Muntii Nebrodi si prima intalnire cu Etna

Dimineata ne intampina cu o mare de un albastru ireal si cu 6 din cele 7 insule Aeolian la orizont. Soarele ne-a gasit inca inainte de ora 8 si atmosfera in cort e chiar placuta. Se anunta o vreme superba, soare glorios si absolut niciun nor pe cer.

Primii 40 de kilometri pe malul marii se scurg in mai putin de o ora si jumatate si ne oprim la o cafenea pentru pauza regulamentara de cafea. Noroc ca in Romania nu gasesti capucinno atat de bun, ca as putea deveni dependenta (a se nota ca aceste consideratii vin din partea unui om care nu bea cafea). Insa o cafea buna, cu un croissant sau niste fursecuri alaturi este o mica placere ce se asorteaza cu Italia. Si daca ea vine si inaintea unei urcari cu de aproape 1500 m diferenta de nivel, atunci este startul perfect, la fix cat sa bage putina energie in instalatie pentru primele cateva sute de metri care sunt de regula si cele mai sustinute. Serpentinele drumului se insira una dupa alta, taiate in coasta muntelui, conducandu-ne pe sub un soare de iunie spre un oras catarat pe un promontoriu stancos, la 750 m altitudine- San Fratello. Sub noi, aproape vertical se intinde marea lasata in urma. Este unul din ultimile locuri cu vedere spre Mediterana si unul din putinele locuri cu perspective atat spre mare cat si spre munte. Suntem in inima parcului natural Nebrodi si se pare am prins fara premeditare una catararile recomandate pe forumurile de ciclisti din Sicilia- Portella Fratella Morta. In fata ne stau 30 de kilometri de parc natural pana in prima localitate de pe partea cealalta a muntelui- Cesaro (cu accent pe ultima silaba). Nebrodi sunt destul de impaduriti. Radu dispare repede din campul vizual, asa ca raman cu gandurile mele in timp ce picioarele invart ritmic la pedale si ochii observa cum se schimba padurea pe masura ce urcam, de la verdele plin si suculent de mai, la mugurii de final de martie si pana la pantele aflate inca sub domimatia unei ierni intarziate.

Cum pasul e si el impadurit si fara perspective, incepem sa coboram rapid, sperand la puncte de belvedere spre Etna. Si asteptarile nu ne-au fost inselate. Pe cat pedalam mai mult prin Sicilia, pe atat sunt din ce in ce mai convinsa ca voi reveni. Nu gasesc absolut niciun contra-argument si trebuie sa recunosc ca sunt vrajita de mica insula aflata la capatul Italiei. Ultimii 40 de kilometri ai zilei se scurg cu imaginea Etnei pe fundal, din ce in ce mai aproape, pana ajungem sa ne gasim fix sub ea. Maine o vom explora pe indelete.