Un pic mai multe poze aici.

E greu sa scriu cateva lucruri poetice despre toamna fara a cadea in derizoriu. Totusi mi se pare fascinant cat de scurta e fereastra in care toti copacii isi schimba culoarea, in care toate frunzele cad. Cat de scurt e timpul in care treci de la peisaje aprinse la peisaje dezolante, de la copaci aprinsi si covoare de frunze, la copaci golasi si cer plumburi deprimant. Sunt cam 2-3 saptamani in fiecare an, considerabil mai putin decat orice alt anotimp. Rivalizeaza ca durata probabil doar inverzirea de primavara, dar parca nu e nici la fel de scurta ca durata si nici la fel de spectaculoasa.

Un ultim specactol magistral inainte de moarte, inainte de moartea tuturor frunzelor, inainte ca toti copacii sa se inchida in sine in asteptarea unei noi nasteri. Cate toamne avem oare de vazut, poate 70 si ceva dupa statistici, din care au trecut aproape jumatate, oare am avut ochi sa le vedem pe toate si sa le apreciem asa cum se cuvine. Imi place sa cred ca da, si in ultimii ani am in minte locuri deosebite in prag de toamna, un Retezat, un Apuseni, de mai multe ori Cernei-Mehedinti. Locuri frumoase, zile calde de toamna, paduri aprinse, toamne de care probabil imi voi aduce aminte peste ani si ani.

Ajunsi pe undeva prin campiile berlineze, am descoperit in schimb ca tinand cont de cat de multa padure au oamenii nu trebuie sa pleci departe pentru a vedea lucruri pe care la noi le vedeai de obicei doar in munti. Ajunge sa iesi cu bicicleta sa te plimbi prin padure, sau sa faci o plimbare pe strazi pe unde sunt plantati o groaza de stejari ce se inrosesc magistral in prag de toamna.

Totusi in unul din weekend-urile din scurta fereastra de 2-3 saptamani, am ales sa mergem din nou la catarat, in unul din ultimele weekend-uri de catarat de anul acesta. La fel de bine ar fi mers si o tura lunga de bicicleta, de fapt sunt convins ca pentru poze si pentru vazut locuri noi ar fi mers mult mai bine. Asa am fost din nou in Bielatal, in schimb am catarat doar trasee noi, din nou pe turnurile de gresie specifice zonei.

Zona arata in schimb intr-un mare fel, cu toata padurea colorata in fel si chip la baza stancilor, cu un soare placut de toamna dar si cu un vant cam intepator in momentul in care stateai pe varful stancii filand. A fost si singurul weekend de anul acesta la care am fost la catarat in amandoua zilele, si chiar si asa spre sfarsitul zilei de duminica nu am rezistat si tot am facut o tura de alergare, cam dureroasa cu degetele torturate de papucii de catarare intr-o zi si jumatate.

Ca trasee ne-am catarat pe o multitudine de trasee cu grade cuprinse intre III si V, ca de obicei fara nici o asigurare fixa, fiecare fiind cotate cu stele in ghidul de catarat pe care l-am cumparat. Si toate au fost trasee foarte frumoase, si inca mi se pare incredibil cat de mult conteaza etica intr-o zona.

La soare pe piatra lui Otto

Privind spre coloanele lui Hercules.

Si poza inversa, facuta de pe coloanele lui Hercules. Printre altele am urcat si pe turnuletul din stanga.

Gata de rapel.

Ne semnam si in carticelele de varf.

Practic, acum la aproape 100 de ani de la prima ascensiune, poti sa te cateri pe trasee care arata la fel ca si la prima ascensiune, fara urme de magneziu, cu aceleasi dileme la descoperirea traseului, si cu plasarea asigurarilor in diferite locuri. La fel ca si ultimele dati, dureaza putin pana te reacomodezi, si in primele trasee m-am simtit mai nesigur, dar usor usor incepi sa capeti incredere, si sa ghicesti mai repede miscarile si locurile in care poti sa pui asigurari fara sa te chinui. Cea mai mare aventura a fost pe ultimul traseu al zilei, pe coloana cea mare a lui Hercules, unde dupa o serie de asigurari mai precare, mi-a luat cam o ora de mici incercari de catarat/descatarat pentru a descoperi cheia traseului. Binenteles ca privind in spate dupa ce miscarile au fost descoperite pare banal, dar atunci asigurat intr-o cordelina de 5mm, cu mana pe o priza cam scursa pe care o cam transpirasem de mult, a durat ceva pana am gasit rezolvarea.

Bielaaussicht.

Privind de la fereastra.

Tomnatica.

Tricou de la Hercules Marathon, banda la fel, in fata coloanelor lui Hercules.

Acum speram sa mai prindem inca un weekend cu vreme frumoasa, si sa mai facem o tura lunga cu bicicleta inainte de a se instala noiembrie ploios si deprimant.