Noul an a trecut…cu somn. Nu l-am prins nici pe cel de Romania si cu atat mai putin pe cel de Maroc. Dimineata dormim in schimb ca dupa Revelion si nu pentru ca am fi petrecut pana la cine stie ce ore, ci pentru ca am tot asteptat sa ne gaseasca soarele, ascunsi cum eram in livada de masilini. Plecam si poposim curand in Ait Benhadou. Aici se gaseste un Kashbah inclus in Patrimoniun Unesco unde este evident si foarte aglomerat. Daca sunt turisti si preturile sunt pe masura (cam triple), asa ca ramanem nemancati si ne integram si noi in fluxul de oameni ce urca si coboara trepetele vechii cetati. Kashbah-ul e diferit fata de cel din Telouet. Acolo “piesa de rezistenta” era interiorul, aici totul e “la vedere” si punctul de interes e reprezentat de cat de bine a fost conservata cetatea (cu moschee, case, ateliere etc). Intrarea e libera si banii provin probabil din vanzarea de suveniri, dar locul e destul de aglomerat, cu autocare pline de turisti revarsandu-se pe alei.

Plecam si din Oarzazate si luam sub roti prima mostra de pustiu. Munti arizi pe stanga, teren pietros pe dreapta si drumul national ingust si prost. Ora de aur e in schimb frumoasa, culorile se schimba intr-un galben-rosiatic bland si luna incepe sa se profileze aproape plina si alba printre frunzele de palmier. Gasim loc de cort pe o plantatie de palmieri, la 300-400 m de drum si dintre palmieri privim apusul, muntii albi in departare si ne pregatim de inca o noapte rece.

Locul de cort din noaptea de revelion.

La portile satucului Ait-Ben-Hadou.

Fortificat.

Printre pereti inalti de lut.

Privind Atlasul in departare.

Cel mai de pret avut al satului, granarul fortificat.

Detalii.

Si nelipsitele camile.

In asteptarea apusului si in cautarea unui loc de cort.

Ultimele gene de lumina.