Astazi ar trebui sa fie zi de pauza, zi de ales poze, de scris jurnale, de odihnit picioare si de mancare buna. Bine poate nu neaparat de mancare buna caci am ratat cu o zi targul din Salinas si fructele si legumele sunt de negasit in coltul acesta de Ecuador.

Doar ca ieri am reusit sa ratam apusul, caci nu e nimic de vazut din fundul vaii de 3500 de metri in care e Salinas. Si chiar daca probabilitatea sa fie doua seri consecutive senine e destul de mica in Ecuador, zic sa-mi incerc totusi norocul si plec la trei si jumatate dupa amiaza spre inaltimile de peste 4000 de metri de unde ar trebui sa se vada atat Chimborazo cat si apusul.

Sunt 600 de metri de urcat ce se scurg chiar repede, ocazie cu care aflu si cat de mult conteaza casa pe care o caram in fiecare zi in spate. Cerul noros de la plecare se curata pe masura ce castig altitudine, vantul se opreste aproape complet iar in departare se profileaza conturul vulcanului inca acoperit de nori. La fel ca si la multe alte hotarari pe care le iei pe drum nu ai niciodata cum sa stii daca sunt bune sau rele si aproape totul e intr-o mai mica sau mai mare masura un risc asumat: ne oprim aici in noaptea asta sau cautam un alt loc de cort? Mai luam mancare dupa noi sau speram sa mai gasim un magazin in zilele urmatoare? Mai luam sau nu un litru de apa dupa noi? Ramanem aici sau cautam un alt loc mai ferit de vant pentru masa de pranz? Urcam sa vedem apusul chiar daca cerul e aproape complet inorat? Mici decizii ce se tot aduna in fiecare zi si pe care incerci sa ne optimizezi mirosind vantul si uitandu-te la directia norilor si la harta. Doar ca uneori lucrurile se desfasoara pur si simplu la intamplare.

Cam asa e si cu apusul de astazi si cu ora petrecuta la 4200 de metri, urmarind schimbarea graduala a culorilor, apusul peste un satuc de munte ce imi aduce aminte de Pamir, cu varful inzapezit al vulcanului in fundal si cu soarele disparand in departare deasupra norilor din campie. O ora urmata de o coborare rapida si inghetata pana inapoi in Salinas pentru a incheia ziua cu o pizza innecata in branza, numai buna pentru a schimba putin monotonia serilor cu paste, orez si conserve de ton.