Ultimele raze de soare inca mai lumineaza malul nordic al Pangongului atunci cand il zarim in cele din urma in departare. Pe masura ce ne apropiem incepe sa se ghiceasca si dimensiunea adevarata a lacului, si cot dupa cot orizontul de deschide din ce in ce mai mult. Lung de aproape 130 de kilometri, complet inconjurat de munti si cu o treime dincolo de granita cu China Pangong e unul din locurile in care poti sa te simti clar ca la capatul lumii, si cu siguranta esti la capatul Indiei. Iar in timp ce pedalam pe malul lacului intr-o cursa cu lasarea intunericului incercam sa ghicim pe unde am putea sa gasim un petic de iarba in mijlocul desertului arid in care ne aflam.

Vantul rece ce ne-a insotit in ultimele ore incepe sa se mai domoleasca, soarele apune si lacul initial albastru se transforma intr-o oglinda neagra dar locul de cort nu se lasa de nici o culoare ghicit. Urmam in cele din urma un drum firav ce ne duce mai aproape de malul lacului si pe ultima suta de metri gasim si peticul de iarba la care visasem, fix pe malul apei. Locul e probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort de pana acum, atat de frumos incat pe seara, cu zgomotul valurilor in surdina si sub un cer plin de stele alegem sa petrecem ziua urmatoare tot pe undeva pe malul lacului. E poate unul din lucrurile pe care atunci cand esti pe drum nu ai ocazia sa il faci prea des, pur si simplu sa stai si sa lenevesti intr-un loc frumos. De obicei fie te alunga vremea rea, fie mancarea e pe terminate, fie te grabesti catre urmatorul oras, fie cum se intampla de cele mai multe ori te grabesti sa folosesti la maxim zilele de concediu si timpul pe care il ai la dispozitie. Poate de aici vine si frumusetea concediilor si a calatoriilor lungi in care reusesti sa incetinesti cumva goana timpului….

Asa ca dupa o noapte friguroasa ziua urmatoare lenevim cu stil. Asteptam sa iasa soarele pentru a ne instala la caldura in afara cortului, facem cafeaua de dimineata , prima dupa aproape o luna, capatata pe degeaba la una din cafenelele din Leh, citim cateva ore iar atunci cand se porneste vantul de dupa-amiaza stragem catrafusele si pedalam 10 kilometri pana in cel mai apropiat catun pentru a cauta ceva de mancare. Lacul chiar arata intr-un mare fel si isi schimba in mod constant culoarea in functie de momentul zilei, de adancimea apei si de intensitatea vantul. N-ar fi greu sa stai sa-l privesti zone in sir, facand plimbari pe varfurile de peste 5000 de metri ce-l inconjoara. Locul de cort ramane in schimb acelasi si avem parte de o noua noapte cu valuri in surdina. Zau ca e mai fain aici decat pe orice litoral. Si ca tot veni vorba de litoral a doua zi dimineata nu puteam sa ratez ocazia de face baie intr-un lac de munte la peste 4200 de metri, nu de alta dar nu stiu cand o sa ajung prea curand din nou intr-un astfel de loc. Apa are pe undeva pe la 4-5 grade, suficient cat sa-ti inghete sufletul in tine. Si din pacate nu doar sufletul, asa ca nu reusesc sa intru in el mai adanc de brau, ramane ca tema pentru data urmatoare.

Pe drumul de intoarcere avem de infruntat inca un pas de 5300 de metri, Chang-La. Iar urcusul e cel putin provocator, cu pante de 10-12% ce la peste 4500 de metri care te fac sa sapi in ultimele rezerve pentru a ramane pe bicicleta. Cu ocazia asta apreciem si drumarii care au croit drumurile prin pasurile prin care am trecut pana acum, caci una e sa urci la peste 5000 de metri pe pante de 5% si cu totul alta pe 10%. Ultimul loc de cort de cort din India il gasim cu 400 de metri sub pas, cu iaci pascand in departare o ultima priveliste spre munti inzapeziti. Dimineata urmeaza o ultima fortare pe cei 3 kilometri neasfalati pana in pas, de unde urmeaza o lunga coborare de 2300 de metri pana in valea Indusului, cat un Transfagaras si jumatate. Inca 30 de kilometri prin satele de pe valea Indusului si o ultima scurta urcare si revenim pentru ultima data in Leh, punand punct aventurii himalayene.

Raman de descurcat detalii logistice, reusim sa vindem bicicletele cu 150 de euro la unul din micile intreprinderi locale de inchiriat echipament, gasim un rucsac ieftin chinezesc care sa inlocuiasca sacosele de rafie la intorcere, cautam un hotel ieftin pentru noaptea pe care o avem de petrecut in New Dehli. Dupa o luna petrecuta in India revenirea in New Delhi e cat se poate de normala, si nu mai avem parte de socul de la prima trecere prin capitala de 25 de milioane de locuitori. E incredibil cat de repede te poti acomoda cu diferitele conditii, cu traficul, cu agomeratia, cu mancare si cu modul indian de a face lucrurile. Acum o luna totul era nou, haotic si intimidant, acum ne simtim cat se poate de in largul nostru.

Privind in spate la ultima luna India a fost cat se poate e surpinzatoare. Multe din lucruri s-au potrivit cu asteptarile de acasa, cum ar fi frumusetea aspra a intinderilor Himalayene si dificultatile pedalatului la altitudine. Altele ne-au luat pe nepregatite, cum ar fi socul cultural de care ai parte cand aterizezi pentru prima data direct din Europa si incepi sa pedalezi brusc prin India. In calatoria din Asia Centrala schimbarea a fost mult mai graduala. Suprinzatoarea a fost si schimbarea perceptiei si felul in care incet pe masura ce au trecut zilele am inceput sa ne simtim din ce in in ce mai in largul nostru. La fel de suprinzator a fost si faptul ca am gasit India mult mai sigura si mai putin agasanta decat ne asteptam, foarte rar am fost taxati in plus pentru ca eram turisti si foarte rar am fost asaltati de oameni care incerce sa ne convinga sa cumparam sa dam ceva.

Am reveni in India? Probabil dupa prima saptamana am fi zis amandoi un categoric nu, dupa o luna in schimba raspunsul clar pentru amandoi ar fi da. Nu stiu daca prin aceleasi locuri, sau daca tot pe bicicleta dar cu siguranta ne-ar place sa revenim in haosul furnicarului divers ce este India.

Dupa o zi de pedalat inserarea ne prinde pe malul lacului Pangong, la mai bine de 42000 de metri.

Ultimele raze de soare peste capatulul lacului. Din cei 50 de kilometri mai bine de o treime sunt dincolo de granita chinezeasca.

In cautarea unui loc de cort inainte de venirea noptii.

Petecul de iarba pentru seara asta, complet cu sonorizarea ritmica a valurilor.

India, in varianta cu stele si cu creste inzapezite in fundal.

Dimineata pe racoare, in asteptarea primelor raze de soare.

Un loc numai bun pentru cafeaua de dimineata, prima in aproape o luna petrecuta pe drum.

Siesta de dimineata, intr-o zi in care nu ne grabim nicaieri.

Ca soparlele la soare.

Intinderi nesfarsite.

Azur

Inapoi la locul de cort.

Plimbarea de seara.

Planuri si culori.

Aproape de sfarsitul calatoriei.

Apa si furtuni de nisip.

Zgomotul valurilor.

Si binenteles nu puteam sa ratez ocazia de a face baie la peste 4000 de metri. Apa avea pe undeva pe la 5-6 grade, suficient cat sa-ti inghete sufletul in tine. Si nu doar sufletul.

Manastirea Tangtse, stralucitoare si proaspat renovata.

Foame de cicloturist, 5 portii dintre care 2 omlete, 2 portii de orez cu legume, o supa si pepsi, totul la 5 euro.

Vai-Vai singurii taietei instant care nu erau picanti si care ne-au salvat in cateva seri. De fapt si astia aveau un pliculet de picanterie, dar macar puteai sa alegi daca sa ti-l pui sau nu…

Chang-La, 5300 de metri, ultimul pas cucerit din concediu.

De aici urmeaza o noua coborare de 2000 de metri pana in valea Indusului.

Transfagarasan X 2.

Toamna tibetana.

Padurea din ograda.

Manastirea Chemrey, in stilul manastirilor cocotate pe un deal.

Om mani padme hum.

Inapoi in New Dehli, intr-un tuc-tuc stand in trafic in spatele unui Benteley. Tipic Indian.

Champs Elysee in varianta Indiana.

Un ultim selfie de pe taram indian.