De multe ori ma intreb de ce ma antrenez, pentru ce sunt toate momentele de suferinta (de cele mai multe ori placuta) in care trebuie sa strangi din dinti si trebuie sa impingi pedale, pentru ce sunt toate trezirile matinale sau dardauitul la coborare seara, pentru ce lupta cu kilograme si pentru ce urmaritul cifrelor de putere si a timpilor pe Strava. O parte e clar satisfacerea propriului ego, pentru a-ti arata ca esti in stare si ca poti iesi la concursuri inaintea altora. Pe de alta parte e si pentru felul care te simti pe bicicleta atunci cand esti in forma, atunci cand nu te trag in jos kilogramele si atunci cand ti se pare ca poti sa zbori la deal.

Si poate nu in ultimul rand toate orele de suferinta placuta din antrenamente sunt si pentru a face posibile ture ca cea de mai jos, atunci cand intr-o zi lunga de vara poti ajunge departe, strabatand munte dupa munte. Fara antrenament astfel de ture fie ar fi imposibile fie ar implica mult mai multa suferinta nejustificata. Si da, e fain sa stii ca poti strange 2000 de metri diferenta de nivel seara dupa munca sau ca poti sa sari 3 munti intr-o zi lunga de vara.

Iar acum revenind la povestea turei planul era cat se poate de simplu, sa incercam sa traversam Bucegiul, Iezerul si o parte din Fagaras, pe biciclete, cu un bagaj minimalist, cu dormit la inaltime, totul in 2 zile lungi de weekend si un pic.

Drumul spre Batrana

Doua frontale serpuiesc agale prin noaptea nemiscata de vara pe platoul Bucegiului. E suprinzator de cald si tot ce se aude e scrasnetul cauciucurilor pe poteca si gafaitul nostru in vreme ce invartim pedalele. La cerdac intunericul ne invaluie, in timp ce peste drum acele Morarului se vad clar in lumina puternica a lunii, cu cateva stele ratacite deasupra. La 1500 de metri sub noi luminile din Azuga sunt singurul semn vizibil de civilizatie, iar momentul pare putin ireal, caci nu de multe ori ai ocazia sa pedalez pe munte in mijlocul noptii. Poate exceptie fac momentele din ProPark sau 7500 cand de voie de nevoie esti pus in situatii asemanatoare. Spre deosebire de ProPark si 7500 de data aceasta chiar avem la noi toate cele necesare pentru o noapte cat se poate de confortabila la refugiul de la Batrana loc din care maine dimineata speram sa luam un azimut spre Iezer, peste munti.

Dupa cerdac si dupa o scurta portiune de carry bike ne lasam spre culmea Batrana iar gravitatia ne aduce fara prea mare efort la refugiu, unde schimbam luminile oraselor de pe valea Prahovei cu cele ale satelor de pe culoarul Rucar-Bran. Lupta cu jnepenii de dinainte de refugiu e uitata repede in timp ce ne bagam repede in sacii de dormit si ne bucuram de cina frugala la mijlocul noptii, la 2300 de metri inaltime.

Peste munti, spre Iezer

Dimineata ne trezim destul de tarziu dupa efortul din seara de dinainte iar atunci cand iesim din refugiu soarele e deja de mult timp pe cer si a inceput deja sa arda cu putere iar ziua se anunta cat se poate de incinsa. Deocamdata nici un nor nu se arata pe cer, noi strangem lucrurile si pornim la vale spre Moeciu, incepand ziua cum nu se poate mai bine, cu coborarea spre Saua Strunga si de aici mai departe spre Moeciu. E cu siguranta una din cele mai faine poteci pentru rotile MTB-urilor, una din coborarile in care se combina cat se poate de bine partea tehnica, cu privelistea si cu pitorescul.

In Moeciu luam masa de dimineata la magazinul comunal si plecam mai departe spre Cheile Gradistei Fundata unde avem parte de un mic intermezzo cat se poate de ciudat pe un pump-track instalat pe traseul de biathlon de catre cei de la complex. Dupa ce ne plictisim de joaca si dupa ce imi dau seama cat mai am de invatat la capitolul tehnica pornim mai departe pe traseul de la 4 Munti spre Cheile Dambovicioarei, si de aici mai departe spre Rucar contabiliZand pana acolo si o baie intr-un rau rece de munte pentru un Dani doborat de caldura si o masa de pranz ca la carte, cu ciorba de fasole si cu bere. Din Rucar lasam din nou civilizatia in spate si urcam spre Muchia Pleasa.

Deasupra Iezerului se strang nori intunecati ce anunta o ploaie de vara, cerul incepe sa maraie iar noi incercam sa ne grabim pentru a scapa neudati. In departare se vede Bucegiul, de unde am plecat de dimineata, si el amenintat de proprii nori de ploaie. Spre Leresti in schimb cerul se vede mai putin amenintator iar de pe varful Capitanului avem aproape de doar de coborat.

O ora mai tarziu stam pe trotuar in fata supermarketului din Leresti infulecand amandine, piersici, alune in timp ce incercam sa aranjam mancarea pentru urmatoarea zi si jumatate in rucsaci. Problema cea mai mare la astfel de ture e sa nu ramai fara energie caci numarul de calorii arse dupa atat de multe ore in sa nu e de ici de colo. Sunt probabil pe undeva pe la 4000-5000 de calorii arse pe zi, in plus fata de cele 2000 si ceva de care ai avea nevoie in mod normal.

Cealalta problema cu mancarea o descoperim o ora mai tarziu, dupa ce ne luam un spate rucsacii burdusiti cu cele 10000 de calorii pentru ziua de duminica, si anume ca 10000 de calorii carate in spate dupa o zi intreaga petrecuta deja pe bicicleta duc la posterior de ciclist extrem de nefericit. Solutia e un seatbag in care sa poti sa pui o parte din greutate dar noi am plecat fast and light din Brasov, doar cu rucsacei mici, lucru pe care aveam sa-l regretam putin mai sus.

Cand ajungem la barajul de la Leresti creasta Iezerului norii de ploaie inca mai zabovesc pe creste, iar pe masura ce urcam pe forestier ne dam seama ca a turnat ceva prin zona. Reusim sa ne strecuram prin cele cateva picaturi sporadice iar atunci cand iesim in din padure norii se risipesc si avem parte de un apus pe masura. De aici in schimb mai avem ore bune de pedalat in fata, sub aceasi luna care ne lumineaza calea dar cu luminile din Campulung sub noi.

Singura diferenta e oboseala stransa in ultimele 24 de ore, si posteriorul care protesteaza vehement din cauza greutatii din spate. Dani incearca solutii extreme, cum ar fi cea a ciclistului semi-nudist ce pedaleaza fara bazon sub clar de luna, varianta ce are sorti de izbanda mai mici decat varianta ciclitului seminudist ce impinge bicicleta prin locuri prin care ar putea sa pedaleze pentru a-si cruta posteriorul.

Urcarea se lungeste si e aproape 11 noaptea atunci cand ajungem la Crucea Ateneului si zarim in vale frontalele lui Dani si ale Roxanei cu care planuiam sa ne intalnim seara la lac. Coboram mai repede (cazul lui Dani) sau mai precaut (cazul meu) si ajungem in curand langa lac, mai stam putin de vorba, mancam din caloriile grele carate in spate, ne spalam si intram la somn in sacii de dormit, sub cerul liber, dupa una din cele mai lungi zile din vara aceasta, cu 110km si peste 3000 de metri diferenta de nivel.

Varful Rosu, Oticul si o baie in Pecineagu

Vremea ramane senina si linistata peste noapte iar rasaritul soarelui il admiram ridicati pe coate din caldura sacilor de dormit inainte de a bifa a doua tura de somn. Oboseala din ultimele doua zile se simte, micul dejun e cat se poate de imbelsugat (pentru a face rucsacii cat mai usori) iar plecarea noastra deloc matinala incepe o sesiune destul de serioasa de carry-bike pentru a iesi din caldare, urmate de alte scurte sesiuni pana pe Varful Rosu.

Norii incep sa se stranga spre Fagaras, noi cand facem push-bike la vale, cand mai stam si pe biciclete dar ajungem in cele din urma destul de repede in Curmatura Oticului. Si desi planul initial includea trecerea in Fagaras norii de ploaie si bateriile descarcate ne fac sa incercam sa dibuim coborarea din Curmatura spre Lacul Pecineagu. Dupa o prima portiune de smocuri de iarba mari reusim sa gasim si poteca si cand pe bicla, cand pe langa coboram cu viteza spre lac.

Intre timp cerul s-a inegurat complet spre Fagaras dar pe malul Pecineagului inca mai arde soarele puternic din mijlocul zilei in timp ce ne iese in drum un golfulet numai bun pentru o pauza de pranz imbinata cu o pauza de scaldat. E greu de descris in cuvinte cat de bine a mers baia in Pecineagu dupa aproape doua zile prin munti pline de efort si transpiratie. Divin e putin spus si mi-e greu sa-mi imaginez un loc mai fain pentru inot decat apa incredibil de curata si de calda a Pegineagului, cu culmile estice ale Fagarasului deasupra capului si cu nori de furtuna in departare. Si cu ocazia asta cadem de acord ca o baie intr-un lac de munca e un ingredient aproape necesar pentru orice tura epica.

Cand ne urcam din nou pe biciclete ne simtim ca noi si moralul e la cote maxime, mai ales caci mai avem de sarit doar o mica muchie pentru a ajunge din nou in locuri familiare si in civilizatie. Singura problema e ca pe drumul pe care am coborat in urma cu 2 ani la Propark s-au plantat intre timp puieti si e din nou rost de carat bicicleta in spate pe fostul forestier. Partea buna a lucrurilor e ca avem parte de zmeura din plin si de o coborare nesperat de fain spre Plaiului Foii, locul in care se termina partea e aventura si incepe partea de rulaj pentru a recupera masina lasata in Predeal.

In loc de incheiere

Sunt convins ca peste ani tura de mai sus o sa ramana in memorie ca una din turele de referinta pentru vara ce tocmai a trecut si la fel de sigur sunt ca tot efortul, toate trairile si toate locurile vazute in cele doua zile si jumatate nu se pot compara cu experientele din timpul unui concurs ce ar fi putut sa umple weekendul. La fel de convins ca o astfel de tura nu e deloc usor de repetat caci sunt destul de greu de aliniat forma fizica, vremea buna, timpul disponibil si poate cel mai important un partener de tura suficient de nebun sa zica da cu 2 zile inainte la un astfel de plan. Si da, pentru ture e genul acesta are tot sensul din lume sa te antrenezi.

Track si date aici: