Apropierea de Osh si de civilizatie, si un pas destul de dur 2400 de metri.

Pedalele se invart ritm si transpiratia curge de pe noi in vreme ce urcam un ultim pas de 2400 de metri inainte de Osh. De cand am coborat spre Fergana e mult mai cald si chiar daca suntem inca destul de sus, pe la 1400-1500 de metri temperaturile sunt temperaturi de vara si in ultimele zile am inceput sa dam jos subele pe care le-am purtat in Pamir.

Iar urcarea de data aceasta e chiar lunga, 20 de kilometri de urcare constanta de la 1400 de metri pana la 2400 din care ultimii sunt pe serpentine ce imi amintesc de Transfagarasan. Raimon a plecat de data asta mai bine si e greu sa ma tin dupa el, asta dupa ce in pasurile din ziua anterioara am ajuns sus inaintea lui, acum nu cred ca o sa mai reusesc. Ma agat totusi de el ca de un iepure, castigand distanta atunci cand pedalez in picioare si pierzand-o atunci cand pedalez de pe sa. E ca un mic concurs intre cicloturisti undeva la capatul lumii, intr-un pas fara nume din Kyrgystan. Oricum cum imi lipsesc concursurile si cum anul asta nu cred ca o sa vad unul la fata e fain sa te intreci cu cineva, mai ales ca totul e absolut fara nici o miza.

Cu toate astea urcusul ne pacaleste pe amandoi cu 2 portiuni de fals plat si mai ales cu un soc pentru ultimii kilometri care s-au ivit pe neasteptate dupa o curba, cand credeam ca tocmai s-a terminat. Macar fiind putin mai sus, vantul mai adie cat de cat si nu mai mor de cald, dar una peste alta pasul mi s-a parut mai greu decat pasurile din Pamir si decat cele din zilele anterioare, poate si pentru ca a fost mult mai mult de urcat.

Odata ajunsi in pas e un fel de atmosfera de sarbatoare caci sunt destul de multi oameni iesiti la un fel de picnic pe aici, dar in momentul in care incercarcam sa gasim ceva de mancare de cumparat nu prea gasim nimic, iar multi din oameni par la prima impresie mai neprietenosi decat in Tadjikistan. In primul rand sunt mult mai directi si atunci cand te intreaba de unde esti, si atunci cand vor sa faca o poza cu tine, iar zambetele sunt rare la vedere.

Avand suficient timp de asteptat in pas reusim in cele din urma sa luam o bere de singurul chiosc din zona si in vreme ce stam pe iarba se tot perinda pe langa noi kyrgyzi din Osh veniti intr-un fel de excursie cu masina. Si cum suntem o raritate prin zona, suntem subiect de pozat, dar de obicei cererile sunt mult mai directe decat in alte tari prin care am trecut pana acum. Sau poate e pur si simplu o chestie ca oamenii nu zambesc la fel de mult ca alte popoare.

Dar cum cu cei 40 de kilometri la vale de dinainte de pas si cu cei 20 de kilometri ai pasului s-a scurs mai bine de jumatate de zi, vine momentul sa facem cumparaturile, si pentru seara sa cautam un loc de cort inainte de Osh. Am fi putut ajunge din seara asta in Osh, dar Kyrgystanul e chiar fain pentru campat si in felul asta scutim si o noapte petrecuta in hotel.

Singurul dezastru din seara asta e masa de seara, gatita de data asta de raimon si care consta in orez cu sos de tomate impreuna cu oua ochiuri. Si oricat de mult s-a chinuit sa ne explice spanionul (pardon catalan) etimologia cuvantului si a felului de mancare nu a reusit sa ne convinga ca a fost chiar bun ce a gatit. Sa spunem ca desi a venit un copil din vecini si i-am dat si lui sa guste, portia lui a ramas aproape neatinsa. Sa spunem ca daca pana acum facea nazuri la mancarea mamei sale mai mult ca sigur de acum inainte nu o sa se mai planga niciodata. Noroc ca veneam dupa o zi de pedalat si foamea era mare.

Dar acum vorbind pe bune in afara de orezul esuat din seara asta am invatat ca daca ai pic de grija si iti dai interesul chiar poti sa mananci foarte bine la cicloturism. Doar ca e nevoie de mai mult timp si trebuie sa cari dupa tine mai multe lucruri. Spre exemplu Mansur pentru a face orez iranian cu crusta avea dupa el inclusiv o chestie care se pune pe primus pentru a disipa caldura. In schimb atunci cand esti in mai multi si cand ai mai multe arzatoare si mai multe oale, chiar poti sa gatesti lucruri interesante.

Cel mai probabil nu o sa fac niciodata ceva de genul asta, caci de multe ori sunt multumit doar cu paste cu ton sau paste cu sos de rosii, dar cine stie poate la batranete. In mai multi e fain si ca in timp ce pregatesti masa stai si povestesti, astfel afland lucruri interesante. Din episodul din seara aflam lucruri interesante despre regimul politic din Iran, unde una din pedepsele folosite e biciuirea de la Mansuri, iar unul din subiectele serii e motivul pentru care am plecat in calatoria in care suntem acum, sau mai bine zis care a fost inspiratia principala. Daca stau bine sa ma gandesc in spate pentru mine clar a fost filmuletul facute de cele doua gagici de aici, de-a lungul caruia mi-am zis de mai multe ori ca veau sa ajung si eu in viata asta prin locurile astea.