vreme, si pentru ca ziua a crescut, dar si pentru ca in general ma opresc cam cu o ora inainte de apus si ma trezesc mult mai devreme.

Pana la urma dibuiesc un drum la capatul oraselului si pe el ma intalnesc cu un localnic pe care il intreb daca pot pune cortul aici. Omul spune da, si dupa o scurta analiza a locului ma apuc sa intind cortul. Doar ca intre timp omul se duce pana acasa si se intoarce si imi spune ca e ok sa dorm la el in casa, astfel incat dai si strange din nou cortul. Omul are 33 de ani si locuieste cu mama lui, intr-o casa foarte simpla, iar eu ma bucur ca apuc sa vad cum arata o casa de la tara in Uzbekistan. O masa de seara simpla si buna, aratat poze, comunicare dificila si somn de voie, pana la 5 dimineata cand se da trezirea, ca la tara.

Distanta: 89km.
Diferenta de nivel: 1200+ / 600-.
Moral: 7.
Obiective: 3.

Masa de dimineata, iaurt si paine.

3 frati, si casa lor pe ridicaturia de pamant din spate.

Traversarea la scoala.

Drum intins.

Caldura mare.

Poarta.

Ajuns in pasul de 1600 de metri.

Pastoral.

Oglindire.

Kefir si branza.

Branza intr-un format diferit.

Nori de furtuna.

Sate uzbece.

Incotro se duce drumul.

Din nou la 1600m.

Pastoral.