E 4 noaptea si intregul Aktau pare ca doarme atunci cand ma urc din nou pe bicicleta in directia portului. O ora mai tarziu si dupa 10 kilometri pedalati imi dau seama in schimb ca nu e deloc usor de gasit portul in mijlocul noptii. Bine, portul in mare l-am gasit, dar locul in care e vama si unde se face imbarcarea din pacate nu, si cum totul e invaluit in intuneric nici nu am pe cine intreba. Dupa inca o jumatate de ora de ratacit dau de o benzinarie unde dupa ce ii trezesc pe toti gasesc pe cineva care sa ma lamureasca si ajung in cele din urma in vama usor panicat ca vaporul e pe picior de plecare. Doar ca nu e aproape nimeni, si reusesc sa pricep de la singurul nenica care e pe acolo ca vaporul va intra in port abia maine dimineata. Fara nimic altceva mai bun de facut scot salteluta si mai fur cateva ore de somn pe holurile vamei pana cand rasare soarele.

Cand vaporul ajunge in cele din urma in port si incepe descarcarea lui e aproape ora amiezii, iar in cele din urma, in sala de asteptare a vamii incepe sa se mai animeze putin treaba. Feribotul e folosit in primul rand pentru transport de marfa, dar la fiecare transport se gasesc si cativa straini in drum spre tari straine, asa ca si acum ne intalnim un roman si un elvetian care se intorc inapoi spre Romania, cu 3 elvetieni si o nemtoaica care merg in directia opusa. Pe langa asta, mai e si cea mai ciudata aparitie intalnita de pana acum din categoria cicloturistilor, un pusti de 19 ani plecat pe o roata in jurul lumii. Omul e plin de entuziasm si incearca sa faca un lucru ce nu a mai fost facut pana acum si care nu e deloc usor. Pentru a pune lucrurile in perspectiva, pe langa tinerea echilibrului care nu e deloc simpla, ai un singur raport in care poti pedala astfel incat e imposibil sa poti sa mergi repede pe plat si sa poti urca bine si dealuri in acelasi timp. Tot respectul.

Dupa inca cateva ore de asteptat vine si controlul pasaportului unde Kazakhstanul pare sa nu vrea sa-mi dea drumul atat de repede dupa abia 6 zile petrecute in el. Aparent daca stai mai mult de 5 zile trebuie sa mergi la biroul de imigratie si sa te inregistrezi, lucru pe care am incercat sa-l fac ieri doar pentru a afla ca pentru cetatenii romani aparent nu e nevoie sa te inregistrezi. Doar ca din categoria ciudateniilor diplomatice, desi nu e nevoie sa te inregistrezi dupa 5 zile ai nevoie de viza, asa ca rusoaica-capitan care face controlul pasapoarte e suspicioasa si urmeaza telefoane dupa telefoane si inca o ora de asteptat pana cand pasaportul primeste in sfarasit stampila cu care pot iesi din Kazakhstan.

E deja ora 4 dupaamiaza cand reusesc sa ajung pe vapor impreuna cu Andreeas, elvetianul ce se indreapta pe motor spre casa din Asia Centrala. Suntem singurii pasageri si privim cum feribotul se incarca incet dar sigur cu vagoane si camioane, pana cand in cele din urma la 12 noaptea suntem gata de plecare, la aproape 24 de ore de momentul in care am ajuns in port putin panicat ca vaporul e pe picior de plecare.

Cand ne trezim de dimineata suntem deja la jumatatea drumului inconjurati complet de ape, iar in momentul in care stai pe punte tot ce poti auzi e sunetul valurilor despicate amestecat cu torsul motorului diesel ce impinge feribotul inainte. Daca zgomotul motorului ar putea sa lipseasca, sunetul valurilor e cat se poate de fascinant, la fel ca si senzatia de a fi inconjurat complet de ape. Orele se scurg intre timp petrecut pe punte, practic putem sa ne plimbam pe unde vrem pe vapor, timp petrecut scriind postari si cu scurte discutii cu membrii echipajului si intre noi. Iar discutiile purtate cu Andreas imi aduc aminte de timpul petrecut in Germania si de diferentele culturale cu care am luat prima data contactul atunci.

E din nou noapte cand se zaresc luminile din Baku si cand ma pregatesc sa intru in Europa (cel putin geografic).

Blestemul monezilor ramase necheltuite inainte de fiecare granita. Vedetele zilei: tengi kazaci.

Care e unul din cele mai trasnite lucruri pe care poate sa le faca un pusti de 19 ani? Sa plece in jurul lumii pe un Unicycle.

And he's off!

Si noi asteptam, si ei asteapta, doar cargo-ul e diferit.

In sfarsit in mijlocul marii.

La revedere Asia Centrala, bine te-am gasit Transcaucazia.

Rasaritul zilei.