Prima impresie conteaza foarte mult, atat in relatiile cu oamenii, cat si in relatiile cu locurile prin care ajungi. Cam asa e si sudul Spaniei si Andaluzia. Daca ai ghinionul sa alegi Costa de Sol in speranta ca vei avea parte de mare, soare si plaje goale in extra-sezon  s-ar putea sa ramai cu o impresie trista despre Spania, cea aglomerata, acaparata de industria turismului. Cum noi insa nu avem mai nimic de-a face cu marea, inca de la prima vizita in Spania (fix anul trecut pe vremea asta), ne-am indreptat privirile spre munti. Si Andalusia nu duce lipsa de munti, deoarece pe langa cunoscutul masiv Sierra Nevada, mai sunt si alti munti mai putin inalti si mai redusi ca suprafata, insa numai buni pentru pedalat: Sierra de Grazalema, Sierra de las Nieves,  Sierra de Arconocales. Pentru ca ne-am invatat lectia de anul trecut si am inteles ca o combinatie de Spania + boschetarela +cursiera nu fac casa buna (din cauza faptului ca este foarte greu sa gasesti locuri de cort ferite pe marginea drumurilor asfaltate), de data asta am ales sa mergem la confort: masina, cazare, mancare buna, stretching, odihna cu picioarele in sus, toate pentru a lega niste ture faine, cu multa diferenta de nivel. Cele doua saptamani ne vor fi suficiente pentru a explora parti noi din Andaluzia si tare imi e teama ca pe cat o vom cunoaste mai bine, pe atat ne vor veni idei noi. 

Rezervarile pentru cazare le-am facut pe Airbnb si cum primele doua zile nu erau acoperite si se si suprapuneau peste un weekend prelungit datorat zilei provinciei Andaluzia, a gasi cazare pe langa Malaga nu a fost treaba simpla. Am nimerit in Mijas, un sat pitoresc aflat la vreo 20 de kilometri de coasta, in casa unui fost ciclist semi-profesionist, aflat acum pe bara in urma unui accident de motor ce s-a lasat cu 10 coaste si 3 vertebre rupte. Concluzia e clara: motorul dauneaza grav sanatatii, infinit mai grav decat ciclismul, de orice forma ar fi el.

Patul din camera unde stateam avea vedere spre est, asa ca sambata dimineata admir rasaritul de la orizontala. Astea seamana a concediu :). Continuam cu o plimbare matinala prin satul inca adormit si dupa o minima aprovizionare cu esentialele pentru micul dejun, ne pornim si noi pe la 12 in tura. Incerc sa il temperez pe Radu, caci in prima zi din vacanta-cantonament nu e momentul pentru rupt muntii in doua. Nu am cu cine, noroc ca il sperie aglomeratia din Costa del Sol si decidem sa ne intoarcem partial pe acelasi drum, cat sa avem sanse sa ajungem la cazare inapoi pe lumina. Shopping salbatic pe coasta in supermarketuri si Decathlon si apoi somn adanc, asa cum ne caracterizeaza.

Ziua de duminica este dedicata unei ture in jurul unui masiv numit Sierra de las Nieves (Muntele zapezilor). Acum, eu cred ca muntii astia vad maxim un puf care tine o zi si probabil pe aici o fi fost zapada la ultima glaciatiune. Noi am fost de doua ori si i-am gasit mereu uscati si stancosi.  Ne incepem ziua cu o coborare si cu 20 de kilometri cu vant de fata pe Costa del Sol, suficienti cat sa nu stim cum sa facem mai repede dreapta catre munte. In fata ne stau 1000 de metri de urcare pana in pasul Madrono, drum relativ rulabil, pe care poti merge frumos in cadenta. Vantul are insa usor o alta parere, sau se gandeste probabil ca am deja antrenamentul facut din Tenerife si ne sacaie o mare parte din drum. Lui i se adauga si un cer imbufnat, destul de mult trafic si foarte mult zgomot cauzat de motoarele ce se vanturau in sus si in jos pe drumul cu pricina. Traficul asta acerb pe doua roti avea probabil doua explicatii: era duminica si drumul pe care ne gaseam e cea mai directa legatura intre coasta si un oras cochet dintre dealuri, numit Ronda. Desi am doi prieteni buni care se dau cu motorul, nu mi-a fost niciodata greu sa spun raspicat ca urasc motoarele. Ma deranjeaza nu doar ca bicilist, dar si ca sofer, pasager sau participant la trafic. Subiecte precum securitatea in trafic, riscul de accidente etc imi sunt total indiferente. Fiecare om major poate sa aleaga pentru el. Pe mine ma enerveaza zgomotul pe care il aud din fundul padurii si cand pe un drum ai sute de motociclisti, se pune de un fel de infern al decibelilor. Cu mine mai vorbiti doar cand vor exista exclusiv motoare electrice cu 0 decibeli. Bun, deci alergati de niste picaturi de ploaie, haituiti de vant, poluati de zgomotul motoarelor sarim intr-un final muchia si soarta ne scoate in cale o benzinarie unde ne oprim sa ne recuperam zenul cu cola si ceva dulce. Soarele ne face o supriza placuta si prognoza ne confirma ca in partea a doua a zilei vremea urmeaza sa se indrepte. Exact ceea ce ne trebuia, caci partea estetica de abia acum incepe.

Drumul ne poarta acum spre inima Sierrei de las Nieves, spre un pas numit sugestiv Puerto del Viento. Totusi de data asta am avut noroc, caci am avut vant de spate si urcarea a mers chiar bine. Coboram placut in El Burgo unde benzinaria din centrul localitatii a ramas la fel de prost aprovizionata ca si anul trecut si la capitolul mamcare vinde maxim chipsuri pentru babele care mananca pufuleti pe banca din statia de autobuz. E duminica, totul e inchis, asa ca amanam pofta de Cola si mai bagam o urcare de 200 de metri, cat sa tina loc de cofeina. Ultimii 10 kilometrii ai turei sunt durerosi caci sunt punctati din nou cu urcari scurte care datorita picioarelor noastre obosite ne trimit repede in granny gear. Dar maine e zi de pauza caci sudul Sierrei Nevada se afla sub cod de vant puternic si ceva ploi razlete in prima parte a zilei.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/3142650876

https://www.strava.com/activities/3145940479