De cand am plecat la drum nu a fost nici un loc in care sa zabovesc atat de mult pana acum, asa ca am zis ca se merita o postare pentru timpul petrecut aici.

In Bishkek am avut norocul sa stau la cele mai de treaba gazde de pana acum, Angie si Nathan care sunt pe punctul de a porni un guesthouse dedicat pentru cicloturisti. Si desi am fost primul care am ajuns, intr-un interval destul de scurt ne-am strans cam toti cei care ne-am intalnit intr-un moment sau altul pe Drumul Matasii. Astfel incat ne-am strans in formatie completa cei 4 cutezatori din Pamir, eu, Raimon, Mansur, Fausto plus doi belgieni intalniti de Raimon atunci cand a plecat din Osh, Laura si Koen in drum spre Vladivostok, Vali, neamtul cu un zambet mare pe care l-am intalnit in Teheran si in Mashad, si pentru o scurta perioada Julien un francez plecat cu bicicleta in jurul lumii si Spaska, bulgaroaica stabilita in Andora care dupa 3 ani s-a hotarat ca are nevoie de o pauza

Daca in timpul zilei timpul era petrecut incercand sa rezolvam probleme cu vizele, cu reparatii la bicicletele care au iesit destul de sifonate dupa drumurile din Kyrgystan si Tarjikistan si cu alergat prin bazare sau prin diferite magazine din Bishkek, aproape toate serile s-au scurs cu mese de seara super bune si cu lungi conversatii. Iar cu si mai multi bucatari in grup (Laura are un restaurant iar Vali gateste si el super super bine) fiecare masa de seara a fost geniala, cel putin in comparatie cu ce gatesc eu de obicei pe drum.

Calatorind atat de mult singur pana acum nu mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit partea de socialzare si clar cam asta a fost motivul principal pentru care am ramas atat de mult intr-un oras in care nu e aproape nimic interesant de vazut. In plus am si avut cu cine sa ies la catarat si la ture mai scurte. Intr-un fel a fost o scurta revenire la stilul de viata din Bucuresti, cu iesit la panou in timpul saptamanii si cu asteptarea si planificarea turelor de weekend. Si cu foarte, foarte multa socializare.

Poate e legat si de diversitatea oamenilor sau de faptul ca esti plecat intr-o lunga calatorie iar masca pe care o porti cateodata e uitata acasa, dar cert e ca de mult nu am mai avut conversatii atat de sincere care sa dureze atat de mult. Sa spunem ca probabil in Germania ar fi nevoie de ani pana cand ai ajunge intr-un grup de prieteni la astfel de discutii.

Iar despre lucrurile de rezolvat in Bishkek. cu vizele nu am facut nimic. caci viza de Rusia ar fi valabila doar 3 luni de zile, viza de Kyrgystan ar trebui sa fie valabila pana pe 23 august, cumparaturile pentru munte le-am facut in cel mai haotic mod posibil si nu pot decat sa sper ca lucrurile o sa ajunga cum trebuie pana in tabara de baza. Strategia a fost simpla, am dat iama in bazar si in super-market, am cumparat o groaza de mancare si am vazut ce poate sa incapa in cele 40 de kile pe care pot sa le trimit pana in tabara de baza.

Mi se pare imposibiil sa planuiesti exact cat o sa mananci o luna de zile dar pana la urma au ramas pe dinafara doar 5 kile de mancare pe care le-am luat pentru drumul pana in Karakol. In schimb in momentul in care incercam sa vad daca intra totul, dupa doua saptamani de relaxare am simtit din nou fiorul necunoscutului si a aventurii ce urmeaza.

Una din mesele de seara, caci din nou s-a intamplat sa ajung intr-un loc cu multi bucatari.

Specialitati belgiene.

Koen si Laura,

Vali, la a 3-a intalnire pe drumul matasii, lumea e mica.

Spaska.

In atelierul de reparat biciclete.

Fausto, privind increzator in viitor si in acelasi timp spre Mongolia.

Cu tricouri de campioni pe noi, purtate acum 20 de ani si nespalate de atunci. Poate se lipeste ceva din stofa de campion de noi.

Si Laura in postura de fata cu flori.

Noii membri ai familiei.

Pachetul pentru tabara de baza.