Un pic mai multe poze aici.

Mehedintii sunt niste munti aparte, desi prima data am ajuns destul de tarziu, acum doi ani de zile, si desi sunt destul de departe de Bucuresti, ceva m-a facut sa revin maides decat ma asteptam. Cred cam strans in total aproape 6 iesiri in Mehedinti in ultimii 2 ani de zile, destul de mult pentru un munte care e la 350 de kilometri departare. Totusi e ceva deosebin la ei, si zona crovurilor are o atmosfera pe care dupa parerea mea nu o mai intalnesti nicaieri la noi in tara.

Daca de cele 6 ori de pana acum am fost de fiecare data din valea Cernei, de data aceasta ne cam auto-invitam prin Irina si Laviniu la conacul lui Matei din Izverna, unde urma sa ne intalnim si cu Lia si Leo din Oradea. Casa, arata genial, mai ales prin faptul ca pare ca a fost pastrata ca acum 100 de ani, sau cand o fi fost construita. Are in plus si o mica pajiste/livada in fata cu tot cu o mica tufa de liliac inflorit la pachet. Iar prin sat cam toata lumea il stie pe Matei, astfel incat cam pe oriunde si cam cu orice localnic m-am intalnit pe dealuri sau pe munte, oamenii stiau aproape toti de Matei.

Stau sa ma gandesc ca ar fi fain sa avem cam fiecare cate o casa de genul asta printr-un colt al tarii, pe la poalele vreunui munte. Dar o casa veche cu suflet, nu o inchipuire arhitectonica din BCA si ciment, iar casa lui Matei de la Izverna chiar are suflet. De fapt toata zona, si oamenii mi-au placut foarte mult, parca mai mult decat parea mai turistica din Valea Cernei. Aici cred ca eram cam singurii turisti din sat care colindau muntele de 1 mai.

Din pacate, sau din fericire, plimarile pe care le-am facut din Izverna le-am facut mai mult singur, si intr-un ritm mai alergator. Mike a avut probleme initial cu un gat intepenit care a tinut-o departe de un concediu planificat initial pe bicla, iar odata trecut gatul a inceput sa o deranjeze din nou unul dintre genunchi, astfel incat nu era deloc incantata si pregatita de o tura in care sa o alerg pe munte.

Plec astfel duminica dimineata din Izverna, pe o caldura de vara, in directia Crovurilor unde speram sa ma intalnesc cu Cristina, Claudiu si Florin care erau aveau si ei in plan o tura prin Crovuri, doar cu plecare din Valea Cernei. Mor de cald pe prima urcare din sat, care urca destul de abrupt intr-o prima faza, dupa care trece prin cateva poieni ferite unde dau de tot felul de copaci infloriti. Tot muntele e undeva intre primavara si iarna, cu foarte vagi ramasite de zapada si iarba uscata pe sus, cu copaci infloriti si inmuguriti pe la mijloc, iar jos totul e deja cuprins de verdele aprins al verii timpurii.

Prin poieni pierd si pentru un scurt moment marcajul, tocmai cand treceam pe langa o ciobanita ai carei caini ma latrau de zor. Dau sa ma duc sa intreb pe unde e marcajul, dar il zaresc cu coada ochiului si continui pe marcaj. Cu aceasi ciobanita s-au intalnit si Irina si Laviniu seara cand au iesit la o plimbare, si le-a povestit de un baiat grabit care alerga in chiloti (o pereche de pantaloni scurti, poate un pic prea scurti).

Continui mai departe spre Beletina pe scoc, un fel de fosta vale pe undeva a curs probabil ceva, dar acum e o chestie care are aspectul unui jgeab pietros impadurit. Mi se pare complet neinteresanta urcarea asta, nici o priveliste, doar urcare continua prin padure pana in Beletina. In schimb Beletina arata genial, iar toti fagii care inca nu sunt inverziti si care strajuiesc din toate directiile poiana arata intr-un mare fel.

Desi e cald, adie destul de sanatos vantul pe aici, dar partea buna e ca e si vizibilitate destul de buna, fara haloul de care credeam ca o sa am parte. Din Beletina cobor spre Valea Cernei pana spre Tamna, pe o poteca pe care am fost si asta toamna dar care mi se pare geniala la alergat. E ceva deosebit la alergatul la vale prin padure, pe pamantul reavan,sarind printre pietre si radacini.

La izvorul de la Tamna iau o pauza mai lunga in care mai schimb o vorba cu 4 oameni veniti dinspre Valea Cernei, cu care glumesc ca am venit din Izverna pentru a vedea daca e intr-adevar apa mai buna aici. De aici continui spre Crovul Mare, intalnind in drum 2 grupuri cu turisti mai de varsta a 3-a. Cele mai tari mi s-au parut 3 tanti cam de 50-60 de ani, cu care am mers impreuna pana aproape de Crovul Mare, si cu care am povestit vrute si nevrute. Una din ele avea si cunostinte de botanica/zoologie, si tot incerca sa-mi arata nu stiu ce guster de Mehedinti si nu stiu ce floare roz ce crestea pe acolo. Trebuie sa spun ca pentru mine toate plantele sunt verzi in general, iar florile sunt flori, colorate eventual in diferite feluri. Nu am avut niciodata nici o taina cu a sti nu stiu ce denumire a florii pe care o vad, imi place sa o admir, sa o pozez, dar nu ma incanta cu nimic in plus daca ii stiu numele. In schimb nici nu chiar complet ignorant, iar daca e cineva care sa-mi explice sunt interesat cum a fost cazul cu una dintre tanti, dar altfel de unul singur nu o sa duc probabil niciodata munca de cercetare pentru asa ceva.

Din Crovul mare o iau din nou la fuga spre Medved si mai departe spre Pietrele Albe. In Medved cobor pe o mica padurice de Pini, care mirosea genial, fiind in momentul respectiv incinsa de soarele amiezii. Jos in Crovuri ma intalnesc cu vara lui Suca, care impreuna cu alti 3 prieteni veneau din Cumpana Apelor si mergeau spre Tasna. Merg impreuna cu ei pana pe Pietrele Albe, mai povestim una alta, despre maratoane, despre Hercules, si profit de ocazie si pentru a ma poza din nou pe Pietrele Albe, cu Godeanu inzapezit in spate.

Ne despartim pe varf, eu o iau pe marcajul de creasta proaspat refacut, cu planul sa coborin Izverna pe vreun plai ce pare mai domol. Marcajul e refacut, in schimb poteca nu e deloc pretabila la alergat, astfel incat ritmul scade considerabil pana cand ajung in inseuarea de deasupra Medvedului. Aici dau si de un izvor, si prind o poteca ce pare sa mearga in directia potrivita. Aproape de Medved ma intalnesc si cu un cioban incaltat in opinci, cu care stau la vorba un timp pana cand pleaca sa-si stranga oile. Omul urca deocamdata pana acolo in fiecare zi cu oile lui, si era un pic suparat pe vantul uscat care ducea umezealea departe, si de faptul ca pe sus inca nu se facuse iarba. Mi-a aratat si stana in care aveau sa urce in cateva saptamani.

Ce mi s-a parut foarte tare la oamenii locului, e ca pe langa intrebarile de genul de unde vii, la cine stai, de unde esti, tot intrebau cu oarecare mandrie daca imi plac muntii lor. Si da chiar sunt munti frumosi, si au de ce sa fie mandrii. Ciobanul imi spune si ce poteca sa prind pentru a ajunge inapoi in Izverna, o poteca pe urmeaza un izvor ce porneste destul de aproape de Crovul Medved.

Mi-a placut la nebunie coborarea pe aici, la inceput pe malul paraului, unde am dat pe rand de o explozie de flori galbene, de cai lasati sa pasca linistit pe acolo, de copaci infloriti si inmiresmati, de o poteca numai buna de alergat, dar care cred ca ar fi mers foarte bine si la bicicleta, de un alt nenica iesit cu oile in opinci, de aceasi intrebare daca imi plac muntii lor, de catune izolate pe marginea potecii. Chiar e foarte faina poteca, si desi nu face parte din nici un traseu marcat merita urcusul de o ora din Izverna.

Aproape de Izverna intalnesc si crucea rosie care vine din Medved, dupa care ajung destul de repede printre case in Izverna, in capatul din amonte in schimb de data asta, asa ca trebuie sa traversez tot satul inapoi. Trec si prin fata pe La Meserie, unde era un nenica care se bucura tare mult de cantecele cantate de o formatie care canta in fata birtului, asta in mijlocul zile pe la 4 dupa-masa. Inca un pic de alergat prin soarele zilei si ajung inapoi de unde am plecat cu cateva ore in urma, dupa cea mai frumoasa tura de alergat de anul asta.

A urmat o dupa-masa seara de lenevit in curtea gasei, mutandu-ne dupa umbra racoroasa, intr-o atmosfera de leneveala si de concediu care a tinut pana a doua zi pe dupa-masa cand am plecat intr-o alta tura de explorare, de data aceasta spre Varful lui Stan. Plec tarziu, pe la 4:30, cu gandul ca ar trebui sa fie prea departe, dar iau totusi la insistentele lui Mike si telefonul care avea un fel de frontala. Urc si a doua oara tot pe scoc pana in Beletina, doar ca de data asta plec spre traseu direct din spatele casei, fara a mai merge spre centrul satului. Azi vizibilitatea nu mai e chiar asa de buna, si caldura a ridicat un halou ce nu da prea bine in poze. Nici eu nu prea mai am energie de tras tare, asa ca iese un fel de plimbare prin paduri virgine pana pe Varful lui Stan unde ajung pe la 19:00.

Am urcat din Beletina, pe un fel de muchie ce merge paralel cu Valea Cernei, pe unde nu prea e nici o poteca si ai un pic de luptat cu copacii pentru a ajunge pana pe Varf. Ce imi place la alergat e ca poti sa ajungi in momentel mai aparte in varful muntelui, atunci cand lumina e mai faina si da un cu totul alt farmec locurilor.

In schimb de data aceasta cand ajung pe varful lui Stan si vad platoul de arbusti/copaci/padure virgina ce pare sa se intinda spre Valea Cernei am un scurt moment de panica, tinand cont ca nu mai era decat cam o ora si jumatate de lumina, si eram parca prea in mijlocul pustietati.

Ma mai lupt cam 20 de minute cu o combinatie de relief calcaros cu padure virgina, si tinand creasta dau de o poteca ce nu se dovedeste chiar asa de fioroasa pana la urma si pe care intalnesc banda rosie care merge spre Cumpana Apelor. Nu cotesc in partea aia, ci prind o muchie ce pare sa mearga spre Izverna, si pe care e un drum foarte fain si alergabil.

Era geniala atmosfera de seara tarzie de vara, cu Izverna in departare, cu cativa caini latrand in zare si cu talangile oilor de pe la diferitele catune care erau in drum. Navigand printre poteci ajung si intr-un loc in care am aflat dupa aia ca se numeste dupa Bradet(Bradis), unde am dat de catunele a doua babe care traiesc acolo. Poteca ma duce chiar prin curtea uneia din ele, si dupa ceva negocieri cu unul din cerberii ce pazeau ograda intru in vorba cu ea, dand de aceasi intrebare daca ne plac locurile astea. Si sincer locul chiar e foarte fain, cumva dosit de sat de o muchie, putin rupt de lume dar totusi nu foarte departe de sat. Una din babe e cu caprele si cu oile, si una cu vacile, iar cand am plecat cea din deal a strigat la cea din vale pentru a usura trecerea de celalalt cerber. Cobor de pe deal (care am inteles ca se cheama dealul Cerbului sau piatra Cerbului), pana fix in curtea casei, dupa alta tura geniala.

In ultima zi, dupa ce m-am cam plictisit de balaurit singur, o conving si pe Mike sa vina la o tura in ritm de plimbare, si scot si dslr-ul la aer cu ocazia asta. Plecam de dimineata, dar caldura tot e molesitoare, si din pacate lumina e mult prea aspra pentru gustul meu. Urc a 3-a ora in 3 zile tot pe scoc (care cred ca e unul din cele mai plictisitoare trasee pe care le-am vazut pana acum), in schimb din Beletina mergem pe traseul de creasta ce merge pe deasupra Crov-urilor, avand parte de alte unghiuri si de alte perspective, descoperind alte izvoare si catune.

De deasupra Crovului Porcului, ne lasam in stanga pe o serie de poteci, care se pierd pana la urma, dar ajungem in cele din urma tot pe aceasi poteca geniala care vine dinspre Medved spre Izverna. Ii place si lui Mike foarte mult, si de data aceasta in schimb avem parte si de o masa de pranz de tanti de la un catund de pe coasta dealului, cam la jumatate de ora de ultima casa din sat. Cu tanti intrasem in vorba si cu 2 zile inainte, povestind tot vrute si nevrute, iar acum am gasit-o in poteca, stand pe o legatura de vreascuri tricotand linistita. In vreme ce mergeam pe poteca ne-a intrebat daca nu vrem niste paine pe tzest.

Cred ca a fost una din cele mai bune mese de pranz pe care le-am mancat pe anul asta, cu paine proaspat coapta, cu coaja crocanta, cu o branza geniala si praz din gradina, toate pe un stergar la umbra unui visin inflorit, in vreme ce povesteam cu tanti despre cum e iarna pe acolo, despre pesteri spurcate, si despre multe alte lucruri. In bucket list-ul meu ar fi ca la un moment dat sa incerc sa stau cateva luni intr-un catun cocotat pe undeva pe o coasta de munte, ajutand vre-un localnic la una la alta, de curiozitate pentru a vedea daca mi-ar place viata asta. Sunt convins ca e foarte mult de munca si chestia asta te leaga foarte mult si de loc, dar tot mi se pare interesant.

Mi-a placut foarte mult Izverna, si sper sa mai revin in zona, data viitoare propunandu-mi sa vorbesc si mai mult cu oamenii pe care ii intalnesc, sa le mai fac si poze pe care sa le trimit dupa, sa mai descopar si alte poteci. Toamna cred ca e din nou geniala in zona.

Pe de alta parte multe multumiri lui Matei pentru gazduire, noi fiind oarecum auto-invitati, dar fara de care probabil pe de o parte nu stiu daca am fi ajuns in Mehedinti, si mai mult ca sigur nu am fi ajuns in Izverna. Si fara jurnalele lui de acum ceva vreme zona sigur nu ar fi avut acelasi farmec.