Cam toti cei care au parcurs creasta Pietrei Craiului, odata ajunsi in Saua Funduri, si-au plimbat privirea, poate obosita, poate curioasa, peste scheletul stancos, de un verde inchis, la Pietricicai- sudica sudicii cum zicea Andrei. Nici eu nu fac exceptie de la regula si am asteptat cuminte sa vina si randul ei. Initial vizam un inceput de primavara sau un final de toamna, pentru ca o anticipam cumva napadita de vegetatie si greu de razbit, dar in fond si un decembrie fara zapada este la fel de bun ca un octombrie tarziu. O mana de prieteni buni pornim asadar sambata dimineata, pe un pui de ger de – 6 grade, pe forestierul ce pleaca de la Brusturet si urca spre Cabana Pietricica.

Ne incalzim repede vorbind despre vrute si nevrute, depasim cabana, drumul se schimba in poteca lata, strabatem o padure rara presarata cu luminisuri si iesim in final in Poiana Stanii din Pietricica. Aici inspectam stana si manati de frigul de inceput de iarna ne punem si noi in miscare, schimband doar marcajul triunghi albastru pe punctul rosu al crestei principale. Un motiv la fel de bun pentru a grabi pasul este si aproape certitudinea ca ceata si umezeala au ramas in valea de la picioarele noastre si ziua ne va fi luminoasa si senina. Astfel incat mai lasam sub talpi o bucata buna de padure garnisita cu ceva cazaturi mergand intins spre varful Pietricica, varf ce ne momeste cu promisiunea unor deschideri generoase spre Bucegi, Iezer si Leota. Bineinteles ca flerul nu ne-a inselat. Descoperim un varf fain ce va merita din plin o seara la cort in sezonul urmator de aventuri din timpul saptamanii.

Plafonul de nori sta cuminte si compact in depresiunea Brasovului, strans ca intr-o menghina de muntii cei mari, usor inclinat, mai inalt spre Postavaru si Piatra Mare pe care le acopera in intregime, urcat usor pe versantii nordici si vestici ai Bucegiului ridicandu-si marginea pana putin sub limita padurii si scurgand zdrente transparente de nor spre culoarul Rucar-Bran.

Din toti muntii din jur, Craiul pare ca sta cel mai bine. Am carat degeaba bocancii in picioare. Adidasii erau la fel de buni si iarba galbena spune o poveste de toamna intarziata, iar nu de inceput de iarna, asa cum se intampla pe culmile Iezerului, considerabil mai alb.

Varful este urmat de o serie de poieni inalte ce se preling cumva domol si lung spre est. Cum poteca merge majoritar pe sub creasta, nu avem prea multa interactiune cu stanca in tura asta. Totusi profilul varfului Funduri ce se zareste printre trunchiurile subtiri de pin ne face sa grabim pasul, cu promisiunea unei pauze la intrarea pe Valea Urzicii. Pregetam cat sa mancam un sandwish si pornim apoi la vale pe marcajul BA ce ne va conduce rapid si placut inapoi la masini. Iata ca in felul acesta, total spontan si poate tocmai de aceea reusit, Craiul are acum o continuare cunoscuta la ambele extreme ale crestei principale si o parcurgere integrala la o zi, din Botorog via Piatra Mica- Saua Crapaturii- Turnu- Ascutit-La Om-Pietricica- Brusturet devine deja un plan bun pentru anul urmator. Si mai stiu si impreuna cu cine as vrea sa il duc indeplinire. Se aude pana acolo in  capatul Racadaului?

Text: Mihaela.