Ploaia s-a oprit pe la mijlocul noptii, iar dimineata cand scot capul din cort vad ca se anunta o zi cu mult cer senin. Fix inainte de trezire am avut unul din cele mai ciudate vise de pana acum (asta desi aproape in fiecare dimineata imi amintesc cateva din visele din noaptea precedenta). De data asta se facea ca eram cioban si manam cam 100 de oi prin Kyrgystan, oi ce erau diferite de soiul de oaie care e intalnit prin partile astea de lume, respectiv oile mele erau ceva mai musculoase decat oile kyrgyze, cu fundul mare. Iar visul in sine e legat de dilema pe care am avut-o zilele trecute legate de cum reusesc kyrgyzii sa nu-si amestece turmele atunci cand urca spre locurile de iernat. Si asa se facea ca din cele 100 de oi ale mele 90 se amestecasera prin alte turme iar eu eram pus in fata situatiei de a le gasi. Iar in unul din momente vad o oaie taiata pregatita de a fi facuta friptura, ce semana izbitor ca si constitutie cu una din oile mele. De departe unul din cele mai ciudate vise de pana acum.

Lasand in schimb visele, dupa ce strang cortul si ma urc din nou in saua bicicletei vine timpul sa pedalez si cei 30 de kilometri care au ramas pana in Jalal-Abad, locul in care din nou se bifurca drumul si sunt doua variante de a ajunge pana in Bishkek. Una din ele e pe drumul principal, cu asfalt bun de la un capat la altul si cu ceva mai mult trafic, iar cealalta varianta o ia prin mijlocul muntilor Kyrgyzi, catre Kazarman, catre raul Naryn si catre lacul Song-Kul. Iar cum pana in Jalal-Abad traficul de care am parte e destul de puternic nu e greu de ghicit ce varianta am ales.

Pana in Jalal-Abad totul e incredibil de verde, iar dealurile domoale sunt acoperita de iarba tanara si inalta. Turmele kyrgyze sunt absolut imense, atat cele de oi cat si cele de vite, sau oricum sunt la alt nivel fata de ce vezi pe la noi pe la munte. Iar transhumanta face parte din modul de viata kyrgyz, si nu e vorba doar de ciobani. Din iunie pana in septembrie toata familia isi ia iurta si impreuna cu vitele si cu oile urca la locurile de petrecut vara, in mijlocul muntilor. Iar eu am nimerit pe aici tocmai cand transhumanta e in toi, iar turmele se perinda pe drum manate de ciobani calare.

Jalal-Abad, ce pare un sat imens cu copaci si strazi intr-o mare de iarba, e o alta poveste. Nu toti locuitorii din Kyrgystan sunt kyrgyzi, iar in zona de sud, mai ales in Fergana traiesc foarte multi uzbeci. De aratat, arata la fel ca si kyrgyzii si singurul mod prin care poti sa-i diferentiezi la vedere e tichia pe care o poarta. Practic acum 600 de ani cand s-au stabilit mongolii prin zona asta, o parte din ei au devenit sedentari si astfel uzbeci. iar cei care si-au pastrat stilul de viata nomad au devenit kyrgyzi. Acum sunt etnii diferite ce in unele cazuri chiar nu se au prea bine, lucru demonstrat de violentele din ultimii ani.

In Jalal-Abad mananc pentru ultima oara pentru cateva zile dude pe saturate, de data asta fara ploaia de ieri. E incredibil cat de multe sunt si cat de coapte sunt, de pe fiecare creanga poti sa strangi 2 pumni de dude coapte asa ca efortul e minim si dupa o jumatate de ora plec mai departe, satul de dude pentru cateva zile.

Putin dupa Jalal-Abad ma intalnesc cu Emil, un ceh plecat acum 4 saptamani cu motorul de acasa pentru un tur prin Asia Centrala. E a doua oara cand intalnesc motociclisti care se intorc din locuri prin care vreau sa merg eu, iar Emil pare destul de traumatizat si imi explica ce s-a intamplat. A incercat sa treaca pasul de 3000 de metri din fata, ieri cand a plouat torential, si a fost prins de umflarea unui paraias tocmai cand incerca sa-l traverseze cu motorul. Din spusele lui momentul a fost destul de dramatic si omul se indoia cum si daca o sa-i povesteasca sotiei ramase acasa. E din nou o lectie ca in munti, indiferent de mijlocul de transport lucrurile se pot schimba extrem de repede si sunt situatii in care nu tu esti cel care are fraiele. Acum, omul cu ceva probleme la motor dupa evenimentul de ieri, voia sa ajunga in Bishkek pe cale ocolita care sa aiba cat mai putin munti. Nu as zice ca arata ca un om care a vazut moartea cu ochii dar nici departe nu era….

Dar deocamdata azi e soare si desi in departare muntii se vad acoperiti de zapada de ieri, dupa prognoza n-ar trebui sa ma tem de inundatii fulger in perioada urmatoare. In schimb dupa ce ajung in ultimul sat de pe vale imi dau seama ca google maps incepe sa dea gherle destul de rau pe aici atunci cand drumul principal merge intr-o directie iar harta si gps-ul arata cu totul altceva. Harta cu Kyrgystan nu am si de data asta hartile rusesti au fost facute inainte de a se face drumurile, asa ca sunt multe care nu apar, sau apar ca poteci pastoresti.

Brusc se termina si asfaltul si din spusele satenilor nici nu o sa apara prea curand, astfel incat revin la regimul de inaintat din Pamir, cu alte cuvinte atat de repede cat permite drumul. Locul de cort din seara asta e in schimb genial, numai bun de admirat un apus cum nu am mai vazut de multa vreme. Iar seara, cat stau si gatesc pe langa cort, se perinda pe langa mine 2 turme de oi ce se indreapta catre locurile de petrecut vara de langa Kazarman. Oamenii fac 4 zile pe aproximativ 90 de kilometri si stau sa ma gandesc ce parere au oile fata de marsul fortat la care sunt supuse. In schimb kyrgyzii par nascuti pe cal, e o a doua natura la ei si ma intreb de la ce varsta se urca prima data in sa.

Dupa o zi cu ploaie nu strica o zi cu soare.

Turme imprastiate.

Marea de iarba.

Dude!

Pe alese si pe culese.

Dude din belsug.

Si am trecut si de limita de 8000 de kilometri.

Emil, venit cu motorul din Cehia.

La intoarcere, dupa o viitura la limita in ziua de dinainte.

Albastru de Kyrgystan.

La poalele muntilor.

Kyrgyz.

Locul de cort din seara asta.

Apusul zilei.

Singuratic.