Dupa ce am batut in lung si lat strazile Seviliei si am pendulat intre formele simple din Real Alcazar si opulenta din catedrala, ne-am teleportat in Granada. Am hotarat sa lasam Alhambra pentru o revenire ulterioara in zona si sa ne facem plinul de cursiera pe urcarile din Sierra Nevada. Fata de alte locuri din Andalusia prin care am trecut in ultima saptamana, aici primavara e inca in toi. Peisagistic vorbind par 2 luni calendaristice diferenta intre Malaga si clinurile Sierrei Nevada. Apropiera unui munte de peste 3000 m pe care inca se schiaza ajuta cu siguranta la “normalizarea” anotimpurilor, asa ca aici avem parte de mai putin verde, dar de mai multa culoare. Pe toate drumurile e plin de ciclisti cu totii extrem de imbracati comparativ cu noi, care defilam in tricouri si pantaloni scurti. Deja presimt ca o sa murim de frig pe coborare, dar ii dam la deal imbarbatandu-ne ca pana coboram noi, are timp sa se mai incalzeasca.

Soarta a facut ca Radu sa aiba fler si in loc sa mergem pe drumul principal, cu destul de mult trafic, Radu a ales din mers niste drumuri secundare, cu 0 trafic. Drum privat prin Sierra Nevada cum s-ar spune. Prima portiune cu adevarat interesanta este un segment de 5 km cu 500 m diferenta de nivel si panta medie de 12%, ce pleaca din Güéjar Sierra Pe aici a trecut cu 2 sapt inainte Turul Ciclist al Andalusiei. Acum nu stiu daca asta ar trebui sa fie magulitor sau inspaimantator, dar cifrele nu sunt de natura sa linisteasca, mai ales ca la fiecare curba mai serioasa e cate o pancarta cu gradientul. Si nu vad decat 17-19%. Problema nu e data neaparat de gradientele astea punctuale cat de media generala, caci urcarea e totusi sustinuta 85% din lungime. Radu ma intreba cati watti generez ca sa stau pe bicicleta, insa in asemenea situatii o abilitate mai importanta imi pare aceea de a pedala la cadenta mica (in jur de 50 rpm).

Si totusi cei 5 kilometri au fost mai putin durerosi decat m-am asteptat si urcarea s-a terminat intr-un drum secundar, cu asfalt prost, dar plin de copaci infloriti. Varfurile inzapezite se vad inca frumos dar stim ca zapada va aduce cu ea si frigul. Evitam in continuare drumul principal si continuam urcarea pe un drum inchis masinilor, ce urca printr-o padure de pini (A-4205). Peisajul se schimba din nou, verdele ramane in urma si ramanem doar cu pietrele si cateva plante pitice inflorite. Din fericire vantul adie insesizabil, din spate, si inca ne este bine din punct de vedere termic. Deasupra statiunii de schi hotaram ca e momentul sa coboram caci suntem deja sub un plafon inalt si compact de nori si totul e mohorat si cenusiu. Frigul se instaleaza dupa primele 3 viraje si musca mai ales la maini. Practic pana pe la 1400 mam coborat crispata, fara sa pot sa ma bucur de drum, nestiind cum sa ma mint mai convingator ca frigul e doar aparent. Dupa 1400 m a fost mai bine si dupa 1000 m de-a dreptul perfect. Aveam dej 60 km si 1700 m urcati si zau daca eu nu puteam sa ma multumesc cu atat…Doar ca atunci cand mergi cu Radu e foame mare ori dupa kilometri, ori dupa diferenta de nivel, ori dupa lumina.

Si nu stiu cum se face ca mereu gaseste drumul ala perfect, cu lumina ideala si trafic inexistent si te trezesti ca metrii verticali continua sa se adune la catastif. Ziua s-a terminat cu 100 km si 2500 m diferenta de nivel si zau daca imi dau seama de unde mai aveam picioare sa mai urc in pedale ultimile contrapante. Si nu, maine nu e zi de pauza. Cel putin l-am convins pe Radu sa renuntam la turul Sierrei Nevada care ar fi dat un 250 km cu multa diferenta de nivel. Noaptea e un sfetnic bun.