Cand stii ca urmeaza o zi cu ploaie si toate prognozele nu lasa nici o cale de scapare poti sa stai linistit in cort si ascultand sunetul linistitor al ploii citesti sau iti scrii memoriile, sau poti sa pandesti in momentul in care ploaia se opreste, sa strangi corturile si cu sperante ca nu va incepe din nou sa pleci intr-un trase de drumetie.

Nu e greu de ghicit ce am ales la ora 10 cand ploaia s-a mai potolit, astfel incat pranzul ne gaseste urcand din valea Cernei spre Cheile Tesnei. Am mai fost de nenumarate ori pe aici, daca stau bine sa ma gandesc urcarea pe Pietrele Albe de aici a fost si primul traseul pe care l-am facut in Mehedinti in urma cu 4 ani de zile, intr-un miniconcediu superb de toamna. Acum in schimb nu avem nici un plan maret asemanator si vrem doar sa facem putina miscare pana incepe a doua repriza de ploaie.

Tragem sperante totusi ca ploaia va uita de noi si ca vom putea ajunge pe traseul care merge spre balta Cerbului, pentru ca de aici sa coboram inapoi in valea Cernei. Si vreme de o ora chiar pare sa avem noroc, asta pana ce trecem de moara si de stana de deasupra Cheilor si incepem urcusul spre Balta Cerbului, moment in care incepe o ploaie mocaneasca de toamna.

Nici padurea nu ne salveaza ci chiar amplifica dimensiunea picaturilor astfel incat in curand oricum suntem uzi iar intoarcerea nu mai are nici un sens asa ca ne continuam drumetia lacustra. Padurea in schimb arata intr-un mare fel si sunt convins ca sunt multe locuri in Mehedinti in care padurea nu a fost niciodata exploatata industrial.

De la Balta Cerbului ne ia in primire si in vant rece care nu ne lasa sa zabovim prea mult si incepem lunga coborare (cel putin pentru mine) spre Valea Cernei. Intr-un fel tot nu imi da pace gandul ca ultima data cand am fost in Mehedinti puteam sa alerg pe aceleasi poteci pe care acum ma straduiesc sa tin pasul cu ceilalti, poteci care in plus sunt foarte faine la alergat. Cum vor evolua demonii interiori cu timpul ramane de vazut, ce pot sa spun sigur e ca era mai bine iarna atunci cand toata lumea era in clapari.

Ziua de duminica a fost in schimb din nou rezervata bicicletei, nu inainte de a schimba din nou punctul de plecare pentru Izverna, in partea opusa a Mehedintilor. Dupa cum zicea si Claudia e interesant sa vezi cum se schimba satele imediat sari pasul din valea Cernei iar diferentia dintre Banat si Oltenia e si azi prezenta, nu neaparat in bine sau in rau dar totusi exista.

Tura noastra incepe furtunos cu o oprire la conacul lui Matei care era acasa cu familia si pe care l-am descusut cu intrebari legate de locurile prin care se merita sa mergi cu bicicleta prin zona. Binenteles ca ne-a trimis fix in directia opusa fata de cea in care voiam sa mergem noi dar a iesit foarte bine, descoperind cu ocazia asta si un drum foarte fain din partea inalta a podisului Mehedinti numit Calea Prejmei. Locuri faine si parasite, pacat ca traseul e totusi putin cam scurt si noi mai avem ceva ore pana cand Claudia coboara din Crovuri, asa ca ne hotaram sa mai lungim traseul spre Busesti, Baluta si spre padurea de liliac de la Ponoarele unde astazi e unul din cele mai vestite balciuri din Oltenia.

S-au mai strans ceva kilometri si ceva rataciri, multe urcusuri si coborasuri dar la balci din pacate nu am avut timp sa zabovim caci Claudia ne astepta deja in Baia de Arama. In plus dupa 2 zile petrecute mai mult singuri prin creierii muntilor atunci cand ajungi in multimea si in galagia de la balci e nevoie de un pic de acomodare.

Iar jurnalul primei zile de biciclit prin Banatul epic e aici.

Cutezatorul din Tasnei.

Claudia pregatita cu palaria pentru ploaia ce va urma

Minimalist.

Inca putin pana la moara.

Noi ciobanii.

Prin padurea misterioasa.

Cautand dinozaurii.

Ne-a plouat acolo un pic asa.

Dimineata in Izverna punctul de plecare in tura.

Miros de flori de cires, papadii si capite.

In zona inalta a podisului.

Inca putin pana in Prejma

Cautand traseul, cu muntii inzapeziti in departare.