De cand a inceput vara am impresia ca sunt zile in care timpul trece atat de repede si ca se strang atat de multe experiente si de poze incat nu mai e timp sa le documentezi. Fix asa a fost si weekendul trecut, si sambata asta nu face deloc exceptie. Weekendul incepe de data asta de vineri seara, cand plecam din Brasov spre Fagaras dupa ce Mihaela isi termina treaba la munca, ajungand la timp pentru a ii intalni pe organizatorii de la Bikeathon si pentru a ne lua kiturile pentru concursul de maine.

Atat eu cat si Mihaela participam la cursa lunga in timp ce Marius merge cu sotul si copii Emiliei sa faca galerie la unul din punctele de pe traseu (mersi Emilia). Anul acesta am fost ambasador la Bikeathon si am incercat sa promovez pe cat posibil evenimentul ce are mai degraba o tenta de eveniment comunitar. Toate astea merg in directia unui principiu pe care incercam sa-l dam mai departe si lui Marius: daca esti in postura de a ajuta pe cineva, alege sa o faci. Indiferenta si sau rea vointa nu ar trebui sa fie niciodata o optiune.

Cazarea e foarte faina (recomandam Casa Hintz daca aveti vreodata nevoie de a ramane peste noapte in Fagaras) si ne gasim de treaba atat seara cat si dimineata inainte de concurs. Chiar avem timp si sa ne facem pregatirea in tihna dupa ce-l lasam pe Marius, lucru ce nu se intampla prea des.

La start nu sunt foarte multi din cei cu care ma intrec de obicei, dar sper ca macar sa ma pot tine o parte din traseu de Aron si de Catalin. Vine si startul, se pleaca destul de civilizat, poate si mai civilizat decat la Barcani. Pe prima urcare Catalin se duce in fata, la fel si Aron se departeaza pana pe la jumatatea urcarii cand reusesc sa aleg o trasa cu mai putin noroi si il depasesc pe Aron, prinzandu-l un pic mai sus si pe Catalin care are probleme cu cauciucurile ce se incarca. Thunder Burt-urile de 2.2 pe care le am par ca nu se incarca prea tare, dar nici nu tin deloc pe noroi.

Partea buna e ca pe coborare e complet uscat, asa ca ajungem in formatie de 3 la primul punct de alimentare, dupa care pe urcarea abrupta ce urmeaza baietii se distanteaza din nou in aceasi formula. De data asta nu mai reusesc sa ma lipesc pana la sfarsit, si nici pe coborare, ramand la o jumatate de minut in spate pe asfalt. Restul concursului merg in ritmul meu, ritm pe care il tin mai bine decat in urma cu un weekend la Buzau cand dupa ce l-am pierdut pe Aron m-am taiat aproape complet. Il prind pe Catalin din urma pe urcarea dinspre Boholt unde si mie mi se incarca cauciucurile dar scap cu 50 de metri de impins pana cand ma urc inapoi pe bicicleta. Aron e mult in fata, asa ca la final ajungem in formula asta, Aron, eu si dupa Catalin. Picioarele n-au mers extraordinar astazi si ar trebui 1-2 kilograme in minus pana la Geiger, dar altfel lucrurile nu arata chiar asa de rau.

Urmeaza socializarea de dupa concurs, recuperatul lui Marius, perindatul pe la activitati si joaca cu tot felul de biciclete. Daca la concursul mare organizarea si traseul au fost impecabile, la cursa copiilor e un mic mare haos. Se pleaca in grupe de 5-6 copii, se sta mult in soare si festivitatea de premiere se petrece in paralel. Pana la urma se convinge si Marius ca e haos si chiar nu mai vrea sa mai participe la un moment dat, pana la urma il pun intr-o linie, face 2 ture si isi face si el damblaua.

Cu Marius lovit de caldura si cu energia pe zero mergem sa luam inghetata de la Lidl dupa care mergem in vizita pe la Gabi, asistentul maternal la care Marius a fost mai bine de 2 ani si jumatate. Acum are in ingrijire o fetita de 2 ani si un pic ce tocmai urmeaza sa plece la familie, si inca o fetita mica de cateva luni. Un fel de closca cu pui, si nu e treaba deloc simpla sa ai grija de 4 copii si sa tii si o gospodarie.

Dupa 1 ora si ceva de joaca si alergatura prin curte plecam in sfarsit spre Brasov, unde decret ca n-am cum sa stau in casa pe lumina asta faina. Lumina chiar e incredibila, cu un cer de un albastru cum nu prea prinzi vara. Marius se lipeste si cum avem biclele pe masina plecam la mini-tura pe Lempes la apus. Ne hlinzim un pic la oamenii ce se dau cu parapantele dupa care Marius isi foloseste cu brio SPD-urile pentru a urca pante ce nu-s usoare nici pentru mine. Oricat de mult hateuiesc SPD-urile pentru invatarea corecta a tehnicii pe copii chiar ii ajuta atunci cand e vorba de urcari tehnice si abrupte, cuplul ala in plus pe care il ai atunci cand tragi de pedale chiar conteaza.

La sfarsit ii zic lui Marius ca am facut impreuna astazi intr-o singura zi mai multe lucruri decat alti parinti cu copii intr-o saptamana. Cum ii cresti asa ii ai si chiar nu sunt convins ca stilul asta de a-ti trai viata e rau. Cum am mai zis si in alte postari, o sa fie timp suficient sa te odihnesti in zile ploioase, sau pe termen lung atunci cand o sa fii 2 metri sub pamant.