Dushanbe e locul in care se intalnesc toti calatorii pe bicicleta care merg pe drumul matasii si care vor sa ajung in Pamir. Pentru cei care vin din Pamir, printre care ma numar si eu, vreme de cateva zile e locul in care dai din nou de o mica oaza de civilzatie dupa saptamani petrecute in creierii muntilor. Iar pentru cei veniti din vest e locul in care te aprovizionezi si plin de anticipatie asculti povestile celor care au coborat din Pamir. Iar totul se intampla in ultimele 3 veri la casa lui Vero Geoffroy, cea mai tare gazda de pe warmshowers din toata Asia Centrala. Si trebuie spus ca nu e intotdeauna simplu sa ai 10-15 oameni in curte, dar atmosfera creeata e una extrem de faina, cu gatit impreuna in fiecare seara si cu extrem de multa socializare.

Iar daca atunci cand esti pe drum ajungi sa vorbesti mult cu localnici si sa descoperi cultura tarii prin care calatoresti, e aproape la fel de interesant sa descoperi povestile altor calatori si sa vorbesti despre experientele lor si despre felul in care vad ei tarile prin care ai trecut si tu. Poate cel mai important e ca dispare bariera limbii si poti vorbi mai liber si despe teme mai complicate, si e interesant sa vezi diferentele culturale care se ascund sub acelasi mod european sau vestic de a
vedea lucrurile. Astfel incat ajungi sa porti discutii care se prelungesc mult in noapte cu multe intrebari la care cu totii cautam intr-un fel sau altul raspuns. E intr-un fel fascinant cat de sincere sunt unele conversatii si e surpinzator cat de liber poti vorbi cu oameni pe care i-ai intalnit de curand, dar cu care esti pe aceasi lungime de unda.

Asa ca zilele petrecute in asteptarea ultimelor doua bucatele din puzzle-ul vizelor, Azerbajdjan si Uzbekistan, au trecut intr-un mod extrem de placut. Poate cea mai mare provocare a fost sa incerc sa contribui cumva la mesele comune din fiecare seara, dar tinand cont ca aparent printre ciclisti sunt destul de multi pasionati de bucatarit am avut cateva lucruri de invatat, unele din ele utile si pentru urmatoarea bucata de drum. Si cu toate astea in serile petrecute la Vero am reusit sa fac o mamaliga
romaneasca cu branza si smantana si un papricas de cartofi care a iesit suprinzator de bun. In rest mult timp petrecut cu scrisul jurnalelor si cu sortatul pozelor, cu mentenanta bicicletei, dar in primul rand cu foarte multa socializare.

Dar dupa mai bine de o saptamana de pauza vine in cele din urma si momentul in care trebuie sa pornesc mai departe la drum spre vest. Urmeaza intr-un fel partea de care mi-e poate cel mai teama, 2000 de kilometri de pedalat prin desertul si prin stepa uzbeka in drum spre Aktau si spre Marea Caspica. Daca va fi greu, daca va fi cald, daca va fi plictisitor, daca va fi frumos, toate sunt intrebari ce isi vor gasi raspunsul in urmatoarele saptamani.

La o singura masa, America, Eveltia Franceza, Noua Zeelanda, Australia, Noua Zeelanda, Austria, Franta si Romania.

Una din mesele comune de seara.

Trei feluri de mancare, paine proaspata si multa voie buna.

Prezentare.

Un mic dejun cat se poate de nemtesc.

Philip si Leonie, plecati din Germania spre Est fara un plan foarte clar, mai multe despre calatoria lor aici http://weltradlenker.de/ .

Didier si Kyla, plecati intr-un tur mai rapid si mai sportiv cu bicicleta in jurul lumii.

Grupul vesel un ina din dimineti.

Barry si Richard, pe cat de britanici pe atat de glumeti.

Leissete si Paul, plecati in luna de miere din Australia. Luna de miere s-a lungit pana acum la 7 luni pe 3 continente, si nu pare sa se incheie prea curand.

Analizand harta Pamirului pe masa de razboi cu indicatii pretioase de la Vero.