Pe masura ce s-a apropiat ziua plecarii timpul a parut ca se contracta si nu putine au fost momentele in care nu eram deloc sigur daca voi reusi sa rezolv toate lucrurile pe care voiam sa le rezolv la timp. Astfel incat lista cu lucruri ce trebuie facute, s-a lista lunga s-a scurtat in lista cu lucruri ce trebuie facute neaparat inainte de plecare urmata de inca o scurtare la lista de lucruri critice.

Totul a culminat cu ziau de vineri, in care m-am impartit intre rezolvat o lista destul de lunga de lucruri si petrecut timp cu parintii si cu Mihaela. Punctul culminant a fost in schimb probabil momentul in care am luat de la Decathlon cateva piese de echipament esentiale pentru a putea pleca, respectiv cortul, incaltamintea si o pufoaica usoara, la ora 7:30 in seara de dinainte de a pleca. Dupa care o ultima masa de seara impreuna cu parintii, socrii si cu Mihaela urmata de definitivarea bagajelor care s-a terminat seara la 23:30.

La un moment dat am renuntat sa le mai organizez, si pur si simplu le-am aruncat in cob-uri in speranta ca voi avea mai mult timp pe drum pentru a vedea ce si unde va sta.

Si dupa o noapte scurta vine si marea dimineata, cu o burnita neanuntata si cu atmosfera bacoviana numai buna de inecat corabiile. Mai montez pe ultima suta de metri un suport de bidon, fac un dus rapid si facand pe pace-bycicle pentru parintii mei fac drumul de la usa blocului pana in Tineretului. De ce am ales in Tineretului? Poate pentru ca aici am muncit aproape 6 ani de zile, poate ca era oarecum pe directia prin care urma sa iesim, poate pe de o parte pentru ca ar fi fost un loc de plecare ca si oricare altul.

E greu de spus ce a fost in mintea si in inima mea in momentul in care am facut drumul pana acolo. Un amestec de entuziasm cu teama de a nu fi uitat ceva important. Si un ciclocomputer prost calibrat, care imi arata ca merg cu 10km/h cand eu aveam probabil de doua ori pe atat.

La Tineretului prietenii incep sa apara unul cate unul, si chiar ma bucur pentru fiecare mana pe care am strans-o acolo. Pe multi ii stiu de ani buni de zile iar altora cred ca le-a placut mult ideea unei calatorii lungi pe bicicleta cert e ca s-au strans suprinzator de multi oameni pentru o plecare destul de matina intr-o sambata dimineata. Multumesc inca odata.

Si dupa o jumatate de ora de glume, planuri, poze si chiar un mic interviu pentru o televiziune care habar nu aveam ca o sa fie acolo si dupa despartirea de parintii ne urcam pe bicicleta si ne asternem la drum. Spun “ne” pentru ca in prima zi de pedalat am avut o mica echipa de insotitori care au facut plecarea putin mai usoara. Si din nou le multumesc pentru asta.

Primii kilometri la iesirea din Bucuresti in schimb sunt foarte uzi si murdari mai ales ca multi dintre oameni nu si-au gasit la timp aparatorile de noroi pentru ploaia neauntata. Pe masura ce ne departam de Bucuresti si de drumurile principale asfaltul se zvanta si cum se mai si incalzeste pedalatul incepe sa devina din nou o placere. Cerul in schimb a ramas plumburiu si bacovian pana la sfarstiul zilei, un cer complet nefotogenic care face sa dispara orice urma de contrast din poze.

Din Comana urmeaza o mica bucata pe drumuri mai rupte, in schimb in momentul in care ajungem pe national intindem velele si cu un vant prielnic ajungem pe la 15:30 in Giurgiu, de unde ne facem si cumparaturile pentru masa de seara. Trecem si podul prieteniei si nu reusesc sa impresionez din pacate vamesul bulgar cu viza de Kyrgystan.

In minte jucase deja urmator dialog:
– Si, pana unde mergeti?
– Pai pana aici aproape, pana in Kyrgystan.
– Pana unde?!
– Pana in Kyrgystan, vedeti ca e si viza pe pasaport.

Realitatea a fost in schimb formata din cateva cuvinte balmajite in bulgara si un semn de a trece mai departe. Prin Ruse trecem prin parc si prin centru pentru a schimba ceva bani si pentru a cauta un operator de telefonie mobila pentru o cartela de bulgaria. Daca primul punct a fost simplu la al doilea mi-am dat seama ca o sa fie interactiv prin Bulgaria cu engleza, dar am aflat prin metode de comunicare mono-silabice ca Vodafone e Mtel in Bulgaria si ca toate magazinele sunt cam inchise la ora asta. Nu-i nimic, sper sa rezolv in urmatorul oras mare luni dimineata.

Ultimii 15 kilometri pana in Basarbovo ii facem pe intuneric si cu ocazia asta imi amintesc ca nu-mi place de nici o culoare sa merg noaptea. In schimb acum stim ca ne asteapta locul de cort de langa falezele de catarat, unde ajungem dupa un deal redutabil pe care nu l-am observat pana acum cand veneam aici la catarat pe bicicleta. A urmat o ultima seara cu prietenii si o ultima noapte cu Mihaela inainte de cele 9 luni de calatorie.

Datele zilei:
Distanta: 110km.
Diferenta de nivel: 200m.
Moral: 9.
Peisaj/Obiective: 6.

Prietenii stransi inainte de plecare.

Pinguin bulbucat.

La poze.

La kilometrul 0.

Plutonul care m-a insotit.

Fara aparatori, rastignit.

Nu trebuie sa mergi departe pentru a da de locuri mai salbatice.

Suspendat.

Catre comana.

Pe camp.

Masa campeneasca.