Au fost 6 zile de munte de cand am plecat din Dushanbe, cu mult de urcat si de coborat, cu varfuri impresionante in orice directie si cu drumuri extrem de rupte. Dupa mai bine de 3000 de kilometri prin desert sau prin zone mai plate, acum inaintez prin mijlocul unor munti mai impresionanti decat orice am vazut pana acum. Literalmente la fiecare 10 kilometri un nou varf de 4000-5000 de metri iti fura privirile, iar totul se combina magistral cu verticalitatea locurilor, caci toate varfurile se ridica fix din firul vaii pe care inaintez, de la 1500 de metri.

Stau sa ma gandesc daca toate varfurile astea au fost urcate si ma cam indoiesc, iar toate cele ce se ascund in spatele lor cu siguranta nu. Multe din ele arata ca Aguille Noire de Peuterey sau au pereti mai masivi decat orice se gaseste la noi in tara. Iar inconjurat de atat de multi munti, timpul trece atat de repede incat de multe ori ma intreb cum de s-a facut deja ora x.

Dupa noaptea petrecuta pe malul raului si pe malul drumului dimineata e ploioasa, si profit de ploaie pentru a dormi de voie pentru prima data dupa multe treziri matinale. In cele din urma ploaia se opreste si ma apuc sa strang, dupa care se porneste din nou si iar ma adapostesc in cort. Nu-mi place de nicio culoare sa strang lucrurile pe ploaie si in tara cu 300 de zile de soare pe an, ploaia nu poate sa tina prea mult. Se opreste in cele din urma si reusesc sa strang cortul si sa o iau din loc la 10, cea mai tarzie plecare de pana acum.

Pana in Khorog mai sunt 140 de kilometri ce sunt imposibil de facut intr-o singura zi daca ma uit la ritmul din ultimele zile asa ca vreau sa-i impart in doua zile, eventual cu una ma scurta urmand ca in Khorog sa iau o zi de pauza. Dimineata e rece si umeda, iar toate varfurile din jur sunt in nori, dar tot arata impresionant chiar daca nu se mai vede zona inzapezita.

Azi e prima zi cand simt oboseala in picioare de dimineata, si pana acum am fost chiar suprins ca dupa atat de multe zile prin munte nu m-a prins oboseala din urma. Dar timp pentru zile de pauza nu e, sau mai bine zis o sa fie peste 2 zile asa ca ignor oboseala si incerc sa balansez cu ceva mai multa energie din mancare. In plus, in dimineata asta am si pentru prima data dupa multe zile vant din fata. Cred ca s-a sesizat, pentru ca in ultima vreme am trecut calitatea drumului ca cel mai mare impediment in a strange kilometri.. Oricum combinand drumul prost cu vant din fata, sunt momente in care abia te misti. Partea buna e ca drumul nu mai e chiar atat de prost, sau mai bine zis portiunile proaste sunt mult mai rare.

Zona prin care inaintez acum e mult mai salbatica, si satele sunt mici si de o parte si de cealalta a raului. Cele din partea afgana arata in unele locuri ca sate din secolul, trecut iar la multe din ele nu ajunge drum de masina. Trafic e putin, cateva tiruri ratacite si jeep-urile care au inlocuit transportul public dintre satele de pe vale.

Ziua si cheful de pedalat sunt salvate de oprirea neasteptata a vantului pe la jumatatea zilei si mai ales de o lunga portiune larga si plata unde a fost mult mai putin de muncit si care arata extrem de spectaculos in lumina dupa-amiezii. Pe aici nu mai ai sentimentul claustrofob din ultimii kilometri si poti sa cuprinzi cu privirea mai multe varfuri si nu doar peretele de peste vale. Oamenii din satele de pe aici chiar isi permit si luxul de a sacrifica din pamant pentru un teren de fotbal si toti mi se par super prietenosi, si din Hello!, Zdrastvite!, Salam Aleicum! nu am cum sa ies. Cei mai tari sunt copii care spun decat Hello! repetat pe diferite intonatii. Oricum salutatul mi se pare una din chestiile care iti spune cam cati de prietenosi sunt oamenii, si nu imi plac locurile in care nu mi se raspunde la salutul pe care il dau.

Seara gasesc un loc de cort intr-o livada pe malul raului, si dupa paste gatite sub lumina lunii pline, e din nou timpul pentru somn de voie.

Locul de cort, din nou intre munti.

Dezmembrat.

Intre stanca si apa.

Jumatate de asfalt.

Oare inseamna libertate.

Din nou asfalt!.

Pamirul asteapta.

Portiule muntelui.

Galben si albastru.

De pe alta planeta.

Partea afgana.

Si partea Tadjika

Fotbal la poalele uriasilor.

Reflexie.

Reflexie la 2000 de metri.

Si in timp ce pozam eu reflexia voiam si copii o poza.

Cautand un loc de cort.

La lumina lunii.