Sunt cateva concursuri in Romania care sunt clar altfel. Maratoane de alergare si de mtb sunt aproape din weekend in weekend, cu organizare mai buna sau mai slaba, cu trasee interesante sau banale. Si totusi sunt cateva concursuri (desi mai degraba le-as numi experiente) care sunt altfel.

In minte imi vin acum 7500, Proparkul, Utf-ul si binenteles 4 munti. Si daca stau bine sa ma gandesc, pe langa lungime numitorul comun pentru fiecare dintre ele e echipa.

Iar atunci cand nu e vorba numai de tine, atunci cand trebuie sa functionezi ca un tot unitar, atunci cand trebuie sa gasesti solutii si calea de mijloc lucrurile devin mult mai interesante si mai memorabile. Iar cel mai mare castig dupa astfel de concursuri e increderea, caci dupa ce imparti si bune si rele vreme de doua zile si doua nopti nedormite (cum e la propark) ramai cu senzatia ca poti merge cu oamenii de langa tine pana la capatul lumii. Iar treaba asta nu e de ici de colo.

Patru Munti, un concurs ajuns la a saptea editie e si el putin mai mult decat un concurs. E intr-un fel un mic festival de mtb, in care te dai vreme de 4 zile pe unele din cele mai frumoase trasee de la noi din tara si in care ai timp pentru socializare la sfarsitul fiecarei etape. Totul in echipa.

E unul din putinele concursuri in care ai senzatia ca ai timp, ca nu se intampla totul pe fuga, ai timp sa te bucuri pe indelete de fiecare zi. E ca o tabara pentru oameni mari in care spre sfarsit ajungi sa te deconectezi aproape total. Cel mai bun exemplu pentru mine a fost ziua de luni, zi ce s-a simtit ca prima zi de munca dupa un lung concediu.

Dar acum revenind la desfasuratorul actiunii, desfasurator ce cred ca e important de tinut, macar intr-o forma minimalista. Spre exemplu fara el probabil as fi uitat mare parte din lucrurile intamplate acum 2 ani de zile cand am participat pentru prima data cu oratiu, in echipa sugestiv intitulata 2 ingineri nebuni. Sau cum au mers lucrurile la proparkul de anul trecut, in care am facut echipa cu hoinarii si cu Maus.

Cum hoinarii o sa fie ocupati in urmatorii doi ani de aparitia pe lume a gemenilor si cum schimbarea datei i-a deschis o fereastra lui Maus iata-ne la start in jumatate de echipa. De data aceasta cu un nume la fel de sugestiv, Tibiscus, caci m-am inscris si eu in club anul acesta. Si categoria e noua, caci Maus e suficient de Mos cat sa ne calificam la categoria Master. Acum despre Maus se pot spune multe ( cum ar fi ca stie sa dea si din padela si sa si urce cu spor pe munte ). In schimb invartitul pedalei e un fel de a doua natura pentru el, iar daca ai mers pe la concursuri in ultimii 10 ani e aproape imposibil sa nu te fi intalnit cu el. Iar dupa Proparkul de anul trecut stiam prea bine ce-i poate pielea.

Ziua 1, Iezer.

Cuvinte putine, impresii multe. Dimineata vine cu o ploicica neasteptata si cu un cer dubios de noros fata de ce spune prognoza. Sunt un pic revoltat de eventualul noroi de pe traseu mai ales dupa potopolul de care am avut parte in Brasov in ultima luna. Noroi = moartea si uzarea prematura a bicicletelor.

Suntem campati in targul de animale, zona izolare animale bolnave. Dar e bine, suntem oarecum incadrati in peisaj. Ma duc sa-l culeg pe Maus din Stoenesti dupa care intru intr-o mica panica cu echiparea. Cumva eram convins ca startul e la 9:30 si nu la 9 asa ca timpul se comprima si cumva reusesc sa le gasesc pe toate in haosul din masina inainte de start.

Start, si dupa un pic de asfalt ne loveste o urcare abrupta pe fagas. Motoarele inca nu s-au incalzit, energia din prima zi ne face sa plecam cam repede asa ca in curand gafaim din greu cu Luci si cu oac in spatele nostru.

Gat abrupt, zona de fuga, usoara coborare. Repeta de cateva ori si ajungi fara sa-ti dai seama la 1500 de metri si la primul punct de alimentare. Am ramas singuri, cei buni s-au dus mult in fata iar in spate nu se vede nimeni. Pepene rosu care intra absolut genial, banane, cateva vorbe cu Bianca si pornim mai departe. Cum ne apropiem de 2000 de metri Maus incepe sa se lupte putin cu aerul rarefiat iar eu incerc sa duc ritmul. Inca un punct de alimentare, inca o urcare abrupta unde ii zarim in departare pe Rosioru si pe Gerhi si vine si poteca pe curba de nivel croita de Luci pe coasta muntelui.

Maus coboara considerabil mai bine decat mine, in parte datorita full-ului si in parte datorita celor 10 ani de experienta. Ma tin onorabil, blestem printre dinti parusca (smocurile de iarba), ma zgaltai din toate incheieturile si incepem lunga coborare prin padure. Vorba vine coborare, caci nu apuci sa te asezi la vale ca vine cate un gat mai lung sau mai scurt care iti creste la loc pulsul.

Pe zona de fuga ce urmeaza ii zarim pe Duta si pe Urzica ce vin vijelios din spate, Maus aproape ca decoleaza dintr-un sleau noroios. Eu cobor prudent, adica prost si incet pe forestier. Nu am nici o pasiune de a zbura cu 40 la ora prin praf si pietris si stiu foarte clar ca orice cazatura se poate sfarsi tragic. Ne depasesc si oamenii, fix inainte de un punct in care traseul coteste brusc dreapta.

Maus e cu ochii in GPS si bungheste locul. Urmeaza fanete, poteci inguste si tehnice, un forestier suprinzator de tehnic si de pietros si o ultima coborare pana in Rucat. Super misto varianta gasita de Luci pentru finalul etapei, chiar si varianta ocolitoare si usor noroioasa de dinainte de final. Locuri noi, poteci faine, combinatia perfecta.

Aici aflam ca am venit a 5-a echipa la general, bagam pepene, rosii si branza pana nu mai intra. Practic etapa e ca si incheiata, mai e doar un segment in coborare de 12-13 minute in care nu se pot schimba prea multe.

Singurul eveniment notabil din restul zilei a fost faptul ca mi-a cazut bicicleta din remorca si ca m-am ales cu un ghidon pilit, un ceas zgariat, o sa raschetata si un grip rupt. Probabil aici am facut plinul de ghinion pentru urmatoarele 3 zile in care am avut parte de nici o alta supriza negativa. Si totusi pana la urma care e probabilitatea ca din 20 de biciclete sa cada tocmai a ta din remorca

Ziua 2,Leaota , 1500 de metri de urcare, poteci inguste single trailuri prin padure si o priveliste de milioane.

In mod suprinzator nu am picioare grele in dimineata asta. Stiu de anul trecut ca in a 3-a zi vor fi de plumb dar azi ma simt chiar bine

Prima parte a urcarii o impartim cu Luci cu Oac si cu Duta si Urzica. Ne departam incet incet si ne setam ritmul pentru cei 1000 de metri de urcare ce urmeaza.

Vine si punctul de alimentare, binenteles cu rosii, pepene si banane, un ultim gat abrupt si dam fata in fata cu cea mai faina priveliste din timpul concursului, panorama catre abruptul vestic am buceciului vazuta din leaota. Si lumina ajuta caci e o vizibilitate de zile mari si ocazia asta imi ramane in minte ca mi-ar place sa petrec odata o zi aici la cort.

Ies din visare caci urmeaza traverseul tehnic pe sub varf. Si daca ultima data cand am trecut pe aici eram complet congelat si intram pana la brau in zapada de data aceasta e uscat si pot sa ma bucur si eu de poteca. Maus merge din nou considerabil mai bine dat incerc sa tin ritmul si pe nesimtite trec si de bolovani, si de gaturi, si de poteci tehnice in urcare prin iarba. Si fata de acum 2 ani stau aproape tot timpul pe bicicleta, fata sa sa am limba scoasa de un cot si fata emotii.

La vale dupa ce intram pe banda rosie ce coboara spre Moeciu avem parte si de un single trail curatat prin padure, printre brazi, cu muschi aderent sub rotile bicicletei si cu multa multa placere.

Incet incet ajungem din nou in civilizatie si panta abrupta dupa panta abrupta ne apropiem de cheile gradistei. Incheiem etapa in 3h16, avantajul fata de urmatoarea echipa la master creste si ne mai linistim pentru urmatoarele zile.

Mi se pare extrem de interesant cum trebuie sa te descurci cu diferentele de nivel, la noi Maus coboara clar mai bine in timp ce eu urc mai bine, mai ales pe forestiere cu pante de 5-10 la suta aflate pe langa 2000 de metri. Individual fiecare din noi am fi facut traseul mai repede dar e imposibil sa te potrivesti perfect la ritm de mers. Si de aici tot farmecul, caci trebuie sa functionezi pana la urma ca o echipa.