Un weekend pe vai, Padina lui Calinet si Valea Seaca dintre Clai

Inainte de a iesi complet de sub umbrela iernii cred ca ar fi bine sa ajung cat de cat la zi cu jurnalele din iarna aceasta. Unul din ele e povestea unui weekend petrecut pe vaile din Bucegi si din Crai, in clapari, cu coltarii si cu pioletii in mana. Apetitul a fost deschis dupa tura cu Rudi si Corina pe Rapa Crucii in care mi-am amintit de mersul pe vai si mi-am dat seama ca nu e chiar asa de neagra perspectiva unei zile intreci petrecuta tropaind in clapari.

Planul zilei de sambata a fost unul cat se poate de simplu si de direct, o tura scurta pe Seaca dintre Clai, cea mai la indemana vale din Bucegi. Daca pana la majoritatea vailor ai de bocanit mai bine de o ora si ceva pentru Seaca dintre Clai nici nu apuci bine sa te incalzesti dupa plecarea din Busteni. Prin Bucegi zapada putina, peretele Vaii Albe se vede complet uscat. Dam si de un pic de zapada proaspata atunci cand intram pe vale, prima saritoare e descoperita si o ocolim cu usurinta din stanga si de aici e rost de un efort cardio cat se poate de legata pana in braul lui Raducu.

Pe Seaca dintre Clai am avut una din primele experiente epice la alpinism in urma cu mai bine de 11 ani, in conditii cat se poate de aventuroase, cu zapada proaspata si cu verglass, cu 2 perechi de coltari si 2 pioleti la 4 oameni, cu o coarda statica de 20 de metri, cu ajuns in mijloc de noapte in Braul lui Raducu, cu luna plina, cu epuizare aproape completa si cu o aventura cat se poate de serioasa. Cred ca o sa trebuiasca sa povestesc la un moment dat si de turele de la inceput pentru ca au ramas extrem de bine intiparite amintirile de atunci. Sau poate mai bine nu pentru ca nu sunt deloc un exemplu bun de urmat.

Revenind acum la povestea zilei astazi totul merge bine si ajungem la ora 13:00 in brau. Vremea se strica si gandul de a bate urme pe braul lui Raducu pana in Jepi nu e deloc incantatoare asa ca ne hotaram sa coboram pe Valea Comorilor. Pe sus zapada uda si grea care face coborarea interactiva, dupa conditiile devin mai bune. Facem uz de trei ori si de semicoarda pe care o caram la 3 saritori descoperite ce cer cate un rapel. De fiecare data avem noroc si gasim cate un copacel potrivit si ajungem repejor inapoi in jepii mari, de aici dezechiparea si tropa-tropa inapoi pana la masina. O tura care a mers aproape snur, numai buna pentru o zi de sambata inchisa cu prognoza putin incerta.

Duminica schimbam masivul si ne mutam in Crai, de data aceasta doar eu cu Gianin si Alina cu gandul la Padina lui Calinet. Vremea e din nou inchisa, cu plafonul de nori acoperind creasta Craiului. Cred ca pe astfel de vreme o vale e cat se poate de potrivita, privelistea e aceasi si daca e vreme buna si daca e vreme inchisa. Prin Crai zapada cam la fel de putina ca si in Bucegi, aceasi zapada cazuta la inceputul lui ianuarie si care s-a pastrat intacta aproape o luna datorita temperaturilor extrem de scazute.

Urcusul spre refugiul Sperantelor merge relativ repede, la adapatoarea caprelor in schimb ramanem in formatie de doi, Gianina se intoarce dupa ce unul din muschii gambei nu pare sa coopereze dupa a doua zi consecutiva petrecuta pe vai.

Padina lui Calinet arata pe cat de spectaculoasa pe atat de saraca in zapada. Alin nu pare deloc convins de conditiile de pe vale si adevarul e ca nu ar fi deloc roz treaba daca ar trebui sa sapam urme prin zapada pana la Brau pana sus. Si totusi zapada devine mai buna pe masura ce urcam si castigam rapid altitudine. Singura problema de pe vale ne e pusa de saritoarea de la mijlocul vaii pe care o ocolim pe un valcel din dreapta. Aici avem parte si de momentul cel mai interactiv al turei atunci cand trebuie sa traversam la loc in firul vaii, dar si de data aceasta un copacel crescut providential si bucata de coarda de 20 de metri a lui Alin ne dau un plus de siguranta pe bucata expusa.

Amfiteatrul Calinetului arata intr-un mare fel in schimb. Creste ascutite se ridica si se pierd in ceata, dandu-ti impresia ca se continua la nesfarsit. Noi in schimb trebuie sa parasim amfiteatrul si sa luptam in continuare cu zapada de pe vale. In functie de cum a strans vantul zapada cand sapam urme pana la brau, cand mergem pe zapada super inghetata, cand urcam pe pietre pana cand iesim in creasta. De aici traseul de coborare ne poarta prima data spre Ascutit si de aici la vale pe Padinile Frumoase. Timpul trece repede si sporovaim vrute si nevrute, zapada se transforma in gheata si in noroi pe masura ce coboram, ne luam si cateva trante destul de spectaculoase pe coborarea spre Botorog. De aici suntem culesi de muntomani marinimosi cu masina si suntem debarcati la gara din Zarnesti, incheind astfel o zi lunga de tropait in Crai.