Trezirea in dimineata asta e din nou matinala tinand cont ca si rusii si cehii vor sa plece la 4. Ma trezesc si eu la 3 sperand ca intr-o ora am timp sa ma pregatesc si sa strang totul. La bicicleta cam atat dura, ba uneori fara masa reuseam sa strang si sa plec in cam 40 de minute. Doar ca la 4300 de metri in mijlocul unei nopti inghetate lucrurile se intampla intr-un alt ritm.

Dupa un mic dejun cu musli si gem si dupa ce fac rucsacul din caldura cortului e trecut deja de 4 si trec pe langa mine grupurile de cehi si de rusi. Pana cand reusesc sa strang si cortul inghetat si pana cand aranjez rucsacul se face deja 4:30 si plec ultimul din tabara 1 cu mult in spatele celorlalti.

Nu e nici o problema caci e un plus de motivatie sa ai pe cineva in fata si sunt destul de convins ca pana la 5000 de metri pot sa ma misc mai repede decat multi din celelalte grupuri.

Din tabara 1 traseul urmeaza un ghetar destul de crevasat cu risc mare de avalanse si de caderi de pietre in timpul zilei astel incat plecarea matinala e absolut esentiala. Practic planul e sa ajungi in tabara 2 inainte de 9, moment in care soarele incepe sa bata pe directia ghetarului.

Plecat ultimul incep sa castig teren si profitand de zapada inghetata inaintez repede dupa urmele facute de cehi si de rusi cu o zi inainte. Cum zapada e inghetata urmele nu prea conteaza, in schimb e extrem de util sa stii pe unde trebuie sa navighezi in labirintul de crevase ce se casca in stanga si in dreapta.

Oricum in comparatie cu ghetarul acoperit de zapada proaspata de ieri, e mult mai bine, si desi sunt si azi de sarit cateva crevase interesante totul pare mult mai sigur. Poate e si pentru ca de la jumatatea urcarii ma intercalez intre grupuri si mai e totusi cineva in jur. In plus unele crevase au si corzi fixe si poti sa te asiguri macar atunci cand sari peste cate un hau inghetat de 20 de metri.

In curand ii ajung din urma si pe primii ghizi rusi care practic isi fac aclimatizarea si in acelasi timp pregatesc ruta pentru ascensiunile cu clienti. Dar cum ma simt bine si cu suflul stau cam la 90 la suta fata de nivelul marii o iau inainte si pasind pe urmele facute de un prim grup de cehi cu o zi inainte si dupa inca o crevasa dubioasa pe care o trec fara asigurare ajung primul in tabara 2. Mai bine zis ajung acolo unde cred ca e tabara 2 si unde au cortul cei doi cehi care au urcat cu o zi inainte, dar atunci cand ajung si rusii, ei spun ca locul e expus caderilor de pietre si ca tabara 2 e de fapt 50 de metri mai sus pe muchia unei crevase.

Asa ca mai sap urme inca 10 minute pana la mica platforma unde e ceva de muncit pentru a elibera un loc de cort. Si in acelasi timp cred ca si rusii si cehii care ajung cu putin in spate se amuza in momentul in care incerc sa ancorez cortul de quechua. Atunci cand am plecat din tabara de baza am stat in dubiu daca sa iau cortul inchiriat care e mai potrivit pentru altitudine, dar are 3 kile sau daca sa merg cu cel cu care am venit pe bicicleta din Romania care are 1 kilogram mai putin. Pentru tura de aclimatizare in care nu e de pus cortul in locuri batute de vant am zis ca reusesc eu cumva sa-l ancorez.

Si dupa ceva chinuieli cu platforma si cu ancorarea cred ca am reusit sa urc cortul acolo unde nu cred ca s-au gandit proiectantii lui ca o sa ajunga vreodata, pe o platforma de zapada la 5200 de metri in Tien Shan. Problema lui cea mai mare in conditiile astea e ancorarea, un cort iglu sta de unul singur pe cand al meu, ca sa stea, trebuie ancorat bine in cel putin 4 locuri. Iar in zapada mare unde nici un cui nu tine, cele 4 puncte sunt casca, doi coltari si pioletul. Nu e o solutie in schimb atunci cand trebuie sa plec dimineata urmatoare fara el asa ca la urmatoarea urcare o sa urc cel mai probabil cu celalalt.

Numai bine ce reusesc sa-l intind ca incepe caldura ucigatoare a soarelui. Nu va puteti imagina cat de cald poate sa fie in bataia soarelui pe un ghetar la 5200 de metri. Te simti literalmente ca intr-un cuptor si chair daca un cort e un pic de umbra razele soarelui par sa treaca prin cele doua foi ale cortului ca prin branza. Doar la nivelul solului e un pic mai racoare mai ales ca pot sa deschid amandoua intrarile si se face un pic de curent.

Toata activitatea e redusa la minim si intr-o picoteala letargica asteptam cu totii sa treaca orele de cuptor de la mijlocul zilei. Pe la jumatatea amiezii vorbesc cu seful taberei care le spune ca vremea s-ar putea strica zilele urmatoare dupa care se hotaresc sa urce pana in tabara 3, fix in caldura din mijlocul dupaamiezii.

Eu zic ca nu are sens efortul in caldura asta si zic ca daca vremea e buna voi urca ziua urmatoare pana in sa dupa care eventual sa incerc sa cobor pana in tabara 1 sau pana in tabara de baza. La fel zice si unul din rusi, asa ca ramanem cu 2 corturi in tabara 2 si hotaram plecarea pentru a doua zi dimineata la 4 in vreme ce ceilalti 4 rusi pleaca inainte sapand eroic urme prin caldura dupa-amiezii pana la 5800 de metri.

Pe seara vremea se strica si ma refugiez in cort cu speranta ca maine dimineata vremea va fi buna si ca o sa reusec sa mai fac putin din aclimatizare.

Zori de zi.

Urcand impreuna cu ghizii rusi pe ghetarul crevasat.

La sapat urme.

Tabara 2, 5200 de metri, din nou cu piramita varfului 2000 de metri deasupra.

In cautarea locurilor de cort.

Intampinarea soarelui.

Iar dupa ora 10 vine momentul in care toata lumea se ascunde de soare pe fundul cortului.

Soare si caldura la 5200 de metri.