A trecut mai bine de o luna de la primele iesiri pentru a prinde rasariturile pe Postavaru. O luna de iarna adevarata in care a nins la fiecare doua trei zile si in care nu a venit nici un val de caldura din sud care sa topeasca zapada. O luna in care brazii au ramas complet imbracati intr-o platosa de zapada, multi dintre ei frangandu-se sub greutatea purtata.

O luna in care padurea a ramas de argint, mai ales intre 1200 si 1600 de metri. O luna in care am reusit in mod neasteptat sa ma reindragostesc din nou de ski, dupa multi ani de zile. O luna in care am tot strans imagini care parca merita o casa mai buna decat facebook-ul.

De cateva zile incoace in schimb soarele a inceput sa rasara din ce in ce mai repede. Minut cu minut trebuie sa te trezesti tot mai devreme pana cand la un moment dat nu o sa mai poti spera sa prinzi rasaritul pe varf fara o trezire obscen de matinala. Pe de alta parte ai din ce in ce mai mult timp pentru a ajunge la munca sau pentru a mai face inca o urcare daca zapada si partiile si placerea primei coborari o cer. Si minut cu minut si iesire dupa iesire, chiar daca suntem abia la mijloc de ianuarie incepi sa te gandesti la primavara, la bicicleta si la primele pedale.

Ritualul a ramas mai mult sau mai putin acelasi, iar dupa o luna de zile chiar poti spune ca a ajuns un ritual.

Te uiti pe prognoza, eventual cu cateva zile inainte pentru a vedea care sunt zilele bune de urcat, zilele in care chiar ai sanse sa vezi soarele si sa nu te spulbere vantul in ultimul hal. In zilele cu vreme urata stai mai mult la munca pentru a compensa timpul pierdut in zilele cu iesiri. Te uiti la inaltimea stratului de nori pentru a vedea care sunt sanse de a prinde mare de nori pe sus. Te trezesti de dimineata si mai arunci o ultima privire pe webcamul din poiana (care transmite imagini suprinzator de bune si noaptea) pentru a vedea daca e ceata si daca e plafon de nori.

Iti faci cafeaua si sari peste mancare caci sigur nu o sa cada bine in mijlocul urcarii. Iesi afara la frig si deszapezesti masina trezindu-te complet. Incepi sa urci serpentinele drumului de Poiana cu un audio book in urechi, numai bun pentru a intra pentru 20 de minute intr-o alta lume. Te schimbi in clapari la caldura masinii, pui pieile pe schiuri si pornesti la deal.

In functie de chef sau de cat de obosit esti urcarea merge mai bine sau mai rau la inceput. Cand ajungi la intrarea pe Sulinar intri in ritm si in miscarea alternanta a schiurilor si a betelor. Vine si zidul de pe Sulinar unde trebuie sa te opintesti mai serios, zid ce in majoritatea zilelor daca e zapada buna merge totusi urcat frontal.

Iesi la lac, iar daca a fost nor sau ceata la plecare pana aici nu ai nici cea mai vaga idee daca o sa iesi din el. Cu toate prognozele citite vei afla daca ai noroc sau nu astazi abia cand ajungi in dreptul gondolei, incercand sa ghicesti dupa cata multa lumina e in jurul tau daca vei iesi deasupra norilor.

Termini urcarea si ajungi in dreptul cabinei mari si daca ai timp suficient pui toate hainele pe tine la adapost de vant. Daca ai fost lenes si daca soarele ti-a luat-o inainte sprintezi spre varf sperand sa ajungi inainte de prima raza de soare.

Uneori vantul te ia in primire pe varf si nu stii ce sa faci mai repede, sa te imbraci sa faci poze, sa alergi de colo colo prin zapada pana peste genunchi incercand sa incadrezi mai bine lucrurile. Varful e punctul de intalnire si cu toti ceilalti nebuni care s-au trezit cu noaptea in cap pentru a ajunge aici. Fiecare urca in ritmul lui si sincronizarea e data de momentul rasaritului. Si trebuie sa recunosc ca e tare fain sa ai jur suflete care sa rezoneze la aceleasi lucruri pe care le traiesti si tu.

Invariabil in schimb ingheti. Prima data mana cu care manevrezi aparatul sau telefonul dupa care si restul corpului. Dar cu toate astea atunci cand ai parte de un moment de magie uiti pentru minute bune de frig si chiui de bucurie. Dupa care pana la urma frigul invinge si trebuie sa dai pieile jos si sa te pui din nou pe schiuri avand parte de o coborare in care partiile sunt doar ale tale. Strangi claparii la maxim, incerci sa intri in ritm si sa nu irosesti urcarea de pana aici. Daca lucrurile se leaga chiui de bucurie si la coborare, uneori suficient de convingatoare incat sa mai faci o jumatate de urcare pana cand pornesc instalatiile. Dupa care inapoi spre masina, oras, munca. Doar ca nu obosit cum te-ai astepta ci cu o energie pe care doar cateva ore petrecute in aer liber si in natura pot sa ti-o dea.

La plecare in Postavaru, atunci cand poti sa te uiti atat in spate cat si in fata dupa frontalele celor plecati la drum.

Albastru, ceata si magie.

Irina la prima iesire din Postavaru din iarna asta.

Alin echipandu-se in spatele cladirii telecabinei mari, locul cel mai adapostit. De aici mai sunt cateva minute pana pe varf, suficiente cat sa incalzesti si straturile de haine puse pe tine.

Ultimii metri inainte de a iesi pe varf, uneori cu schiurile in spate, uneori pe schiuri.

Asteptand Rasaritul.

Magia de dimineata.

Intr-un fel stim de ce urcam aici aproape de fiecare data cand e vreme buna. Nu e vorba nici de antrenament (desi e si antrenament) nici de o incapatanare de a bifa inca o urcare pe varf si inca o zi de schi de pe anul asta. E vorba in primul rand de momentele pe care le traiesti atunci cand se aliniaza planetele si atunci cand ai parte de putina magie. Iar magia asta da dependenta.

O alta dimineata, de data aceasta cenusie dar cu la fel de mult spectacol.

Prima raza de soare in una din diminetile incredibil de senine.

Bucegiul, muntele spre care invariabil sunt atrase toate privirile inainte de rasarit.

Alin si al sau telefon ce isi face treaba surpinzator de bine. Mai putin atunci cand moare subit din cauza frigului.

Dimineata cu cei mai multi oameni pe varf. Dupa aproape o luna pot sa confirm ca a fost doar o anomalie statistica.

Panorama si Mondialu.

Piatra Craiului si Fagarasul prin globul de cristal.

Mihai, echipandu-se pe varf la -16 grade, cu un vant taios care ne-a taiat tot elanul fotografic.

Congelat. Cu vant si la -16 grade simpla operatiune de a pune inca un strat de haine pe tine poate sa devina cel putin provocatoare.

Iarna in adevaratul sens al cuvantului.

Un pic de soare si imediat creste temperatura. In spate Alin pregatindu-se de coborare.

Inapoi pe schiuri si la vale spre civilizatie.