Ziua de azi a fost usoara dupa toate standardele, caci dormind la 4750, cei 250 m pana in cel mai inalt pas din acesta sectiune (Peru’s Great Divide) nu aveau cum sa puna prea multe probleme, mai ales dimineata, cand esti odihnit, mancat, cu o cafea la bord etc. Totusi pasurile de peste 4800 m nu sunt usoare si in acele ultime 200-300 m diferenta de nivel o multime de ganduri ti se invart prin cap (atunci cand ajunge suficient oxigen la creier ca sa poti sa mai si gandesti). Asa ca m-am gandit sa fac studiu de caz pentru pasul de dimineata, ca sa ramana aici scrisa desfasurarea lucrurilor. In cazul de fata, de la 4750 la 4800 a mers chiar usor, dar apoi a inceput lupta interioara. Au fost suficiente cateva serpentine prafoase pentru a genera primele ganduri de panica.
Din inertie urc la 4830 si deja incep sa ma gandesc: 150 m diferenta de nivel de acoperit. Sa gandim la scara mica. De 15 ori cate 10 metri, daca e nevoie ma opresc la fiecare 10 metri si iau 30 de secunde de pauza. Daca nu, ma opresc sigur la 20 m urcati. 4850: Nu m-am oprit nici la 10, nici la 20 m. Muschii mei urla dupa energie, corpul face tot ce poate sa transporte cat mai mult oxigen acolo unde e nevoie de el, dar aici, la aproape 5000 m nici oxigenul nu e peste tot. Asa ca am ajuns sa gafai. Cu ultima bruma de creier realizez ca asta-i ultima serpentina si vine o zona de fals-plat.
4870 m, sunt pe ceva zona mai lina, creierul incepe sa primeasca oxigen, ma gandesc ca pasul asta e crima daca vii direct din Lima fara cateva saptamani de aclimatizare in prealabil caci altiudinea + drumul prost dau cu virgula. Ma uit in spate si imi dau seama ca am ajuns sa ma simt din ce in ce mai bine in jurul barierei de 4700 m si ca in ritmul potrivit, iata merge pana la 4900.
4900: in fata se vede o urma de drum pe care in mod normal as numi-o scurtatura, dar cred ca nu mai ajunge oxigen suficient la creier pentru ca pentru o clipa ma tem ca asta va fi drumul nostru si va trebui sa imping bicicleta. Din fericire panica dureaza doar o clipa, caci apoi imi dau seama ca nici masinile nu au cum sa urce panta asta si ochii gasesc serpentina salvatoare. 4930: ce de obicei fix ultima portiune de sub pas devine mai domoala, placuta la pedalat. Ma opresc la adapost ca sa ma imbrac.
4950: inca unul pe rabajo. Hai ca asta a fost chiar usurel. Cand ajung acasa trebuie neaparat sa fac o statistica cu cate pasuri de peste 4800 m am urcat in Peru.
Din pas coboram destul de abrupt pana la 4200 m unde facem si o pauza de masa cu ce mancare rece mai aveam prin rucsac: peste, branza, paine, ceva dulce. In fata ne sta evident un alt pas (asa sunt drumurile din Anzi, doar un munte si o vale), din fericire mai mititel- 4700 m.
Urcusul e chiar placut caci ajuta si peisajul: mai o laguna, mai un munte inzapezit, o intalnire cu doi olandezi, putina muzica in casti etc.
De aici avem o coborare lunga spre un sat aflat pe malul unei lagune-Tanta. Stim deja de la un pescar ca in Tanta o sa fie petrecere (se sarbatoarea patronul satului), asa ca Radu spera sa gasim si ceva mancare gatita. Intuitia lui a fost buna si am mancat, am aprovizionat cu fructe si legume si am dat si un tur prin piata unde canta formatia si vreo 10-15 oameni incinsesera ceva ce semna foarte pregnant a hora.
Poate ca am mai fi stat sa cascam gura, dar era deja ora 17 si noi trebuia sa ne departam putin de sat si sa cautam un loc de cort. Il vom gasi pe malul raului Canete pe care il vom si urma la vale maine, cale de cateva zeci de kilometri.
Leave a Reply