Noaptea am dormit prost sau mai bine zis am atipit intre rafale de vant ce scuturau cortul si care ma trezeau din somn. Nu am intalnit pana acum vant mai ciudat ca si in caldarea cu lacul langa care am dormit, practic la fiecare 20-30 de minute venea cate o rafala scurta de cate 10 secunde care ziceai ca pleaca cu cort cu tot, dupa care din nou o relativa liniste. A trebuit sa ies de mai multe ori pentru a reinfige cuiele si pentru a ridica bicicleta care era tot timpul imburdata de vant fie peste cort, fie langa cort. E bine ca nu mi-e prea sete, iar cele cateva guri de apa au mers dramuite cu success pana dimineata.

Dar acum e timpul sa strang cortul sa ma grabesc catre primul sat cu apa si cu mancare, si sa ajung din nou pe asfaltul de pe autostrada Pamir. Dupa 130 de kilometri de drum prost de-abia astept reintalnirea cu asfaltul, si de-abia astept sa pot sa merg mai repede decat cei maxim 6-7 kilometri pe ora cu care m-am deplasat pana acum. Lacul arata in schimb extrem de fotogenic in lumina diminetii si mai zabovesc putin la poze, dupa care e timpul sa infrunt inca 15 kilometri de drum prost pana la sosea.Kilometrii astia sunt parca mai prosti decat orice a fost pana acum, ca un fel de despartire de cea mai dura portiune de pe drumul la dus. Au fost zile bune in care am facut maxim 50 de kilometri pe zi pe care daca ar fi sa le rezum in cateva cuvinte ar suna cam asa “Dur, salbatic si incredibil de frumos”.

Chiui de bucurie cand zaresc asfaltul in zare, un chiuit ce oricum nu poate fi auzit de nimeni caci si pe sosea trec doar cateva masini pe zi, iar in momentul in care pot sa zbor din nou la vale cu 20-30 de kilometri la ora, prima data dupa atatea zile, e absolut genial.

Tot despre zilele care tocmai au trecut mi s-au parut extrem de pline de aventura. A fost greu, dar parca niciodata pana acum pe drum zgomotul lumii nu a disparut atat de mult in fundal. Poate a contat si faptul ca am fost singur, poate si momentele si intalnirile de pe drum, dar cert e ca pentru cateva zile mi s-a parut ca m-am rupt de tot si de toate.

Acum poate va intrebati cum e sa calatoresti singur pe aici, cum se scurg orele si kilometri unei astfel de zile, cum e cu dorul de casa, care sunt lucrurile care iti trec prin minte atunci cand esti acolo.

Poate parea paradoxal dar nu e deloc greu, atunci cand pedalezi prin viscol strangi din dinti si esti prea ocupat eventual cu gasirea unui loc adapostit de vant in care sa iei o pauza. Atunci cand iese soarele te bucuri de caldura lui si poate cel mai important tot timpul ochii si spiritul sunt libere sa alerge in voie peste ce vad in jur. Si nu putine sunt momentele in care imi spun in sine “Doamne cum se vede asta!” chiar daca fotografia pe care incerc sa o fac dupa nu reuseste sa suprinda decat rar sentimentul asta. In rest nu e deloc plictisitor iar ochii se uita destul de rar peste ceas si de multe ori ma intreb cum de s-a facut deja seara (si cum de am pedalat doar 30 de kilometri pana acum). Dar mai tot timpul esti complet absorbit de ce se intampla in momentele respective, de urmatoarea curba, de norii care fug pe deasupra ta, de gropile si de damburile in drum, iar asta se intampla in sensul cel mai bun al cuvintului.

Cu dorul de casa e poate e mai simplu si pot sa spun ca daca mi-e dor de un loc anume, mi-e dor de muntii din Romania. Iar de ei nu mi-e dor din cauza frumusetii lor, caci sunt munti mult mai faini pe lumea asta, ci din prisma momentelor traite acolo alaturi de persoane dragi. Si cum de-a lungul timpului s-au strans extrem de multe momente faine, e greu sa nu te simti legat de locurile respective. Si poate intr-un fel din mijlocul pustietatii si de la capatul lumii e mai usor sa distingi ce e cu adevarat important pentru tine.

Dar acum acum revenind la povestea zilei, inainte de a ajunge in Alichur, prima asezare dupa 150 de kilometri, mai am parte de o intalnire interesanta. Pe drumul complet pustiu (pe aici chiar daca e asfalt trec cam 4-5 masini pe zi) zaresc in departare silueta unui om ce merge pe departarea drumului. Cu siguranta nici un localnic nu e suficient de nebun ca sa mearga pe aici, si intr-adevar, atunci cand ajung langa el il intalnesc pe Dimitri, pensionarul rus de 65 de ani plecat cu autostopul prin stan-uri. O bocceluta, un izopren si un sac de haine ce nu par neaparat potrivite pentru frigul din Pamir e tot ce are dupa el. Ne facem poze, eu vorbesc rusa cam cat vorbeste el engleza, asa ca dialogul se desfasoara cel putin ciudat. Oricum intalnirea e o dovada clara ca daca exista chemarea, nu e niciodata prea tarziu.

Peste 20 de kilometri ajung si in Alichur unde intru in singurul magazin de aici si imi refac proviziile de dulciuri si de apa. Iar in timp ce imi pregatesc din nou bicicleta de sosea, umfland rotile si ungand lantul primesc si o invitatie de ceai pe care nu o pot refuza, asa ca aflu cu ocazia asta si cum arata interiorul unei case de pe platoul Pamirului.

Cand dau sa plec, in schimb, descopar ca am pana pe spate si cum vantul s-a pornit incerc sa gasesc un loc potrivit pentru a face pana. Ma multumesc cu zidul unei case si ma apuc de treaba in timp ce vantul aduce un nor de viscol apocaliptic. Au fost cele mai grele conditii de facut pana, mai ales ca peticele adezive nu se lipeau, nu am descoperit pe unde pierde camera aer iar bicicleta s-a rasturnat in nisip din cauza vantului, umpland de nisip schimbatorul si lantul. Pana la urma am renuntat, am pus una din camerele de rezerva, si grabit pentru a profita de vant, ma urc din nou pe bicicleta si ma asez din nou la drum.

Pana acum nu am avut un vant atat de bun, practic sunt impins de la spate de un vant de 100 de kilometri la ora, suficient cat sa iti puna probleme de tinut echilibrul daca e sa te opresti. 20-30 de kilometri la ora devine viteza de croaziera iar peisajul si kilometrii zboara cu o viteza ce mi se pare ametitoare. In ritmul asta am sperante sa ajung in seara asta pana in Murgab, singurul oras din Pamir aflat la 108 kilometri distanta. Literalmente fac intr-o ora cat ieri intr-o jumatate de zi, mai ales ca vantul imputineaza pauzele pentru poze.

Lumina de dupa-amiaza e in schimb absolut geniala si eu n-am vazut pana acum atmosfera care sa fie mai curata si mai clara, si din nou e greu sa percepi scara lucrurilor pentru ca totul e cristal de clar. Iar drumul drept ce pare sa se piarda la infinit adauga se adauga si el ceva la atmosfera ireala din Pamir. Iar atunci cand ai senin deasupra, ai tot timpul un albastru ce pare rupt din alta lume, sau poate ca aici la 4000 de metri chiar esti in alta lume.

Inserarea se apropie si kilometrii se scurg cu aceasi viteza, am facut astazi mai multi kilometri decat in ultimele 3 zile la un loc, iar Murgab apare in departare la capatul unei vai largi. In frigul combinat cu vatul de seara pare un oras fantoma aruncat pe platou la 3600 de metri, dar poate mai importat, e oras si trebuie sa gasesc un guesthouse sau un hotel ieftin, lucru care se si intampla. Aici dau in mod suprinzator de inca 2 calatori pe bicicleta care se indreapta spre Mongolia si un nenica francez care vrea sa mearga cu motorul catre cel mai indepartat capat al Asiei cu care stau la vorba pana seara tarziu.

Si totusi trecerea de la zilele salbatice si aventuroase de pana acum la confortul si familiaritatea de aici e prea brusca si in timp ce adorm in patul hotelului parca mi-e deja dor de zilele ce au trecut. totusi mai sunt inca 400 de kilometri de Pamir, si sunt convins ca vor fi zile interesante si de acum incolo.

Buna dimineata.

Ora de aur pe malul lacului.

Pozitia cocostarcului insetat.

Drum intins.

Prima intalnire cu asfaltul dupa multe vreme.

Primii kilometri pe sosea.

Ce faci la 65 de ani cand esti din Rusia, pleci cu autostopul in jurul lumii.

Cu autostopul prin stan-uri.

Interiorul unei case din Alichur.

Singurul loc adapostit pentru a rezolva o pana in Alichur.

Mlastini, cer albastru si vant puternic.

Atmosfera clara.

Nori manati de vant.

Drum bun, drum drept si vant bun.

Inca un pas de 4150 de metri.

Drumuri intinse pe platoul Pamirului.

Philipe, plecat la 57 de ani cu motorul catre cel mai estic punct al Asiei.

Manat de vant catre Murgab.

Ultimii kilometri inainte de lasarea intunericului in Murghab.