Intoarcerea in Marrakech si prima zi de pedalat in doi

Din Essaouira a urmat o prima experienta cu autobuzele in Maroc, pentru a ajunge inapoi in Marrakech. Pentru o prima experienta nu a mers deloc rau, pretul platit in plus pentru bicicleta a fost modic. Sigurul stres a fost gandul ca poate bicicleta ar cobora inaintea mea din autobuz. Nu s-a intamplat nimic asa ca dupa 3 ore si 250 de kilometri sunt din nou pe strazile din Marrakech, facand slalom printre masini pentru a ajunge la timp pe aeroport pentru a o astepta-o pe Mihaela. Ea a trebuit sa munceasca de Craciun astfel incat concediul e putin mai scurt pentru ea si de aici inainte mai avem doar doua saptamani pana la intoarcerea in Romania.

Si pentru ca pentru urmatoarele doua saptamani au fost petrecute impreuna si pentru ca Mihaela a scris in timpul calatoriei cate un jurnal pentru fiecare zi, o sa las pe ea sa povesteasca ce s-a intamplat in a doua parte a calatoriei, cand am trecut inca odata Atlasul Inalt in drum spre Sahara:

Am plecat in Maroc cu doar 3 cunoscute in bagaj: o sa fie cald, o sa dorm mult si o sa ma doara fundu’. Ati spune ca e normal sa te doara picioarele, dar nu, atunci cand bagajul tau de cala e compus dintr-o bicicleta si echipamentul de cicloturim, cu siguranta inaintea picioarelor te va durea posterioru’. Si daca ultima ta tura lunga pe bicicleta e hat-departe in amintire, atunci momentul “posterior” va veni destul de repede. In rest, alte planuri nu aveam, nici preconceptii nu mi-am facut. Am citit cat sa nu fiu tufa de Venetia, dar ma bazam pe experienta lui Radu si pe know-how-ul strans de el la fata locului, avand in vedere ca el avea deja 10 zile de Maroc in fata mea.

Prima zi avea sa ma arunce din start in turisticul Marrakesh si in aglomerata Djemaa el-Fnaa. Radu a gasit un hostel ieftin pentru turistii nepretentiosi, chiar in centrul vechi, cu pat pe acoperis, apa calda la discretie si mic-dejun inclus, toate cu 6 euro, ceea ce pentru Marrakesh e un pret foarte bun. Nu pierdem prea mult timp si evadam repede in furnicarul din piata, tratandu-ne cu suc de portocale la discretie (1.6 lei paharul) si uitandu-ne curiosi la toti cei care mananca la comun in piata, localnici si straini la un loc, impartind aceleasi mese de tabla asezate in U in jurul tarabei bucatarului. La ce aglomeratie e aici, poti fi aproape sigur ca mancarea e proaspata, sau la fel de proaspata ca intr-un restaurant de fite. Cat despre igiena? Mancarea e preparata termic (fiarta/ prajita), asa ca nu iti ramane decat sa te speli pe maini si sa iti folosesti degetele si o bucata de paine pe post de lingura sau furculita. Lasa la o parte obisnuintele de acasa. Aici nimeni nu se uita la tine daca mananci cu mana. In plus, mai bine scoti din ecuatie un tacam, pentru ca nu stii niciodata cat de bine a fost spalat in prealabil (cel mai probabil a fost doar clatit).

Ne retragem totusi repede din piata, pe deasupra fara a ceda la insistentele celor care te imbiau la masa, cedand insa in fata unui al 2-lea pahar de suc de portocale. 4 dh si un gust cum nu vei obtine acasa. De ce? Pentru ca niciodata portocalele si mandarinele de acasa nu vor fi la fel de dulci si de coapte ca acestea. Sunt pur si simplu irezistibile si presimt ca o sa mancam pe saturate, iar de acum, fiecare portocala mai rasarita imi va reaminti de Maroc. Acum, aici e vremea portocalelor. Le gasesti in pomi in orase, pe marginea drumului, In Marrkaesh sunt 6 dh, in satele neturistice le vom gasi la jumatate (2-3-4 dh).

In asteptarea Mihaelei.

Nevasta + bicicleta ajunse intr-o bucata.

gata de drum

Moscheea ce a fost daramata pentru ca nu era aliniata cum trebuie cu Mecca.

Suc de portocale in Jmal'el'Fna.

La masa.

Dupa principiul “ziua buna se cunoaste de dimineata” ne incepem ziua in fara unui mic dejun aproape tipic marocan. Am zis aproape pentru ca e ceva mai high-class decat ce mananca oamenii de rand dimineata. Aparent auster si saracacios daca il compari cu risipa pe care o inteleg romanii prin bufet suedez, dar gustos, proaspat si mai ales perfect pentru a satisface nevoia de dulce care se afla in mine si in Radu in fiecare dimineata. Noi ne-am ridicat de la masa mai mult decat multumiti, stiind insa ca in zilele urmatoare ne vom multumi cu mai putin si mai simplu. Tipic ar fi paine proaspata+ ulei de argan+ ceai. Ce am primit noi? Diverse specialitati de panificatie (painici, clatite mai groase, un fel de melci de patiserie- toate calde), unt, gem, miere, ceai, lapte si cafea. Toate in sala de mese a unui Riad din Medina Marrakeshului. Nu suna rau deloc…

Suntem primii la masa si primii care plecam, plimbandu-ne in voie prin piata Djemaa el-Fnaa acum goala. Doar masinile de gunoi si femeile care iti desenau mainile cu hena isi mai faceau veacul pe acolo. In rest, tot furnicarul de aseara, de la dresori de maimute la dansatori din buric isi refaceau fortele pentru reprezentatia din aceasta seara. Si stradutele din centrul vechi erau mai libere si te puteai invarti in voie, chiar si pe bicicleta. Dupa cateva task-uri administrative in orasul nou (schimbat bani si cumparat ceva produse occidentale de la un supermarket) iesim din Marrakesh cu directia Ouarzazate.

Cum parasesti orasul si drumul mare (noi alegem sa facem dreapta spre Ait Ouir) preturile revin la normal (3 dh kilogramul de mandarine) si mancam fructe pe saturate la colt de strada. Peisajul e arid, dar nu o sa tina mult asa, pentru ca ne indreptam spre munte. Avem in fata varfuri de peste 3000 m pline de zapada.

Vantul bate destul de tare si nu ne lasa sa ne bucuram de drumul plat, o adevarata “delicatesa” avand in vedere ca mergem spre munte. Ne oprim in Ait-Ouir pentru a manca de pranz. Radu alege mancarea- un tadjin + o portie din mancarea zilei (burta fiarta intr-un sos verde, dubios la culoare, dar foarte gustos). Ambele sunt foarte bune si de unde mi se parea ca cele doua paini sunt risipa. 20 de minute mai tarziu, cand ne ridicam de la masa, nu mai era nici firmitura. Farfuriile sunt linse, painea e gata si noi suntem pregatiti sa mai punem ceva kilometri sub roti. Nu inainte de a lua de la o dugheana 5 oua fierte (sarea era bonus). Ouale se fierbeau intr-o oala mare si costau 2dh/oul = aprox 1 Euro 5 oua. Poate scump, dar erau gata servite. Aveam mici temeri asupra prospetimii, dar la ce vad e la drumul mare, slabe sanse sa fie vechi. Mai reparam si o a doua pana la bicicleta lui Vali si abia apoi ne punem pe pedalat.

Drumul se aglomereaza, dar devine frumos, taiat in coasta dealului, cu cactusi si palmieri pe stanga si pe dreapta si totul e pe aici neasteptat de verde pentru ideea pe care mi-o facusem din avion, cand totul parea deasupra Marrakeshului arid si fara viata.

Asa ca la prima bifurcatie care are sens pentru ruta noastra si care ne va readuce mai in fata in drumul principal, facem dreapta. Traficul se calmeaza si noi incepem sa cautam loc de cort. Il gasim in ultima jumatate de ora de lumina, la marginea unei livezi de maslini, ocazie cu care incerc si eu maslinele crude, care imi fac gura punga. In sacosa cu mancare aveam si masline verzi (diferite la gust de cele care se gasesc la noi- a se citi mai bune), pe care le-am luat de pe marginea drumului si asa vom proceda de acum incolo intreaga calatorie. Opririle clasice de “shopping” sunt pentru mandarine, paine, masline, dulciuri si pentru orice mai e proaspat si ne face cu ochiul. In orasele mici si in sate nu ai ce sa negociezi, pentru ca nu exista pret de turist si pret de localnic, si chiar daca ar exista, diferenta de 1dh nu e prea mare lucru pentru tine, turistul (aprox 40 de bani). Oricum, daca vrei sa calatoresti cu bicicleta prin Maroc trebuie sa te obisnuiesti sa cumperi de la localnici si sa uiti deprinderile de supermarket.