Si a fost si albastra mosului. A fost in primul rand foarte frumos, a fost in acelasi timp si greu, a fost si o aventura in sensul in care eu cel putin nu stiam daca ma voi ridica la nivelul traseului, a fost lung sau cel putin ritmul in care ne-am miscat noi a facut traseul sa fie lung, a fost cu provocari, cu pasaje expuse. Una peste alta a fost ca un vis frumos, in care in parte nu-ti vine sa crezi ca faci cea ce faci.

Sfarsitul de saptamana a inceput ca si cu sapte zile in urma cu urcusul pana la Costila, de data aceasta decat eu si Catalin. La refugiu ajungem pe la 12, mancam si facem bagajele pentru ca pana la urma sa ne culcam pe la 1. Noaptea a trecut destul de greu, si nu din cauza gandurilor la traseu cat din cauza unui nenica care a sforait mare parte din noapte (Catalin a dormit exact langa el, noroc ca ii mai dadea cate un cot din cand in cand si mai aveam parte de ceva liniste pentru o scurta perioada de vreme).

Trezirea la 4:45, plecarea pe la 5:30 in mare parte atat de matinala pentru ca stiam ritmul in care ne miscam pe trasee ceva mai dificile, iar lungimea traseului (cel putin din descrieri) parea sa aiba ceva lungimi de coarda. Apropo de descrieri, descrierea lui Cristea e cel putin infricosatoare, daca o citesti te cam lecuiesti de traseu. Mai realista ni s-a parut noua topo-ul de pe costila.go.ro, si ne-am descurcat fara probleme tot traseul pe baza lui.



De seara ne-am hotarat sa luam doi rucsacei mici in loc de unul mai mare , alegere pe care cel putin eu aveam sa o regret mai incolo pe parcursul zilei (in general in zilele cu vreme buna si fara sanse de ploaie am fi putut sa facem un bagaj mult mai light, cum am facut si ziua urmatoare dupa ce ne-am invatat lectia.

Ajungem pe la 6:45 la bolovanul unde se face echiparea, cam odata cu rasaritul soarelui. Ne mai mosmondim si suntem gata de plecare pe la ora 7:20. Pentru mine era prima data in Circul I, cinste lui Catalin ca a explorat zona cu o saptamana inainte cand a facut primele 5 lungimi din Sperantei inainte de a se da jos. E impresionanta perspectiva asupra peretelui de jos, parerea mea e ca nu se compara cu nimic din Romania ca dimensiuni si ca spectaculozitate, dar in acelasi timp e putin infricosator privit de jos. Odata ce incepi sa urci perspectivele se schimba si fiind tot timpul concetrat la cea ce faci nu mai pare chiar asa de fioros.

Incepem sa urcam, ne propunem sa mergem in tandem primele lungimi dar pana la urma ajungem sa dam tot lungimi de coarda din cauza ca traseul serpuieste destul de mult si frecarea corzilor e destul de mare. Primele 3-4 lungimi sunt usoare, de gradul 2-3 si le-am facut in bocanci, practic am facut primele 2 lungimi intr-una singura mergand in tandem ceva vreme si am regrupat in mijlocul terenului de fotbal, dupa care la ruine si ulterior inainte de marea traversare. Primele 4 lungimi, inclusiv marea traversare am mers eu cap, in parte pentru ca era usor si speram sa compensez partial efortul pe care l-ar fi depus Catalin pe lungimile dificile de mai sus.

Inainte de marea traversare ne schimbam in espadrile, regrupam cu 15m sub marea traversare si fac intr-o singura lungime de 60m portiunea verticala si marea traversare ( are cam 35-40m in stanga). Pana aici regruparile erau intarite cu spituri probabil de la reechiparea diedrului pupezei.
Ceva probleme de orientare ar fi in portiunea verticala de dinainte de marea traversare unde dupa 2-3 metri de diedru se face o trecere in dreapta pe o brana inerbata, drept in sus e un piton vechi cu o coarda veche bagata prin el, iar mai sus nu parea sa fie nici o contiare viabila. Marea traversare a avut o trecere interesanta destul de sexi, cam prima care te trezeste la realitate si pregateste pentru cea ce urmeaza.

Urmatoare lungime ii revine lui catalin, lungime relativ scurta de aproximativ 30m , dupa marea traversare se pleaca din nou in traverseu spre dreapta urmand dupa care un urcus vertical in diagonala stanga sub o surplomba care marcheaza intrarea in hornul de sub tendor. Intre timp apar in urma noastra doi sibieni care voiau inital sa incerce directa, oamenii se misca bine si ne prind din urma aproape de bivuacul 2 unde se hotarasc si ei sa mearga pe albastra mosului.

Lungimea e interesanta, iar traverseul de dinainte de bivuacul 1 se face pe o stanca destul de prafuita si de neplacuta, in continuare de la bivuacul 1 pana sub surplomba e in schimb destul de placuta.

Urmatoarele lungimi imi revin mie si reusesc sa leg dintr-o singura bucata urmatoarele doua lungimi, de la surplomba de sub horn pana la bivuacul 2. Mi s-au parut din punct de vedere fizic cam cea mai grea lungime pe care am catarat-o pana acum psihic a fost destul de ok (pshic cea mai naspa mi s-a parut a doua lungime din fisura cenusie de la Diana), desi pe horn mai sunt portiuni de 4-5 metri fara piton in rest la cele doua surplombe si la baveraza de la tendor sunt ancore chimice. Oricum foarte frumos dar si foarte greu doua lungimi foarte frumoase, cam cele mai frumoase din tot traseul. Dupa ce am trecut surplomba de sub horn am intrat in hornul de sub tendor, usurel la inceput dar are o portiune destul de lasata pe spate pe la jumatate, dupa care tendorul si bavareza de dupa tendor. Rucsacul mic l-am lasat intr-un cui cand am inceput sa ramonez pe horn si l-am tras ulterior in sus pe una din semicorzi din bivuacul 2. Portiunea cea mai dificila mi s-a parut iesirea de la tendor si urmatorii 5-6 metri care nu prea ai cum sa-i faci altfel decat in bavareza, cuie nu prea sant de care sa te tragi iar ancorele sunt destul de distantate.

Bivuacul 2 e un loc minunat, iti da impresia ca a fost pus de natura acolo pentru a permite oamenilor sa urce pe fisura albastra. In bivuacul 2 ne prind din urma si cei doi sibieni (Cristi si Radu daca nu ma insel). Ii lasam sa ne depaseasca, au mult mai multa experienta si se misca mult mai bine, desi vin dupa o pauza se vede experienta pe care o au in plus. Lungimea de dupa bivuacul 2 merge in traverseul cam 10 metri in dreapta dupa care urca pe un mic horn vertical aproximativ 10m dupa care traverseaza in dreapta din nou. Aici iar pot fi ceva probleme de orientare, in Cristea se spune ca faci un mic rapel dar acesta poate fi evitat daca traversezi mai jos. Capul celor doi sibieni a fost nevoit sa urce la loc si sa faca traverseul mai pe jos pentru ca nu ii veneau corzile dupa ce urcase si coborase bucate de pe care ar fi trebuit dat rapelul. Lungimea i-a revenit lui Catalin, a fost interesanta, cu traverseul final destul de expus.

Pe schita urmau teoretic doua lungimi pana sub fata mustelor, acestea mi-au revenit mie, plecare e cam ciudata si ierboasa dar dupa ce intri pe un horn diedru lucrurile devin mult mai frumoase. In schimb la intrarea pe primul horn e un piton ce nu prea inspira incredere, l-am dublat cu un friend mic ce a incaput in fisura din mijlocul hornului. Dupa aceasta a urmat o catarare pe o fata intrerupta de foarte mici trepte pana pe fata mustelor, e o regrupare destul evidenta in pitoane pe care eu am sarit-o zarind un spit undeva mai sus, recomand ca totusi sa se regrupeze acolo. Desi faci o lungime in plus e mai sigur deoarece spitul mi s-a parut mie pus pentru a proteja un traverseu care se face pe fata mustelor spre stanga la un moment dat, cam la 4-5 metri dupa sarma de pe fata mustelor.

Noi am regrupat chiar sub traverseul expus caz care a cauzat ceva morcovi, suficient pentru a determina plantarea a 3 nuci in interval de un metru una de alta. Pana la urma a trecut cu bine si traverseul, la fel am lasat rucsacul in piton inainte de a-l trece, iar ultimele 2 lungimi mi-au revenit din nou mie. Foarte tare sentimentul cand ajungi pe ultima lungime care se domoleste, si cand vezi ca mai sunt cativa metri si ai iesit dintr-un perete de 250m. Era tarziu, era cam 7:20 cand am iesit si o atmosfera foarte linistita, ultima regrupare am facut-o la cativa jnepeni de pe creasta vaii albe, si am inceput sa-l filez pe Catalin pe ultimele doua lungimi.

Pentru mine cel putin a fost o aventura, a fost cu un grad peste tot ce am incercat pana acum si tocmai aceasta a facut lucrurile mai interesante, inaitne de aceasta nu mai facusem decat trasee de pana in 5A, si acestea destul de putine iar albastra mosului a fost al treilea traseu pe conglomerat. Si a fost frumos pentru ca am reusit sa ne ridicam la nivelul obstacolelor intalnite, mai mult sau mai putin dificile, mai mult sa mai putin expuse, cu stanca mai mult sau mai putin sanatoasa. Dar a fost frumos si sentimetul pe care il ai in momentul in care stai arcuit in bavareza la tendor cu 100m de perete sub tine, concetrat la maxim pentru a te inalta la nivelul urmatoare asigurare e grozav. Si e cu atat mai frumos cand de multe ori nu ghicesti exact de jos continuare miscarilor, si te angajezi pe un pasaj in care nu stii daca gasesti ceva ok peste 2-3 metri, e frumos tare ca sa zic asa.

Despre ce am facut in ziua urmatoare intr-un alt post