Inainte de a scrie mica poveste a turei de miercuri vine intrebarea de ce? De ce ai pleca pe fuga pe bicicleta, luptandu-te cu traficul care omoara Bucurestiul la ora respectiva. De ce ai pedala 30 de kilometri pana intr-un loc cat mai indepartat de civilizatie, de ce te-ai afuma la foc, de ce ai da patul de acasa pe un sac de dormit intins pe jos si de ce te-ai trezi a doua zi cu noaptea in cap pentru a face drumul inapoi si pentru a merge inapoi la munca. Mai ales cand unii din noi fac chestia asta oricum in fiecare weekend.

Un raspuns care sa lamureasca pe toata lumea nu cred ca exista, dar imi minte imi vine acum o comparatie punctuala dintre puntul de intalnire de la Piata Sudului ce semana foarte bine cu o adevarata jungla urbana plina de aglomeratie, claxoane si utilaje de constructie si momentul in care am ajuns in locul in care am pus corturile, pe inserate la marginea unui palc de padure cu radio pasarele in fundal. Sau cum e imaginea unui grup de prieteni stransi in jurul focului in comparatie cu imaginea tipica a unui bloc comunist vazut de departe, cu suflete traind rutina serii in cutii identice de chibrite. De ce? In primul rand pentru ca e o iesire din rutina, e ceva ce nu faci in fiecare seara si e un lucru pe care nu il face toata lumea. Pentru ca petreci cateva ore aproape de natura. Cred ca sunt motive suficiente.

In acelasi timp ideea nu imi apartine si vine de la omul acesta care a incercat sa incurajeze ideea unei mini aventuri legate de ritmul cotidian al vietii din fiecare zi. Daca trebuie sa mergi la munca de la 9 la 6 in timpul care iti ramane pana la urmatoarea zi de munca poti face destul de multe lucruri aparte, chiar daca traiesti intr-o metropola pe nume Bucuresti.

Povestea turei e destul de simpla, multa voie buna si plecare mult intarziata fata de plan, trafic cat cuprinde pana la centura, sosele libere si miros de soc si salcami dupa, cativa stropi de ploaie si nori prapastiosi spre care ne indreptam, drumuri rupte, maci infloriti, ajuns cu ultima geana de lumina la locul de cort, strans lemne de foc pe semi-intuneric, foc, fum si exces de carnati prajiti la foc, povesti cu prieteni, glume si bautura pe terminate, corturi intinse la 1 noaptea, cer plin de stele, miros de aer curat dimineata odata cu trezirea matinala, mic dejun englezesc binenteles tot cu carnati, aproape 40 de kilometri de pedalat la intoarcere si ajuns inapoi la munca cu un vag miros de fum chiar si in hainele de schimb. Trebuie repetat.

Punctul de aprovizionare la magazinul comunal.

Intotdeana hidratarea inainte de toate.

Sosele libere in luna lui mai.

Echipamentul pentru seara asta, cu tot cu cort / sac de dormit / haine de schimb si mancare.

In cautarea locului de cort.

In sfarsit ajunsi.

Ora albastra.

Potolind foamea.

La povesti.

Si pe o parte, si pe alta.

Fain mod de a incepe ziua.

Dani, focul si musuroiul de furnici.

E timpul pentru a merge la munca.

Dupa 30 de kilometri in care l-a purtat pe andrei mai merita si cursiera carata in spate.

De veghe pe bicicleta.