Mai multe poze aici.
Jurnalul lui mike aici.
Track gps aici.

Echipa: Mike, Vintila, Vali, Muha, Em, Eu, Dani, Catalin,Corina, Rudi, Adi.

A fost greu, dar dupa doua zile de lupte indarjite si un bivuac petrecut in traseu am reusit sa razbim.

Idee traseului ii apartine lui Marti, un prieten din Pitesti care de cativa ani de zile ne tot bate la cap cu un traseu uitat de lume situat undeva in dosul Iezerului,numit Coltii Cremenii. Pe undeva prin ecuatie e si Setu-Papau, alta muchie cu denumire interesanta din Iezer.

Problema cea mai mare in abordarea traseului e ca anul acesta nu am fost in nici o tura cu adevarat balauroasa, din categoria celor in care trebuie sa te lupti la propriu cu natura, sa iti creezi drum prin ziduri de vegetatie. Si cum nu am mai fost demult am uitat cu e, astfel incat joi seara la venirea idei entuziasmul era destul deridicat. Ma asteptam la un traseu putin umblat, la un pic de aventura si de explorare a necunoscutului.

Culmea e ca la o tura cu descrierea de mai sus am reusit sa strang inca 11 oameni, sincer nu stiu exact ce din descrierea de mai sus a reusit sa-i convinga. Cred ca inmod asemanator factorul determinant a fost timpul trecut de la ultima balaureala.

Dimineata de sambata ne gaseste pregatindu-ne de traseu pe un forestier fara nume dintre Fagaras si Iezer. Lumina e blanda si placuta, astfel incat am si eu motiv sa scot de la naftalina dslr-ul. Culorile de toamna s-au cam dus in schimb, dar de pierdut nu le-am pierdut, ci chiar le-am prins anul acesta in plina desfasurare in Tatarusi in Grohotis.

Ca o mentiune, exista un traseu frumos care urca pe langa Coltii Cremenii, oarecum pe versantul de vizavi in cea de a doua parte, si care te scoate destul de usor dupa3-4 ore de mers din locul in care lasi masinile in Curmatura Oticu. O varianta mult prea facila si neinteresanta binenteles, astfel incat dupa 10 minute incepem sa urcam pieptis pentru a prinde muchia care se contiuna in portiunea superioara cu Coltii Cremenii.

200m diferenta de nivel mai sus si ajungem in muchie, unde pare sa se distinga un fel de poteca si un marcaj forestier de muchie. Moral ridicat, coafura rezista, pana cand dand sa plecam din mica inseuare in care ajunseseram dam nas in nas cu o ursoaica cu doi pui. Un pic de galagie pentru a convinge animalul ca nu vrem sa socializamcu el, si ne continuam fiecare din noi drumul.

Ne dam seama destul de repede ca locuri nu sunt deloc umblate, si ca poteca e folosit mai mult de animale, adica in primul rand de ursi tinand cont de cate urme ale trecerii lor am gasit in zona. Incepe si aventura, fiind zone in care trebuie sa razbatem printre crengi si brazi cazuti. Asta dupa ce cu un weekend inainte tocmai dusesemtoporisca la tara.

Si dupa doua ore ne dam seama ca inaintam cu viteza uimitoare de 1 kilometru la ora, dar ajungem intr-un mic varfulet din care par sa se se vada mult asteptatii colti ai Cremenii. Pana acolo in schimb mai mancam o paine, urcam si coboram, si iar urcam si coboram, si mai ocolim un varfulet mai stancos, ba ma urcam pe altul pana cand viteza noastra de inainte ajunge sa scada pe la 0.8 kilometri pe ora.

In curand incepe sa se lase si intunericul, noi continuam deocamdata cu gandul de a gasi eventual un loc bun de bivuac pentru noaptea care urmeaza. Sunt zone in care ducem adevarate lupte seculare cu brazii tineri, abia razbatem tragand dupa noi crengi uscate si umplandu-ne cu cetina de brad. Norocul ne scoate in cale un mica inseuareferita, asezata intre doua varfulete stancoase, fix inainte de portiunea efectiva de Colti. Primul bivuac in padure pentru multi intre noi, facem un mic foculet, afarae chiar cald, mult mai cald decat in ultimele weekend-uri. Temperatura se invarte pe langa 2-3 grade, fara nici un pic de vant, astfel incat e suficient un mic foculetpentru a ne incalzi. Mai complicat e cu apa, nefiind suficienta zapada pentru topit.

Trebaluim putin pentru a ne face si un culcus mai ok, mai nivelam cu crengi si cetina de brad, astfel incat pana la urma a iesit un loc de bivuac de nota 10. Intr-un fel pentru ca locul era sub un brad, avea o tenta mai ferita si noaptea nu am avut senzatia de dormit in aer liber, ci mai degraba senzatia unei nopti petrecute intr-un culcus placut.

Dimineata continua aventura, mai ocolim un varfulet, mai incercam sa iesim intr-o ineuare printr-o multime de brazi/boscheti. Lui Mike si celorlalti pinguni le-a cam ajuns totusi cu aventura si boschetareala, astfel incat se hotarasc sa coboare pe versantul nordic pana la un forestier, in timp ce eu, adi, corina , dani si catalin coti
nuam mai departe. Intr-un fel era chiar pacat sa ne retragem atunci, pentru sigur prea curand nu am fi ajuns pe acolo la cata boschetareala a fost. Si ajungem pe un micvarf in care ni se infatiseaza stancaraile care sunt coltii cremenii de fapt, o insiruire de 4-5 varfulete stancoase pe care nu prea ai pe unde sa le ocolesti.

Rudi si Catalin deschid calea spre necunoscut, eu parca sunt un mic mai lipsit de dorinta de aventura astazi, dar varfulet dupa varfulet gasim o cale, ba mai urcam pe unul, ba mai ocolim usor altul, pana cand ajungem intr-o mica inseuare stancoasa de unde se vede ultimul varfulet stancos din serie. Pentru a ajunge pe varf e mica portiune ascutita de crestulita, ce imi aduce un pic aminte de Acele Morarului la cat de ascutita e. Din nou gaseste Catalin o cale si calarim fiecare pe rand crestulota respectiva pentru a ajunge pe varf, astfel in curand calarim pe rand crestulita ascutita.

De pe varfulet mai manca in schimb o paine pana in Curmatura Oticului, cu un pic de stancaraie, multa vegetatie, dar ajunge in cele din urma pe undeva pe la ora 14:00,terminand traseul pe care l-am inceput cu 28 de ore inainte, al carui punct de plecare era la nici mai mult nici mai putin de 7 kilometri de noi. Din punct de vedere alritmului de deplasare a fost clar cea mai inceata tura in care am fost pana acum.

Coborarea am facuta o fosta poteca pastoreasca, trecand pe la o fosta stana situata vizavi de colti. Un forestier lung si ajunge din nou la masina, dupa un weekend putin boschetaresc si aventuros.