Afara ploua cu bulbuci in vreme ce eu ma chinui sa asez schiurile in masina parcata la Victoriei. Ploua atat tare incat in 5 minute sunt fleasca, un inceput numai bun pentru o zi care oricum nu se arata prea promitatoare daca e sa te iei dupa ce zic oamenii de la meteo. Probabil daca ne-am fi trezit cu o jumatate de ora mai tarziu si am fi vazut cum ploua afara ne-am fi intors pe partea cealalta.

Probabil cea mai buna cale de a fi sigur ca te trezesti dimineata si ca pleci spre munte, mai ales atunci cand se anunta viscol si vant, e sa vorbesti cu alte persoane suficient de nebune si sa stabilesti o ora si un punct de intalnire. Asa am facut si noi astazi, vorbind cu Irina, cu Mihaela si cu Alexandra. In drum spre munte ploaia continua, moralul e la pamant mai ales cand ajungem in Sinaia si cand vedem ca nici pe aici nu a nins peste noapte si ca zapada incepe in cel mai bun caz de pe la 1200-1300 de metri.

Planul zilei e inexistent asa ca ne hotaram din mers sa ne incercam norocul cu o tura in Piatra Mare cu plecare din Predeal, pe la Susai si pe la stana din Pietricelele, cu speranta ca va trebui sa caram cat mai putin schiurile in spate. In mod uimitor cand ajungem in Predeal incepe sa se zareasca si o bucatica de cer senin, in interval de 10 minute tot cerul e albastru si parca nu ne mai pare chiar asa de rau ca am plecat din Bucuresti.

Dupa ce in ultimele ture la schi de tura am avut dupa mine stropitoare de Canon S90 astazi am luat din nou dslr-ul dupa mine, de data asta in combinatie cu un obiectiv obiectiv fix de 50mm iesit din productie de 13 ani, imprumutat de la Dani. La schi de tura era complicat de mers cu zoom-ul de un kil si numarul de poze facute scadea considerabil, asta plus teama de a cadea din greseala pe el. Oricum mi se pare foarte tare ca un obiectiv de 20 de ani inca functioneaza bine mersi pe body-urile noi si sta chiar foarte bine la capitolul calitate.

Revenind acum din nou la tura, am avut noroc cu zapada care s-a pastrat cat de cat prin padure astfel incat am putut merge pe schiuri fara probleme cam toata urcarea, pe drumurile domoale pe care am fost si cu bicicleta acum 2 luni. Voie buna, vreme buna si fete putin nebune au fost ingredientele unei zile in care am auzit tot timpul vantul vuind prin padure si in care am fost invaluiti de mai multe ori de fulgii de zapada scuturati din copaci.

Odata iesiti la stana de sub Piatra Mare vantul nu ne-a luat pe sus asa cum ne asteptam si chiar am putut urca pana aproape de varf. Bucegiul, Craiul si Piatra mare aratau intr-un mare fel, cu nori apocaliptici manati de vant si strapunsi din loc in loc de raze de soare. Culorile inseararii, luna proaspat rasarita, fuioarele de zapada suflate de pe platoul Bucegilor toate aratau intr-un mare fel si ar fi mers zabovit putin aici. Doar ca mai e putin pana cand se lasa noaptea si trebuie sa ne si dam jos de aici, asa ca ne desfocim si pornim la vale inapoi spre Predeal. Zapada pe muchie era destul de inghetata si de spulberata, mai fain a fost cand am intrat inapoi in padure si am inceput sa facem slalom printre copacei. Patul de zapada veche s-a pastrat cat de cat pana pe la 1300 de metri si cu zapada proaspata era destul de ok de coborat. Asta pana cand am auzit harscaitul unei radacini si am lasat putin din talpa schiului in spate.

Varianta de intoarcere in Predeal a fost si ea interactiva. Am luat-o pe varianta “peste tunel”, si ceva timp mai incolo, urcand cu schiurile in spate prin padurea deasa de brad ne-am dat seama ca nu degeaba traseul se numeste asa. Urcarea asta peste tunel, mai ales la sfarsitul turei sigur o vom tine minte mult timp de acum inainte. Lasand efortul la o parte padurea arata destul de atmosferic cu luna plina ce se zarea din loc in loc printre varfurile brazilor.

Ajungem in cele din urma cu bine la Cioplea si de aici pe schiuri pana in Predeal la fix pentru ca fetele sa prinda ultimul tren spre Bucuresti, lasand in spate cea mai memorabila tura pe schiuri de pana acum pe anul acesta. Cateodata e bine sa pleci din Bucuresti pe ploaie si sa nu ai nici un plan bine stabilit pentru ziua care urmeaza, se pot intampla si lucruri frumoase…

Aproape gata de plecare, mai putin o pereche de foci uitata in Bucuresti.

Mijloace alternative de transport.

Inca putin pana parasim partia.

Puf proaspat.

Ba la deal, ba la vale.

Impovarati.

Aplecat.

Tortizzi!!!

Mot.

Oitzul si Mihaela.

Drepti.

Ninsoare si soare.

Inca un pic pana pe Hohenstein.

Zapada buna prin poiana.

Echiparea pentru vant.

Si o poza si cu fotograful

Ceata lui pitigoi.

Vantul peste Bucegi.

La stana.

Apocalipsa dupa Irina.

Spulberati.

La deal.

Privelistea spre Neamtului.

Desfocirea.

La ceas de seara.

Si la lumina lunii, poza facuta fara stabilizare cu aparatul in mana.