Un pic mai multe poze, poate chiar prea multe, aici.

Cum mai a scris deja un jurnal destul de detaliat mai jos, am sa scriu decat despre cateva momente care mi-au placut din timpul turei. Cu ocazia postarii de fata a fost deturnata si tematica blogului, astfel incat probabil de acum inainte vor aparea si ture care nu prea au legatura cu muntele. Initial voiam sa le pun pe blogul de campie pe acestea, dar peste ani de zile ar insemna ca informatiile ar fi imprastiate in doua locuri, si ceva mai greu de gasit. Astfel incat in perioada urmatoare o sa apara si postari care nu au legatura cu muntele, au mai fost si pana acum dar decat sporadice, iar in perioada urmatoare probabil se vor inteti.

De la tura din weekend nu pot sa zic ca aveam asteptari prea mari, doar mai mult in fel de curiozitate pentru a vedea cum arata marea la ei. Pe scurt, exista doua variante de a merge la mare in Germania, Nordsee-ul care e de fapt Oceanul Atlantic (Marea Nordului), cu plaje mai intinse si flux puternic, si Ostsee-ul, cu alte cuvinte Marea Baltica, care seamana din multe puncte de vedere cu Marea Neagra de la noi.

De mai multe ori in timpul turei din weekend mi-a tot venit in minte “The best things in life are free”. Deruland firul turei inainte, ajungem la apusul pe care l-am vazut in interiorul rezervatiei Vorpommen, un loc in care plaja si padurea seculara de pini indoiti de vant sunt la 50m distanta, si unde plaja e uimitor de pustie in comparatie cu litoralul Marii Negre. Imi aduce un pic aminte de litoralul bulgaresc, si de plaja de langa Ezereth, doar ca aici parca e ceva mai pustiu. Inca un pic de fast-forward, si ajungem seara petrecuta pe plaja, in sacii de dormit, pe o racoara placuta, cu cel mai frumos acoperis pe care il poti avea deasupra capului. Si e complet senin si plin de stele, care se inmultesc parca pe masura ce lumina apusului slabeste. Vad 3 stele cazatoare care sunt ratate de Mike, imi spun 3 dorinte, dupa care incep sa fac observatii felul in care stele vazute cu un singur ochi par sa fie mai putine si mai neclare.

Fastforward peste 8 ore de somn, si vine dimineata, cu trezitul neobisnuit de devreme pe malul marii. Sincer cred ca daca ai dormi sub cerul liber te-ai trezi cam in fiecare dimineata atunci cand incepe sa se lumineze de ziua. Dureaza ceva timp pana ma motivez sa ies din sacul de dormit, si o las pe mike sa mai lancezeasca putin pana cand fac o alergare pe plaja pustie, tot in directia rezervatiei si a padurii. Din loc in loc dai de lemne uscate si spalate de ape, probabil aduse de la kilometri distanta. E complet pustiu, si alergatul descult pe plaja e uimitor de placut, desi inaintez cu viteza melcului turbat. Totusi se vede ca nu am picioarele batatorite, si dupa cam 10 kilometri, cam atunci cand ajung inapoi la mike, simt o mica jena in locul in care nisipul s-a tot frecat de arcul talpii.

Fastforward inca 2 ore, si ajungem la farul din capul peninsulei, dupa ceva hoinarit prin padurea de pe peninsula. Aici e amenajat si un fel de circuit de 4 kilometri, printr-una din cele mai noi zone din Germania. Practic aici se formeaza 1m de pamant nou in fiecare an, si in toata zona tampon e amenajata o rezervatie, cu un peisaj format din dune de nisip, balti, copaci stingheri, stuf si un fel de iarba mai rezistenta. In 1000 de ani tarmul va fi un kilometru mai in larg, si aici vor fi paduri, iar calatoria noastra se va fi incheiat de mult.

Fastforward inca 10 ore, si sfarsitul zilei de duminica ne gaseste dupa 100 de kilometri in Strahlsund, un oras inclus in patrimoniul UNESCO. Initial nu pare cine stie ce, pana cand printr-o intamplare ajungem sa intram in centrul vechi si sa ne trezim fata in fata fix cu chestia cea mai interesanta din Strahlsund, biserica si primaria, contruite din caramida rosie pe undeva prin secolul 13. Suntem pe la apus, si o singura geana de lumina se strecoara prinde doua case pentru a strabate piata, profit de ea si fac cateva poze. In stanga cativa copii se joaca si se balacesc linistiti intr-un fel de fantana arteziana.

In continuare, de la mike un jurnal un pic mai detaliat al weekend-ului trecut:

Un weekend varatic mult trambitat la radio si propagat din vorba in vorba. Gradele din termometru cresc pe masura ce stirea prinde la public. Parca fiecare mai adauga unul, intruchipand in ele vara mult-dorita.

Deci va fi provocator sa gasim un loc la mare doar pentru noi, sau cat mai petru noi.Rutaimaginata avea ca punct central de interes peninsulaFischland-Darss-Zingstsi parcul naturalVorpommersche Boddenlandschaft.

Acolo auzisem ca nu se poate pur si simplu sa te dai jos din masina si sa mergi la plaja si mai sunt ceva locuri mai departate de drum si civilizatie si facem planul astfel incat sa ajungem pe seara acolo.Plecam dintr-un satuc mic (Velgast), aflat in plin peisaj agricol cu lanuri de porumb inca verde si cu lanuri de grau ce abia acum este secerat.

Este vremea balotilor fotogenici, exact ca acum un an cand eramconcediu.Pedalam pe o retea de rute ciclabile regionale si pustii si desi amusinam marea nu se simte nici urma de ea.Ribnitz-Damgarten este cel mai mare oras de azi si de aici trebuie sa facem si cumparaturile.

Din acest punct intram in lumea lagunelor ce preceda marea.Portul in care nimerim are iz de balci, probabil si pentru ca afluxul de turisti este mare in acest weekend, cum aveam sa observam din anunturile de pe la toate casele de vacanta intalnite pe drum-nimic liber. Pista de biciclete pe care mergem este si ea plina pe contrasens-oameni care au fost la mare sa faca plaja si acum se intorceau in oras.

Pe aici nu prea avem timp sa admiram lagunele dar nu va imaginati ceva deosebit. Nu este vreo apa de o culoare ireala sau un peisaj de iti taie respiratie. Seamana mai mult cu lacurile noastre din Delta, prinse intr-o zi linistita, inconjurate de stuf dar fara pasari.Totusi toate simturile noastre sunt ascutite dupa mare. Cautam sa ii simtim pe fata briza si sa adulmecam in aer mirosul de sare.

A dormi pe o plaja de unde poti admira apusul mai are un avantaj- dimineata soarele nu te gaseste chiar asa de repede si nu mori de cald de la primele ore ale diminetii. Dupa ce eu imi fac programul de somn in natura si Radu pe cel de activitate fizica (alergat pe nisip si baie) plecam din nou la drum. Vrem sa ajungem pana in capul nordic al peninsulei, la farul al carei lumina am vazut-o toata noaptea.

Mai intai insa, cu 50 de centi cat costa o intrare la toaleta ne refacem rezervele de apa si ne asiguram ca nu murim de sete. Altfel pe aici e trista treaba cu apa: supermarketurile sunt inchise ca e duminica, benzinarii nu sunt caci nu e niciun drum principal, iar gospodariile sunt pustii avand in vedere ca mai toate sunt case de vacante si oamenii sunt la plaja.Apoi e timpul sa mai si pedalam. Ne indreptam spre Barth- orasul de trecere inapoi pe continent.

Si asa si este. Radu innoata in voie in laguna putin adanca (apa cat vezi cu ochii, maxim 2.5 m adancime, cu fund namolos), eu ma multumesc sa dau jos transpiratia de pe mine si racoriti sa plecam mai departe. Avem mai mult spor la pedalat acum decat dimineata, poate si pentru ca e mai racoare.

Tragand linie a fost un weekend plin si activ cu pedalat, dormit la malul marii si scaldat in lagune, un peisaj neasteptat de variat pentru o destinatie aflata la malul marii.